
scurgeri maro
|
||||||||||||||||||||||
|
e_victoria |
Re: scurgeri maro | Data postarii: 23-11-2010 9:01PM | ||||||||||||||||||||
|
Buna, In primul rand, ma bucur ca exista forumuri pe care inca se dau raspunsuri actuale, si deci Dna Doctor iti multumim mult de tot pentru sfaturi. In al doilea rand, am o "problema" si se pare ca nu sunt singura, din pacate, si anume: scurgerea "maronie" + " cheaguri".. la mine este ceva normal de ceva timp ( am putea zice chiar ani) Trebuie sa mentionez ca sunt suspecta de "candidoza cronica" ( asa ii zic eu), ma rog recidiveaza de vreo 3 ori pe an si stiu sigur ca nu sunt insarcinata. Intrebarea mea este simpla: Care are putea fi cauza pentru menstruatia asta "dubioasa"? Daca ar fi sa fie o raceala "ascunsa" ( stiu ca suna dubios) s-ar manifesta asa? (ca dureri nu am decat in prima zi) Daca as vrea sa raman insarcinata ( scotand candidoza din ecuatie), acest tip de menstruatie, imi afecteaza cumva fertilitatea? Va multumesc anticipa. |
||||||||||||||||||||||
|
dr_ene |
Re: scurgeri maro | Data postarii: 24-11-2010 7:43PM | ||||||||||||||||||||
|
Draga Victoria, ciclul menstrual normal are doua jumatati: prima parte poarte numele de faza proliferativa, cand principalul hormon secretat de ovare este estrogenul. Efectul acestuia este de a ingrosa( de aici numele de "proliferativa") mucoasa uterina, pregatind-o pentru o eventuala implantare a embrionului. La sfarsitul acestei faze are loc ovulatia, si o data cu aceasta incepe faza secretorie, cand principalul hormon este progesteronul. Daca nu a avut loc fecundarea ovulului, atunci rolul progesteronului este de a pregati mucoasa uterina, in mod egal, pentru eliminare la menstra. Deseori, sangerarile menstruale abundente, cu durata indelungata, cu cheaguri apar datorita dezechilibrului dintre acesti doi hormoni. Astfel, daca faza proliferativa este mai lunga( si implicit ciclul menstrual este de durata mai lunga), exista expunere indelungata la estrogen a mucoasei uterine si aceasta prolifereaza excesiv. De asemenea, daca exista un deficit de progesteron, atunci eliminarea acesteia se face anormal: zone care se desprind mai greu dau aspectul acela maroniu, datorita "sangelui vechi", metabolizat; mucoasa fiind groasa, apare aspectul de "cheaguri"; sangerarea fiind abundenta, contractiile uterine sunt dureroase, si apare dismenoreea( menstra dureroasa), uneori severa. Daca nu se poate obiectiva o cauza( fibroame, polipi, infectii locale, sindromul ovarelor polichistice, tulburari de coagulare, afectiuni tiroidiene), atunci diagnosticul este de sangerare uterina disfunctionala. Ce este important pentru fertilitate este ca ciclurile acestea, chiar asa "dubioase" sa fie ovulatorii. Uneori sangerarea uterina disfunctionala asociaza cicluri neregulate, anovulatorii si atunci este nevoie de tratament specific pentru a ramane insarcinata. "Raceala" nu este un termen cu suport stiintific pentru infectiile/inflamatiile tractului genital. Candidoza este o infectie fungica, ce nu are nimic de a face cu expunerea la rece- episoadele recurente pot fi cauzate de infectii cu alte tulpini decat Candida albicans, de tratamente antibiotice repetate sau contraceptive orale, de hiperglicemie, umezeala locala. Daca prezinti mai mult de 3 episoade pe an, fara legatura cu utilizarea antibioticelor, atunci terapia de preventie se justifica. Multe alte afectiuni( boala inflamatorie pelvina fiind una din cauzele frecvente de dureri in abdomenul inferior) sunt boli cu transmitere sexuala si trebuie numite si recunoscute in mod corespunzator. Cred ca e nevoie de un consult de specialitate in vederea investigarii acestor cicluri abundente, si mai ales pentru ca vrei sa ramai insarcinata. Poti apela cu incredere la medicii ginecologi din clinicile aflate in colaborare cu Centrofarm. Beneficiezi de o reducere de 5-25% la prezentarea cardului de fidelitate Centrofarm! Mai multe detalii poti afla pe www.centrofarm.ro, sectiunea card! Iti doresc multa sanatate! Mesaj modificat de autor pe 2.12.2010 |
||||||||||||||||||||||
|
spot |
Re: scurgeri maro | Data postarii: 27-11-2010 6:40PM | ||||||||||||||||||||
| Am si eu o problema. In data de 7 noiembrie mi-a trecut menstruatia, iar in data de 8 noiembrie am avut 3 contacte sexuale.. primul protejat si cu spalat dupa, al 2-lea neprotejat, dar nu s-a mai spalat dupa si a 3-a oara am inceput fara prezervativ, apoi am folosit prezervativ, dar nu si-a mai dat drumul. Am un CM neregulat.. ciclul ar trebui sa imi vina la inceputul lunii decembrie, insa azi m-a durut burta, simptome exact ca la menstruatie cu durerile de burta, insa am avut o mica secretie maronie. STiti despre ce poate fi vorba? Sarcina? Imi fac griji. | ||||||||||||||||||||||
|
dr_ene |
Re: scurgeri maro | Data postarii: 29-11-2010 9:27PM | ||||||||||||||||||||
|
Draga spot, perioada fertila a unui ciclul menstrual este preajma ovulatiei( eliminarea ovulului). Aceasta are loc de obicei intre zilele 11-21 de la data ultimei menstruatii, indiferent daca ciclurile tale apar la intervale mai scurte( 21-24 de zile) sau mai lungi( 28-34 de zile). Astfel, ziua de imediat dupa incheierea ciclului( nu ai mentionat cate zile dureaza acesta), de regula nu este o zi fertila. Aceasta este insa teoria. Practica si modul imprevizibil in care parghiile hormonale conduc modul de functionare a organismului sunt o alta poveste. De aceea cred si sustin cu tarie folosirea regulata, la orice contact sexual, a unei metode de protectie si contraceptiva. De ce ai dori sa iti asumi riscul, oricat de mic, al unei sarcini atunci cand nu doresti sa devii mama? De ce sa te expui unei boli cu trasmitere sexuala, nebanuite si cu consecinte posibil ireversibile? Este o dovada de maturitate si responsabilitate din parta ta si a partenerului tau sa intretineti relatii sexuale protejate. Astfel, este de o covarsitoare importanta pentru sanatatea amandurora folosirea prezervativului - corect, oriunde, oricand. Este important sa fii protejata in mod corespunzator, nu prin vorbe. Prezervativul trebuie folosit corect de la inceputul preludiului, o data ce penisul intra in erectie. Aceasta metoda contraceptiva si de protectie are eficacitate 98% atunci cand este folosita corect. Mai ales intr-un domeniu atat de important, nu cred ca va puteti permite sa faceti lucrurile pe jumatate. In plus, stiindu-va protejati corespunzator, actul sexual poate decurge nestingherit, pana la capat. Si eviti si grijile ulterioare referitoare la o posibila sarcina. Fiecare alegere pe care o facem ca adulti isi are consecintele ei. Trebuie sa fim si trebuie sa fii pregatita sa le infrunti si eventual, sa invatam o lectie pretioasa pentru viitor. Cauzele sangerarilor intermenstruale au fost discutate in post-urile anterioare. Pentru a exclude posibilitatea unei sarcini, trebuie sa faci un test de sarcina la domiciliu. Niciodata un medic, de pe un forum, nu poate sti daca esti sau nu insarcinata. Poti apela cu incredere la medicii ginecologi din clinicile aflate in colaborare cu Centrofarm. Beneficiezi de o reducere de 5-25% la prezentarea cardului de fidelitate Centrofarm! Mai multe detalii poti afla pe www.centrofarm.ro, sectiunea card! Iti doresc multa sanatate! |
||||||||||||||||||||||
|
ioana.1 |
Re: scurgeri maro | Data postarii: 30-11-2010 9:34PM | ||||||||||||||||||||
|
Buna seara. Am si eu o nelamurire. am varsta de 18 ani , m-am dezvoltat foarte repede din aceasta cauza am avut menstruatie incepand de la 11 ani si jumatate. Mi-am inceput viata sexuala , iar acus un an am suferit o cauterizare pe colul uterin. La doctori care am fost au zis ca a iesit bine dar nam mai fos de jumatate de an, deoarece m-am infricat de cate am auzit de la dansi. Menstruatia nici acuma nu-mi este regulata si de 3 luni in coace inainte si dupa menstruatie am unele scurgeri care au culoarea visinie inchis, care tin destul de mult chiar si o saptamana, nu miros dar sunt destrul de abundente mai ales dupa actul sexual. As dori si eu in raspuns daca se poate Va multumesc! |
||||||||||||||||||||||
|
dr_ene |
Re: scurgeri maro | Data postarii: 02-12-2010 8:01PM | ||||||||||||||||||||
|
Draga Ioana, se prea poate ca aceste scurgeri pe care le relatezi sa fie "coada menstruatiei". Deseori aceasta nu incepe si nici nu se termina brusc cu sange proaspat, rosu. Cu cat sangele e mai vechi, cu cat a stat mai mult in uter pana a fi eliminat( ceea ce se intampla atunci cand ciclurile sunt neregulate), cu atat va avea acest aspect de sange inchis la culoare. Importa daca aceste scurgeri exista si intre cicluri. Importa metoda contraceptiva si de protectie pe care o folositi. Faptul ca exista sangerare dupa contactul sexual impune obligatoriu un consult ginecologic. Atat cauzele menstruatiilor abundente si neregulate, cat si ale sangerarilor intermenstruale si ale celei postcoitale( dupa contactul sexual) au fost discutate in post-urile anterioare. Sper sa le gasesti usor. Ce este important insa este sa mergi la medic. Asupra acestui lucru as dori sa insist. Intr-adevar, o data ce "mergem la doctori" suntem expusi la numeroase cazuri grave( auzim relatari, vedem pacienti cu boli in stadii avansate sau cu complicatii ale acestora). Solutia nu este insa sa ne ascundem capul in nisip asemeni strutului, crezand ca daca evitam consulturile medicale atunci vom trai intr-o mica lume ideala, fara boli, in care sanatatea este implicita. Sanatatea este un dar de sus si in acelasi timp, o responsabilitate din partea noastra. Este o diferenta majora intre preventie si depistare precoce( a oricarei afectiuni) si manevre disperate, de dorit a fi salvatoare de viata, atunci cand boala a avansat, neintrerupt, mai mult timp. Fiecare femeie activa sexual trebuie sa mearga la un consult ginecologic cel putin o data pe an. Cu atat mai mult cu cate exista acuze de aceasta natura sau un istoric pozitiv de afectiuni ginecologice. Avand in vedere cauterizarea cervicala efectuata, in cazul tau, examenul Papanicolau trebuie efectuat mai des decat o data la 3 ani, cum sunt recomandarile pentru populatia generala. Poti apela cu incredere la medicii ginecologi din clinicile aflate in colaborare cu Centrofarm. Beneficiezi de o reducere de 5-25% la prezentarea cardului de fidelitate Centrofarm! Mai multe detalii poti afla pe www.centrofarm.ro, sectiunea card! Iti doresc mult curaj si multa sanatate! |
||||||||||||||||||||||
|
anonim |
Re: scurgeri maro | Data postarii: 03-12-2010 10:19AM | ||||||||||||||||||||
| Buna ziua, Doamna doctor a-si avea si eu o intrebare.Sunt cu o fata de 6 luni,nu am avut contact sexual cu fata respectiva si este virgina,de o zi i-a aparut o scurgere maro si nu stim despre ce poate fi vorba?i-a venit un cheag maro si pe urma nu a mai venit doar putin iar astazi aproape deloc ,ciclul abia in 11-12 trebuie sa-i vina.si nu stim ce poate fi?astept un raspuns cat de repede posibil caci suntem derutati....va multumesc anticipat! | ||||||||||||||||||||||
|
dr_ene |
Re: scurgeri maro | Data postarii: 03-12-2010 9:26PM | ||||||||||||||||||||
|
Draga anonim, sangerarile vaginale aparute intr cicluri poarta numele de sangerari intermenstruale. Aspectul acestora este de obicei brun-rosietic, semnalizand "vechimea" sangelui eliminat din uter. Cand sangele provine din colul uterin/vagin, acesta este de obicei rosu, proaspat. Cauzele cele mai frecvente sunt dezechilibrele hormonale( aparute pe fond de stress, variatii ale greutatii corporale, efort fizic intens, alimentatie artificiala). De asemenea sangerarile intermenstruale pot fi cauzate de tumori, polipi, fibroame uterine, ectropion cervical( protruzia mucoasei interne a cervixului la nivelul vaginului superior), veruci ale cervixului, anumite medicamente sau remedii naturiste. Mai rar, tulburarile de functie ale glandei tiroide pot da sangerari anormale. Intra in discutie si tratamentul contraceptiv, sangerarile legate de sarcina si infectiile cu transmitere sexuala( in special chlamydia si trichomonas), dar nu acesta este cazul partenerei tale. Toate aceste cauze pot fi identificate printr-o discutie cu medicul ginecolog, eventual o ecografie pelvina si teste de sange tintite. Deseori, sangerarile intermenstruale nu semnifica o patologie grava. Dar acest lucru nu il poate confirma decat medicul ginecolog, in urma consultului. Un diagnostic precoce, oricare ar fi el, este extrem de important. Puteti apela cu incredere la medicii ginecologi din clinicile aflate in colaborare cu Centrofarm. Beneficiati astfel de o reducere de 5-25% la prezentarea cardului de fidelitate Centrofarm! Mai multe detalii puteti afla pe www.centrofarm.ro, sectiunea card! Multa sanatate partenerei tale! |
||||||||||||||||||||||
|
anca1988 |
Re: scurgeri maro | Data postarii: 14-12-2010 11:23AM | ||||||||||||||||||||
| Buna ziua. De cateva luni am niste scurgeri maronii, uneori cu cheaguri tot maronii si ma doare burta in partea dreapta jos (parca la ovar) dar nu tot timpul ci mai mult cand mi frig. Am o viata sexuala activa si nu folosim nimic sa ne protejam pt ca ne dorim un bebe dar cu toate astea nu am ramas insarcinata. Incerc sa raman insarcinata de o jumate de an iar inainte de asta foloseam prezervative. Ciclul menstrual nu mi-a mai venit de cand am aceste scurgeri care sunt mai abundente dupa actul sexual si care uneori au un miros urat. Am 22 de ani si mi-am inceput viata sexuala de vreo 4 ani. Va rog dati-mi un sfat, ce as putea sa am ,la doctor nu pot sa ajung numai dupa sarbatori. | ||||||||||||||||||||||
|
dr_ene |
Re: scurgeri maro | Data postarii: 16-12-2010 9:55PM | ||||||||||||||||||||
|
Draga Laura, cauzele sangerarilor intermenstruale mentionate in post-ul anterior raman valabile. Inainte de a posta o intrebare, este recomandat sa citesti ceea ce a fost scris anterior la subiectul respectiv, intrucat multe lucruri raman valabile si astfel evitam redundanta. Bineinteles, pentru nelamuriri sau intrebari care nu au fost adresate anterior iti sunt la dispozitie. Afectiunea ta poate fi identificata printr-o discutie cu medicul ginecolog si obligatoriu un consult clinic, eventual o ecografie pelvina si teste de sange tintite. Informatiile si sfaturile de pe acest forum nu au niciodata menirea de a inlocui examenul clinic si interactiunea directa cu medicul curant. Te incurajez sa nu mai amani prezentarea la ginecolog, mai ales ca aceste scurgeri sunt prezente de luni de zile si ca iti doresti o sarcina. Fiecare femeie activa din punct de vedere sexual ar trebui sa se prezinte la medicul ginecolog pentru controlul de rutina cel putin o data pe an, si obligatoriu in caz de simptome/semne nou aparute. Sanatatea reproductiva este de importanta maxima si din pacate in tara noastra, multe femei ajung la doctor in stadii tardive, cand bolile de care sufera( fie ca vorbim de afectiuni infectioase sau maligne) si-au lasat deja amprenta in mod ireversibil asupra sanatatii lor. Este o dovada de educatie in domeniul sanatatii, responsabilitate si maturitate sa ai grija de tine si de sanatatea ta reproductiva. Te incurajez sa apelezi cu incredere la medicii ginecologi din clinicile aflate in colaborare cu Centrofarm. Beneficiezi de o reducere de 5-25% la prezentarea cardului de fidelitate Centrofarm! Mai multe detalii poti afla pe www.centrofarm.ro, sectiunea card! Iti doresc multa sanatate! |
||||||||||||||||||||||
Posteaza mesaj in aceasta discutie
Doresc sa fiu instiintat cand sunt postate mesaje noi in acest subiect click aici.
| Pagini: | - | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | + |


