Piele fericita

FrumuseteLeave a Comment on Piele fericita

Piele fericita

Vrei o piele curata si stralucitoare? O masca peel-off te scapa de stratul de celule moarte de la suprafata

Primavara, tenul tau are nevoie de o ingrijire speciala. Razele soarelui sunt din ce in ce mai puternice, iar temperatura ridicata iti deschide porii. Atmosfera devine din ce in ce mai vie si mai incarcata, iar pielea ta se resimte dupa anotimpul rece.

Ce trebuie sa faci pentru a-i reda fetei tale si intregului corp stralucirea si prospetimea? Cosmeticienele recomanda mastile peel-off, pentru indepartarea celulelor moarte de la suprafata pielii intr-un mod cat mai delicat si eficient. Sunt masti cu o formula usoara, care improspateaza zonele grase, curata porii si hidrateaza tenurile mai uscate.

De ce sa alegi mastile peel-off?

In principiu, exista doua metode mai cunoscute pentru indepartarea celulelor cheratinoase inutile de la suprafata pielii: gomajul si peelingul. Gomajul consta in masarea tenului cu o substanta usor grunjoasa, in urma careia pielea „respira” in voie, devenind supla si regenerata. Aceasta metoda prezinta riscul de a produce leziuni microscopice la suprafata epidermei, fapt ce inlesneste accesul diversilor germeni.

A doua metoda, peelingul, reprezinta indepartarea unui strat superficial de piele prin metode chimice. Nu e indicat sa recurgi la el daca ai sub 40 de ani, iar efectele pot fi destul de traumatice pentru piele in primele ore de dupa procedeu. Daca vrei sa combini efectele celor doua tipuri de exfoliere fara consecinte neplacute, poti recurge la o masca peel-off.

Aceasta inlatura dezavantajele metodelor prezentate anterior: nu exista riscul de aparitie a leziunilor la nivelul epidermei, iar ingredientele continute in ea raman active cateva ore si dupa indepartarea mastii, fapt care protejeaza pielea chiar si cand este extrem de curata si foarte sensibila. Unde mai pui si ca devine mult mai permeabila pentru orice crema hranitoare pe care o aplici dupa.

Cum se aplica o masca peel-off?

Termenul „peel-off” vine din limba engleza si inseamna „a se coji”. Dupa cum ii spune si numele, acest procedeu reuseste sa indeparteze de la suprafata pielii, prin cojire, celulele moarte, fara a leza in niciun fel suprafata acesteia. Mastile peel-off mai sunt cunoscute si sub numele de masca-film sau masca filmica, datorita peliculei pe care o formeaza prin uscare.

Aceasta se aplica pe pielea curata intr-un strat uniform, ocolind zona din jurul ochilor. Daca stratul este prea subtire, masca se va desprinde mai greu, sub forma de fasiute; daca este prea gros, se va usca mai lent si nu o vei putea indeparta prin cojire, ci prin frecare.

Va trebui deci sa gasesti grosimea optima astfel incat, dupa aplicare, masca sa se usuce in circa 20-30 de minute, pana simti ca fata ti se strange usor. Pentru a o inlatura mai usor, e de ajuns sa faci mici strambaturi care o vor dezlipi de pe suprafata pielii. Semnul ca ai tinut-o suficient este ca pelicula incepe sa se desprinda la colturile gurii.

Inlatura masca tragand-o usor de marginile peliculei de jos in sus, de la barbie spre frunte. Daca masca este de calitate si ai aplicat-o intr-un strat suficient, o poti scoate intr-o singura bucata.

Parerea specialistului: Pentru intregul corp

Exista si masti peel-off pentru corp. Sunt o noua metoda de slabire rapida si de inlaturare a celulitei. Masca se aplica pe intreaga suprafata a corpului si, in cateva secunde, se plastifiaza. Ingredientele sunt lasate sa lucreze timp de 30-40 de minute, dupa care pelicula se indeparteaza de pe corp ca o coaja de ou.

Pielea ramane curata si neteda, iar ingredientele active vor ameliora circulatia locala, vor accelera eliminarea toxinelor si vor scadea retentia apei, imbunatatind aspectul pielii in zona de aplicare.

Daca celulita e de gradul 1 sau 2 se pot obtine rezultate vizibile chiar de la prima sedinta. Cele mai eficiente sunt acelea care contin alge marine si afine sau cele pe baza de cacao si guarana. Dar cel mai bine este sa asculti sfatul cosmeticienei tale, care iti va indica formula cea mai potrivita pentru tipul tau de piele.

DR. TAHER DANIELA – medic primar dermatocosmetica – BIODERM

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back To Top