Da ascultare borborismelor

SanatateLeave a Comment on Da ascultare borborismelor

Da ascultare borborismelor

Un fenomen in aparenta inofensiv – care uneori te poate amuza, iar alteori dimpotriva – te scoate din sarite; zgomotele intestinale deconspira, adesea, prezenta unei afectiuni digestive

Recitalurile intestinale constituie, desigur, un motiv de haz atata timp cat sunt ocazionale si nu sunt insotite si de alte tulburari ale tractului digestiv. Caci despre asta este vorba si in cazul borborismelor, numite medical si borborigme sau garguimente intestinale, iar popular, ghioraituri.

Ce reprezinta?

Sunt zgomote hidroaerice produse de gazele care se degaja in stomac si in intestine in timpul procesului de digestie. De regula, aceste bolboroseli sunt cauzate de peristaltism – miscare de contractie, urmata de o relaxare periodica a musculaturii stomacului si intestinului, care se propaga sub forma de unde si care face ca alimentele sa fie impinse de-a lungul tubului digestiv.

Pana aici, nimic in neregula, contractiile sus-numite fiind esentiale pentru realizarea in bune conditii a tranzitului alimentelor si lichidelor prin organism. Totusi, n-ar fi rau deloc, daca acest lucru s-ar desfasura in tacere, fara prea multa „muzica” pe fundal.

De fapt, nu putem pretinde „o liniste deplina”, deoarece stomacul si intestinul produc zgomote hidroaerice in permanenta, ele facand parte, asa cum am precizat, din activitatile normale ale sistemului digestiv. Problema si, totodata, deranjul apar atunci cand „antifoanele” celor doua organe razbat prin straturile „atifon” ale abdomenului si se fac auzite, uneori chiar destul de „vocal”, in exterior.

Parazitoza intestinala, un posibil dirijor

Fara a te baga in sperieti, trebuie sa te anunt ca, deseori, la „pupitrul” borborismelor stau bolile intestinale determinate de prezenta in organism a diversi paraziti. Dintre acestea, cele mai frecvente sunt giardioza (infectia cu Giardia intestinalis), oxiuroza (infectia cu Enterobius vermicularis), ascaridioza (infectia cu Ascaris lumbricoides). D

e asemenea, se intalnesc si alte parazitoze, dar cu o incidenta mult mai redusa, precum: teniaza (infectia cu viermi lati, numiti generic Tenia), toxoplasmoza (infectia produsa de protozoarul Toxoplasma gondii, adesea preluat de la pisici, ele fiind gazde definitive ale parazitului), trichocefaloza (infectia cu Trichuris trichiura, un vierme prezent, mai ales, in zonele subtropicale si tropicale), toxocaroza (infectia cu larvele unor paraziti de animale domestice, de exemplu Toxocara canis – caine, Toxocara cati – pisica, Ascaris suum – porc), himenolepidoza (infectia cu parazitul Hymenolepis nana, transmis prin ingestia de insecte sau a oualor de viermi din tarile tropicale) etc.

Despre ce-ti „canta”

Desi reprezinta un fenomen pe deplin benign, borborismele, in special cele galagioase, pe langa faptul ca pot da nastere unui moment, cel putin stanjenitor, daca nu chiar rusinos, ar trebui sa te puna pe drumuri catre medic. Pentru ca ele pot semnala, de multe ori, mai ales daca sunt insotite de flatulenta, crampe si diaree, existenta unei boli gastrointestinale.

Uuups

Iar avem concert! Daca si tu ai tendinta sa faci haz de borborisme, afla ca ele trebuie luate in serios. Sindromul de colon iritabil (SCI): este cea mai frecventa tulburare digestiva si apare la o persoana din trei. Printre simptomele specifice, respectiv durere de burta (colici fara substrat organic), distensie abdominala (volum mare de gaze intestinale), constipatie, diaree sau cand constipatie, cand diaree, se regasesc si borborismele.

Dar suferintele enumerate nu se manifesta neaparat impreuna, o persoana putand avea una, doua sau mai multe dintre aceste simptome. Ce se intampla in intestine cand ai SCI? In mod normal, intestinele (toate) se contracta, se relaxeaza si secreta „sucuri” dupa un „program” care este condus de nervii din peretele intestinal in colaborare cu centrii nervosi din creier. Practic, intestinele se contracta circular (fragmenteaza mancarea) si longitudinal (imping continutul) intr-un anumit ritm, pentru a deplasa bolul alimentar de-a lungul tubului digestiv inferior.

In cazul SCI, „programul” de contractie si relaxare a intestinelor este dereglat, iar alimentele nu mai sunt descompuse si eliminate asa cum este firesc. Asadar, nu ezita si mergi la doctor, deoarece identificarea SCI iti poate usura semnificativ viata, aceasta boala putand fi tinuta in frau prin mici corectii in dieta. Si practicarea unor exercitii fizice poate fi de mare ajutor pentru bolnavi.

Ai grija de cat si cum mananci

S-a constat ca mesele abundente, dar mai ales cele pe fuga sunt urmate de borborisme, eructatii si meteorism. Mai exact, de acumularea unui volum important de gaze in stomac si la nivelul intestinelor, atat prin inghitirea aerului in timpul masticatiei, cat si ca rezultat al incapacitatii organismului de a procesa la parametrii optimi o cantitate prea mare de alimente, o parte dintre acestea ajungand sa tranziteze intestinele incomplet digerate, in plin proces de fermentatie si putrefactie. De asemenea, combinatiile neinspirate intre alimente constituie un generator nesecat de gaze abdominale. In acest sens, ar fi bine sa tii cont de cateva reguli de baza in nutritie, si anume:

1 Nu consuma niciodata impreuna carbohidrati (cartofi, paste, cereale, paine, dulciuri etc) si grasimi (unt, sunca, smantana, etc). Atentie! Aceste alimente nu trebuie eliminate, ci doar mancate separat.
2 Nu combina carbohidratii cu proteinele (carne, peste, oua, branza etc).
3 Asocierea proteinelor cu grasimile este permisa.
4 Carbohidratii (fie ei amidon sau zaharuri) se consuma individual.

Graba strica treaba

E o lege perfect valabila si in cazul mancatului. Oricat de mare ar fi foamea, hraneste-te pe indelete, cu muscaturi mici, indelung mestecate. Altfel, sa nu te miri ca ai borborisme.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back To Top