Vaccinarea

SanatateLeave a Comment on Vaccinarea

Vaccinarea

A intrat in vocabularul tau inca din copilarie, cand simpla sa pronuntare te infiora. Acum, te duci de buna voie la doctor, pregatita sa infrunti muscatura de ac, pentru a scapa de chinurile si riscurile imbolnavirii

Este un termen cu o prezenta activa in viata moderna, mai ales in perioada racoroasa a anului, cand incep sa circule temutii virusi gripali. Dar oare te-a incercat vreodata curiozitatea si te-ai intrebat de la ce provine?

Putina istorie

La sfarsitul secolului al XVIII-lea, pe vremea cand era ucenicul unui chirurg de tara in Berkeley, Edward Jenner (1749 – 1823), parintele conceptului de „vaccinare”, observa ca mulgatoarele de la ferme, care se imbolnaveau de vaccina – variola vacilor, ce produce la om o forma usoara de boala, limitata la o eruptie pustuloasa pe maini – nu se mai imbolnaveau ulterior de varsatul negru (variola umana). Jenner isi continua studiile medicale la Londra, sub indrumarea profesorului John Hunter.

Impartasindu-i profesorului observatiile sale, a primit urmatorul raspuns din partea acestuia: „Nu te gandi, Jenner, incearca!” Putin mai tarziu, in 1796, reintors in Berkeley pentru a practica medicina, i se ofera aceasta ocazie. In luna mai a acelui an, la o ferma din imprejurimi izbucneste o epidemie de variola vacilor. Atunci, Jenner se hotaraste sa experimenteze un procedeu empiric, folosind lichid din pustulele unei femei bolnave de variola vacilor.

Pe 14 mai 1796, el face doua incizii mici in bratul unui baietel de 8 ani, peste care aplica secretie colectata din pustula unei mulgatoare bolnave de vaccina. Drept consecinta, pe locul inciziei a aparut o pustula asemanatoare celei din variola, care s-a vindecat in scurt timp. Pentru a verifica eficienta procedurii, Jenner infecteaza copilul, sase saptamani mai tarziu, pe 1 iulie, cu variola umana, dar baiatul nu face boala.

Incantat si incurajat de acest rezultat, medicul repeta experient a pe inca opt copii, printre care si fiul sau, si obtine acelasi efect. Jenner a denumit vaccin substanta folosita pentru transmiterea variolei vacilor, dupa denumirea in limba latina a acestei boli (lat. vaccinia, derivat din lat. vacca- vaca), si vaccinare procedeul utilizat pentru protejare impotriva variolei.

Din nefericire, raportul sau despre vaccinare, trimis catre Royal Society, a fost respins, pe motiv ca argumentatia era insuficienta. El nu se descurajeaza insa si, dupa mai multe experimente, isi completeaza lucrarea si o publica singur, facand astfel cunoscuta metoda care, chiar daca a fost primita cu reticenta la inceput, s-a extins rapid in toata Europa.

Rolul lui Pasteur

In prima jumatate a secolului al XIX-lea, vaccinarea ramane o metoda empirica, bazata exclusiv pe experienta, avand aplicabilitate limitata la o singura boala: variola. De-abia in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, fenomenul capata o explicatie stiintifica.

Mai exact, in 1857, reputatul biochimist si bacteriolog francez Louis Pasteur demonstreaza ca bolile infectioase sunt produse de microorganisme, care pot fi crescute si studiate. 24 de ani mai tarziu, el probeaza posibilitatea asigurarii protectiei impotriva bolilor infectioa se prin injectarea unor microorganisme atenuate in corp, preparand, impreuna cu microbiologul Emile Roux, primul vaccin impotriva antraxului, iar apoi, in 1885, primul vaccin impotriva rabiei.

In semn de omagiu fata de Edward Jenner, Louis Pasteur propune ca numele de vaccinare sa fie extins la toate procedurile de protejare impotriva maladiilor prin inocularea unei substante externe. Asa ia nastere conceptul de vacci nare, in prezent o practica obisnuita, inclusa in programele natio nale de prevenire a unor boli grave, in majoritatea tarilor de pe glob.

Aviz pentru viitorii parinti

Vaccinarile incep de la nastere si au un orar stabilit pana ce copilul implineste 18 luni, rapelurile (noile doze) vaccinale se administreaza intre patru si sase ani. Programulstandard de imunizare a copilului include vaccinuri pentru: tuberculoza (BCG); difterie, tetanos si pertusis (DTP); poliomielita (vaccin polio inactivat sau VPI); rujeola, oreion (vaccin urlian), rubeola ( ROR/RUR); varicela; hepatita B (Hep B); hepatita A (Hep A); haemophilus influenzae tip b (Hib); pneumococ (PCV) pentru copiii mai mici de cinci ani; gripa.

Este important de stiut ca vaccinul antigripal nu se inoculeaza copiilor mai mici de sase luni. Acesta este recomandat pentru: toti copiii cu varsta cuprinsa intre sase si 23 luni; copiii in varsta de 24 luni sau mai mari cu diferite afectiuni, precum astmul, boala cardiaca sau pulmonara cronica ori cu sistem imun deficitar.

De asemenea, atat in cazul copiilor, cat si in cel al adultilor, pot fi necesare vaccinarile suplimentare inainte de plecarea in diferite parti ale lumii (impotriva rabiei, de exemplu).
N.B.: Toate vaccinarile trebuie administrate la timp, in stricta conformitate cu recomandarile din programul-standard de vaccinari, nici mai devreme si nici mai tarziu.

Cum actioneaza

Administrarea, prin inoculare, a fragmentelor dintr-un anumit germene microbian (tulpini bacteriene sau virale) sau a unor cantitati mici atenuate ale acestuia stimuleaza sistemul imunitar al persoanei vaccinate sa produca anticorpi, care, ulterior, pot recunoaste si distruge germenele patogen in momentul expunerii. Se intampla totusi ca, uneori, imunizarea sa nu ofere protectie completa impotriva bolii, un procentaj cuprins intre cinci si 15 la suta dintre cei vaccinati riscand sa se imbolnaveasca, la un moment dat in viata. Vestea buna este ca in aceste situatii simptomele dezvoltate sunt mult mai usoare, iar complicatiile apar foarte rar.

Eficienta mare

Majoritatea vaccinurilor administrate in copilarie au o eficienta cuprinsa intre 85 si 95%.

Principalele avantaje ale imunizarilor prin vaccinare

  • Asigura protectia copiilor si adultilor in fata diferitelor boli;
  • Costa mai putin decat tratamentul bolilor pentru care ai fost vaccinata;
  • Au foarte putine efecte adverse, in general minore, care pot cuprinde: roseata, usoara tumefactie sau sensibilitate (durere) in zona in care s-a injectat vaccinul; febra usoara; somnolenta, iritabilitate si apetit scazut la unii copii; eruptie cutanata in zilele 7 – 14 dupa imunizarea antivaricela sau cu ROR (Rujeola /Oreion/ Rubeola); dureri articulare tranzitorii dupa vaccinarea cu ROR;
  • Riscul unei complicatii grave a bolii este de departe mai mare decat riscul de a avea o reactie adversa la vaccinare.

In plina evolutie

In prezent, exista 26 de boli infectioase care pot fi prevenite prin vaccinare. Acest numar este insa in crestere, avand in vedere sutele de proiecte de cercetare aflate in desfasurare pentru dezvoltarea de noi vaccinuri.

Meritele vaccinarii

Programele de vaccinare in masa au avut un impact major in medicina preventiva, contribuind la reducerea incidentei difteriei, tetanosului, tusei convulsive, rujeolei, rubeolei, oreionului si hepatitei virale de tip B, in aproape toate tarile industrializate. Eficienta vaccinarii este demonstrata prin dovezi statistice, care indica o scadere substantiala a numarului de cazuri de imbolnavire prin agenti infectiosi acoperiti de vaccinuri.

Cel mai important rezultat obtinut pana in prezent printr-un program de vaccinare in masa a fost eradicarea variolei, recunoscuta oficial de Organizatia Mondiala a Sanatatii la 9 decembrie 1979. Ultimul caz de variola naturala din lume a fost inregistrat in Somalia la data de 26 octombrie 1977. Poliomielita este a doua boala in curs de eradicare prin vaccinare, certificarea acestui succes fiind preconizata de OMS in 2012.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back To Top