Ti-a aparut din nou herpes

SanatateLeave a Comment on Ti-a aparut din nou herpes

Ti-a aparut din nou herpes

Neplacut si inestetic, virusul herpetic produce o infectie usoara. Daca se întampla adesea, e cazul sa faci ceva pentru întarirea sistemului imunitar

Herpesul este o problema cat se poate de obisnuita în randul adultilor. Leziunile sunt cauzate de virusul herpes simplex, HSV. Peste 90% din populatie este afectata la un moment dat de infectii cu virusul herpetic de tip 1 si între 25-50% se confrunta cu leziuni herpetice de tip 2. De cele mai multe ori, tipul 1 de virus determina aparitia herpesului la nivelul buzelor si al gurii, în timp ce tipul 2 produce herpesul genital. Însa, atunci cand pielea vine în contact cu formatiunile infectioase, herpesul se transmite direct, indiferent de tipul de virus si de localizare.

Cum se manifesta

Herpesul de tip 1 apare ca o formatiune de vezicule usor dureroase, pline cu lichid incolor. Portiunea din jurul veziculelor este de obicei inflamata si rosie. Pe masura ce leziunea herpetica se dezvolta, suprafata afectata se extinde usor, dupa care veziculele se rup si elibereaza lichidul din interior. În cateva zile se formeaza o crusta care duce la vindecare.

Cu cateva ore sau chiar zile înainte de aparitia herpesului, e posibil sa simti mici întepaturi, mancarime, cresterea sensibilitatii, usturime sau durere în zona afectata. Pe langa disconfortul produs de leziunea herpetica în sine, pot aparea si alte simptome precum: inflamarea gurii si a gatului, febra, marirea volumului ganglionilor limfatici, sau, în cazul copiilor, salivare excesiva.

Daca ti-a aparut o data un herpes, exista sanse ca infectia sa se manifeste din nou pentru ca virusul herpes simplex ramane în organism toata viata. De obicei se manifesta activ de 3-4 ori pe an, dar în cazuri mai rare, leziunile pot aparea chiar si de doua ori pe luna. Scaderea imunitatii, stresul, oboseala, alergiile alimentare, variatiile hormonale datorate ciclului menstrual, o raceala sau o gripa favorizeaza aparitia recurenta a herpesului.

Herpesul de tip 2 se formeaza cel mai adesea pe colul uterin sau, extern, la nivelul organelor genitale. La barbat, veziculele apar pe gland sau la nivelul scrotului. La copii, exista o forma a infectiei numita stomatita herpetica primara. Afectiunea produce leziuni în jurul gurii, fapt care face dificila hranirea copilului. În plus, poate sa duca si la febra ridicata care altereaza serios starea lor generala, însa, fara consecinte pe termen lung.

Semn al unui sistem imunitar scazut

În mod normal, herpesul se vindeca singur în 7-10 zile. Gravitatea simptomelor depinde de eficienta apararii imune, asa cum se întampla, de fapt, în cazul oricarei infectii. Poti trata leziunile herpetice cu unguente sau tratamente antivirale recomandate de medic sau de farmacist, însa acestea pot doar sa reduca gradul de disconfort si perioada de recuperare.

Ca sa previi aparitiile viitoare, încearca sa cresti rezistenta sistemului imunitar.
Cum? Fa mai multa miscare, asigura-ti odihna suficienta si o alimentatie cat mai sanatoasa. Consuma multa carne, lactate integrale – cu continut normal de grasime – fructe, bogate în vitaminele C, E si A – citrice, nuci, alune, migdale, nuca de cocos. Un efect puternic antiviral au: usturoiul, ginsengul, hreanul, soia si ceaiul verde.

Virusul complica sarcina

Daca în timpul sarcinii mama contracteaza virusul, pot aparea probleme atat pentru gravida, cat si pentru bebelus. La mama, virusul herpetic poate sa produca meningita, nevrita sau chiar cancer uterin si a fost asociat cu o crestere a cazurilor de avort spontan si nasteri premature.

Infectarea transplacentara a bebelusului este foarte rara, însa virusul genital se poate transmite la copil prin nastere naturala. În timpul sarcinii este important ca medicul tau ginecolog sa urmareasca posibilele infectii herpetice genitale. De altfel, orice mamica ar trebui sa faca un test Papanicolau de rutina pentru depistarea infectiilor ce nu se manifesta înca.

Ce trebuie sa stii:

  • Evita expunerea prelungita a fetei la razele puternice ale soarelui si foloseste creme cu filtru solar UV în zonele predispuse la aparitia leziunilor herpetice.
  • Evita contactul direct cu persoanele care au herpes labial sau genital.
  • Spala-te cat mai des pe maini.
  • Evita folosirea în comun a prosopului, a tacamurilor sau a veselei.
  • În timpul episoadelor herpetice, renunta la alimentele acide, în special la citrice .
  • Foloseste manusi cand aplici unguente locale.
  • Dezinfecteaza periodic jucariile copiilor.

Amelioreaza!

Exista anumite trucuri simple si la indemana, cum ar fi gheata, care calmeaza durerea si senzatia de jena pe moment, dar nu te pot vindeca.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back To Top