Machiaj rezistent la apa pentru o vara perfecta
Cand e soare arzator, cand ploaie torentiala! Teoretic, coafura rezista! Dar ce te faci cu machiajul?
Industria cosmetica a gasit o solutie si pentru particularitatile verii, si anume make-up-ul waterproof, adica rezistent la apa - indiferent ca este vorba de cea din piscina, din marea cea mare si albastra, de ploaie ori de transpiratia provocata de caldura din ce în ce mai toropitoare.
Inconvenientul acestor produse cosmetice este acela ca sunt mai greu de îndepartat cu ajutorul produselor de curatare si cam usuca tenul. Avantajul? Vei arata impecabil în orice moment al zilei. Analizeaza singura plusurile si minusurile. Trebuie sa stii ca tocmai în cazul acestor cosmetice nu trebuie sa faci rabat de la calitate. Înotatoarele, top-modelele, atletele cunosc cel mai bine importanta unor produse cosmetice waterproof. Multe persoane au senzatia ca produsele rezistente
la apa încarca tenul, fac ca genele sa fie mai fragile – tocmai acesta este motivul pentru care te încurajam sa alegi produse de calitate. Odata cu acestea, aminteste-ti sa achizitionezi un demachiant special pentru ochi: în felul acesta vei scapa de senzatia de usturime si de nevoia de a folosi mai multe dischete si, implicit, o cantitate mai mare de produs pentru a „curata” stratul de mascara. Îndeparteaza cu atentie fondul de ten, anticearcanul, blush-ul, creionul dermatograf si rujul. Mascara waterproof nu trebuie indepartata prin miscari agresive. Trebuie sa tii discheta demachianta cateva secunde pe fiecare pleoapa. În acest timp, demachiantul va dizolva stratul de mascara si fardurile. Miscarile trebuie sa fie de la interior spre exterior, pentru a îndeparta tot machiajul. Altminteri, s-ar putea ca efectul sa fie contrar celui asteptat: pori închisi si un ten acneic, care nu va mai putea fi camuflat cu niciun fel de fard.
Fond de ten rezistent
Pentru un ten impecabil întreaga zi, foloseste un fond de ten rezistent la apa. În felul acesta,pielea ta va avea o nuanta uniforma, iar prietenele te vor invidia ca ai un ten perfect, stralucitor, chiar si atunci cand iesi din piscina. Daca în zilele caniculare nu vrei ca machiajul sa o „ia la vale”, apeleaza cu încredere la un fond de ten rezistent la transfer. Foloseste acelasi fond de ten si ca sa camuflezi inesteticele vergeturi. Din pacate, nu exista niciun tratament care sa ne scape de ele, asa ca singura solutie care ne ramane este sa le „ascundem” în spatele un strat de machiaj. Pentru a nimeri exact culoarea pielii, foloseste doua nuante de fond de ten, pe care le poti combina pentru a obtine un rezultat impecabil. Un fond de ten putin mai deschis decat tenul tau poate fi folosit pe post de anticearcan. Astfel, poti petrece pana în zori în cluburile de pe plaja, iar dimineata vei arata de parca ai fi dormit cele 9 ceasuri regulamentare.
Mascara care nu curge
Cand îti cumperi o mascara rezistenta la apa, desi a costat o mica avere, aminteste-ti sa nu o pastrezi în trusa de farduri mai mult de jumatate de an. O perioada mai mare va face ca produsul sa-si piarda din calitate si, în final, ar putea chiar duce la uscarea genelor si apoi la rarirea lor. Alege farduri si un creion dermatograf rezistente la apa, chiar daca nu planuiesti sa-ti petreci o zi la piscina. Doar nu vrei sa te transformi, din cauza caldurii si a umezelii, într-un clovn!

Demachiant special
Produsele rezistente la apa rezista si in fata unui demachiant obisnuit. Investeste si intr-un demachiant waterproof – e mai uleios si dizolva si cele mai rezistente formule.
Fa-l sa reziste mai mult
De cate ori nu te-ai intrebat ce ar trebui sa faci ca sa ai pana seara machiajul impecabil cu care iesi dimineata pe usa? Care sa-ti stea pe fata indiferent de gradele din termometru, sa se topeasca, sa nu dispara sau sa nu curga... Pai, uite ce:
1 Aplica intotdeauna un fond de ten, care este o baza pentru produsele pe care le vei folosi ulterior (inclusiv pe buze). Daca e unul care rezista mult, cu atat mai bine;
2 Pudra are si ea rol de fixare, asa ca nu uita sa o pui pe fata in strat subtire – va tine machiajul sa nu curga;
3 Daca ai tenul mixt sau gras, si sebumul in exces face make-up-ul sa dispara, aminteste-ti ca exista spray-uri care fixeaza machiajul. Si apa termala e buna pentru asa ceva, zic specialistii in domeniu.
Pentru buze senzuale, toata noaptea
Rujul trebuie sa fie si el rezistent la transfer, mai ales daca esti la o petrecere, si ai cu tine o posetuta-plic minuscula in care n-au mai incaput produsele de make-up cu care sa operezi un mic retus. Si daca la un ruj obisnuit, dupa aplicare, trebuie sa „musti” dintr-un servetel si apoi sa mai aplici un strat, în cazul rujului care rezista pe buze mai multa vreme, dupa aplicare nu trebuie sa-ti presezi buzele. De altfel, acesta este un sfat scris si pe ambalajul produsului. Singurul inconvenient al acestui ruj este acela ca-ti da senzatia de buze uscate. Degeaba încerci sa aplici un strat de gloss sau un alt ruj hidratant – nu vei face decat sa anulezi calitatile rujului.
Trucul specialistului:
Foloseste apa termala pentru a te spala pe fata. Daca nu obisnuiesti sa bei apa de la robinet, pentru ca are o multime de impuritati, de ce crezi ca tenului tau i-ar face bine? Pulverizeaza apa termala, si apoi tapoteaza usor fata cu un servetel. Asteapta cateva minute si abia apoi aplica crema de fata si restul machiajului. La sfarsitul unei sesiuni de machiaj, make-up artistii pulverizeaza pe fata apa termala. Se pare ca este un excelent fixator si poate fi gasita în farmacie. Îti recomandam sa-ti cumperi pentru aca sa un tub mare, economic, iar pentru poseta, varianta de 50 de ml: nu e un moft, te va ajuta sa te racoresti în zilele caniculare!
Sanatoasa, inainte de toate
Daca asta iti doresti pentru pielea ta, atunci nu neglija efectele negative pe care le poate avea orice expunere la soare. Folosirea cremei de protectie e un must-have in zilele noastre. Dar nu orice crema e intr-adevar buna! Asigura-te ca alegi in cunostinta de cauza, la urma urmei e vorba de sanatatea pielii tale. Noi iti recomandam Emulsia fluida pentru corp cu SPF 50+ Anthelios de la La Roche Posay. Protejeaza pielea si de razele UVA, dar si de cele UVB, si eficacitatea ei a fost demonstrata prin 20 de studii.
|





Parerea cititorilor despre acest articol