Vacante de cinci stele
Planuiesti sa-ti oferi o vacanta de vis? Atunci de ce sa nu te lasi inspirata de alegerile vedetelor? Asadar, pentru o vacanta cu stil, mergi pe urmele starurilor de la Hollywood
PARIS
Paris este un loc pe care starurile par sa-l adore. Asadar, de fiecare data cand sunt într-o dispozitie
romantica, starurile se rasfata cu un sejur în orasul iubirii. Între noi fie vorba, cum ar putea fi ratat un loc atat de stralucitor, impresionant, cu atat de multa istorie. În plus, bucataria frantuzeasca este deja celebra, iar cumparaturile pe care le faci aici risca sa te faca sa-ti risipesti chiar si ultimele economii.
Ce nu trebuie sa ratezi:
Saptamana modei de la Paris. Atunci ai sansa sa vezi top modele si actrite celebre sub acelasi acoperis. Plus de asta, mai sunt hainele, celebrele case de moda, show-urile spectaculoase pe care le fac în fiecare an designerii... Cum ai putea sa ratezi asa ceva?
Vedetele peste care poti sa dai aici: Dita Von Teese, Gwyneth Paltrow, Reese Witherspoon si Jake Gyllenhaal, Kate Perry.
ITALIA
De ce iubesc celebritatile Italia? În primul rand datorita mancarii, a vinului, a arhitecturii... Nu degeaba Italia atrage milioane de turisti în fiecare an. Catedrale, muzee, ruine antice, case de moda sunt doar cateva din motivele care-i fac pe turisti sa fie atrasi de acest loc.
Ce nu trebuie sa ratezi: Roma, cu toate monumentele si ruinele pe care le întalnesti la tot pasul, sau Capri, cu golfuletele si pesterile secrete.
Vedetele peste care poti sa dai aici: Sylvester Stallone, George Clooney (care s-a îndragostit atat de tare de Italia încat si-a cumparat deja o casa pe lacul Como si, spun revistele de scandal, planuieste chiar sa se însoare cu o frumusete locala), Eva Longoria si sotul ei, Tony Parker.
BARBADOS
Barbados, locul în care s-a nascut Rihanna, atrage din ce în ce mai multe vedete de prim rang. Se pare ca savuratul unui cocktail langa piscina, snorkeling-ul si croazierele sunt ingredientele principale care le fac pe vedete sa revina în insula din Caraibe. Locul pe care nu trebuie sa-l ratezi: Saint Lawrence Gap este un club în care vedetele asculta muzica live si danseaza pana în zori.

Vedetele peste care poti sa dai aici: sotii Beckham, Will Smith, Tiger Woods si Sting.
DUBAI
Dubaiul este o locatie populara nu doar în randul vedetelor autohtone, ci si pentru marile staruri. Este renumit pentru magazinele de bijuterii si mall-uri. Ce nu trebuie sa ratezi: Burj Al Arab, hotelul care a castigat, în 2007, titlul de hotelul anului. Are o inaltime de 321 metri si este cladirea pe al carei acoperis Andre Agassi si Roger Federer au jucat o partida de tenis. Aici oaspetii sunt plimbati cu BMW-uri sau Rolls- Royce-uri, stiai?
Vedetele peste care poti sa dai aici: Claudia Schiffer, Michael Schumacher, sotii Beckham si surorile Williams.
MIAMI
Miami este una dintre locatiile preferate ale vedetelor pentru ca e mereu însorit, iar sporturile acvatice sunt aici la loc de cinste. Doar nu degeaba Cameron Diaz si Justin Timberlake, in perioada în care erau împreuna, erau vazuti aici facand surfing.
Ce nu trebuie sa ratezi:
South Beach, plaja care nu e niciodata goala, si cluburile unde starurile danseaza pana în zori pe ritmuri latino.
Vedetele peste care poti sa dai aici: Shakira, Gwen Stefani, Jennifer Lopez, Beyonce (de altfel, cantareata a declarat de nenumarate ori ca aceasta este destinatia ei favorita de vacanta) si Jay-Z.




Parerea cititorilor despre acest articol