Cei mai frumosi ochi

FrumuseteLeave a Comment on Cei mai frumosi ochi

Cei mai frumosi ochi

Pot fi si ai tai! În cazul în care oboseala ochilor tai nu se datoreaza doar unei nopti pierdute, ia masuri urgente ca sa scapi de inesteticele cearcane, riduri sau pungi de sub ochi.

Pielea din jurul ochilor este cea mai sensibila. De ce? Structura care constituie conturul ochilor este singura care nu este bine protejata subcutanat de tesut adipos si tesut osos. Prin urmare, nu e de mirare ca în aceasta zona vei observa primele semne de disconfort al pielii, concretizate prin cearcane, pungi sub ochi si riduri.

Ochii te vor da de gol imediat în caz ca nu dormi suficient, esti mereu stresata, nu consumi alimente sanatoase, petreci prea mult timp în fum de tigara, sau daca suferi de anumnte afectiuni ascunse. Dar, pentru orice problema exista si solutii. Primul pas ar fi sa te îndrepti spre un regim de viata cat mai echilibrat si apoi, sa acorzi cateva minute zilnic îngrijirii ochilor.

Cazul 1: CEARCANE

De cele mai multe ori, motivul aparitiei cearcanelor este oboseala. Ce poti sa facin Încearca sa:
– dormi 8-9 ore pe noapte
– consumi 2-3 litri de lichide zilnic
– aplici comprese cu ceai de musetel sau de tei seara, înainte de culcare, macar de 3-4 ori pe saptamana
– consumi alimente bogate în vitamina A (banane, afine, morcovi)
– eviti stimulentele gen: cafea, ceai negru, tutun, dulciuri rafinate

Cazul 2: PUNGI SUB OCHI

Problema apare ca urmare a oboselii excesive sau în cazul în care rinichii nu functioneaza cum trebuie. Oricare ar fi cauza, nu e totul de nereparat. Aplica urmatoarele remedii:
– hidrateaza-te! Bea cel putin 2 litri de lichide pe zi pentru a asigura un bun drenaj
– aplica pliculete reci de ceai de musetel (dupa ce le scoti din apa, tine-le la frigider o jumatate de ora)
– evita mancarurile sarate si consumul de alcool
– încearca sa reduci numarul orelor petrecute în fata calculatorului si a televizorului
– foloseste o crema pe baza de coenzima Q

Cazul 3: RIDURI FINE

Primele semne ale trecerii anilor apar sub forma micilor riduri din jurul ochilor. Nu astepta sa se contureze cu adevarat, pentru ca îti va fi mult mai greu sa le faci sa dispara. E bine sa nu uiti:
– oricat ai fi de obosita seara, demachiaza-te înainte de a merge la culcare
– foloseste gel hidratant sau crema speciala pentru ochi, masand usor cu miscari circulare, în sensul invers al formarii ridurilor
– daca ai nevoie de dioptrii, nu-ti forta ochii ignorand sfatul oftalmologului
– foloseste ochelari cu filtru UV, atat vara cat si iarna

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back To Top