O vara plina de culoare
Evident, iti doresti sa atragi toate privirile, asadar e timpul sa faci ordine in garderoba. Fa loc in dulap pentru rochite vaporoase, sandale si posete cat mai colorate.
Marii designeri si-au prezentat din timp colectiile pentru primavaravara lui 2008, asa ca tie nu-ti ramane decat sa rasfoiesti revistele de moda sau sa arunci o privire pe siteurile de specialitate, inainte sa dai o raita prin magazine. Ca sa nu arunci banii pe fereastra, iti spunem noi care sunt must-haveurile acestui sezon in materie de accesorii. Cumpara-ti neaparat o poseta intr-o culoare tare. Ai de ales intre violet, verde, lila, rosu, oranj sau galben culoarea forte a acestui sezon.
Asa cum probabil te-ai obisnuit deja, raman in voga gentile supradimensionate, iar materialele care se poarta sunt catifeaua, lacul, pielea de reptila. Pentru seara, sunt recomandate posetele plic, accesorizate cu pietre semipretioase, snururi, curele, catarame sau brelocuri. Plicurile supradimensionate pot fi purtate si in timpul zilei, cu o tinuta cat mai simpla.
Pantofi... oricat de multi am avea, niciodata nu sunt suficienti. Ei bine, partea buna cu incaltamintea din acest sezon e ca, in afara ca este foarte colorata, mai este si foarte comoda. Lucru valabil pentru
toate tipurile de pantofi, indiferent ca este vorba despre clasicii balerini, care raman in tendinte, ori de incaltamintea cu tocuri medii si inalte sau de sandale platforme, cu talpa plata, gen gladiator.
Ai de unde sa alegi, fie ca esti adepta unui stil clasicelegant sau dimpotriva, iti plac incaltarile sport. Dar tine cont ca si aceste accesorii trebuie sa fie cat mai colorate: mov, ciclam, verde si, daca gasesti, sa aiba aplicatii cat mai mari. Retine un mic amanunt inainte de a da iama in magazine: in niciun caz nu trebuie sa te straduiesti sa asortezi geanta cu sandalele sau cu topul ori fusta. Deci, nu incerca sa porti o singura culoare o data. Se poarta galbenul, asa cum ziceam, dar daca atunci cand te privesti in oglinda, ai senzatia ca incepi sa semeni cu Tweety, inseamna ca outfitul tau e
putin exagerat!
Poarta accesorii supradimensionate
Ok, am vorbit despre genti si sandale, e timpul sa acordam putina atentie si bijuteriilor. Pentru acest sezon, designerii recomanda bijuteriile din metale pretioase, precum aurul si argintul. Daca respectivele

bijuterii mai sunt incrustate si cu pietre pretioase, atunci e clar ca ai dat lovitura si vei fi declarata o adevarata fashionvictim. Daca nu-ti permiti sa faci achizitii echivalente cu valoarea unui salariu mediu pe economie castigat de o persoana intr-un an, stai linistita, poti fi in pas cu moda si fara bijuterii cu pietre pretioase. Sunt la fel de trendy margelele din diferite materiale, precum lemn, plastic, sidef. Bineinteles, colorate in nuante cat mai vesele. si nu doar posetele trebuie sa fie supradimensionate in vara aceasta. Si celelalte accesorii trebuie sa fie cat mai mari, pentru ca se poarta margelele imense, bratarile cat mai late, inelele mari. Evident, trebuie sa fii atenta ca acestea sa fie in armonie cu tinuta aleasa.
Cum te descurci daca preferi un stil mai sobru?
Chiar daca nu te dai in vant dupa hainele si accesoriile atat de colorate, nu este cazul sa te refugiezi in clasicul si mohoratul negru. Pentru tine au reinventat designerii trendul safari. Ai de ales din nuante calde de teracota, cafeniu si crem, ca sa-ti alcatuiesti o garderoba pe gustul tau.
Inspiratie din 1970
Moda revine, nu mai incape indoiala! Accesoriile acestui sezon sunt inspirate din moda anilor �70.







Parerea cititorilor despre acest articol