Expunerea prelungita la zgomot este una din cele mai comune cauze ale scaderii auzului, pretutindeni in lume.

Pericolul reprezentat de zgomot creste in cazul persoanelor care au si locuri de munca cu nivel ridicat de poluare fonica conform unor studii efectuate pe pacienti expusi zgomotului, din domeniul militar, industrial si recreational, aceasta expunere poate produce grade diferite de scadere a auzului si poate chiar sa afecteze lantul timpano-osicular. Din pacate, populatia nu este informata clar asupra pericolului reprezentat de expunerile la zgomot in perioadele de timp liber (discoteci, I-poduri, MP3-playere, planoare, motociclete, snow-mobile etc). Chiar daca unii observa ca dupa concerte sau dupa auditii la casti la volum maxim, apar scaderi tranzitorii de auz, nu sunt suficient de convinsi de pericolul reprezentat de zgomot si de posibilitatea scaderii drastice a auzului. Din punctul de vedere al tipului de scadere de auz produsa de expunerea la zgomot, putem deosebi trei tipuri de hipoacuzie:

1) Hipoacuzia temporara, cand auzul revine la normal in 24-48 de ore;

2) Hipoacuzia permanenta sau trauma acustica, frecvent intalnita la

pacientii care au lucrat intr-un mediu cu zgomot.

3) Trauma acustica acuta, intalnita frecvent in armata si cauzata de zgomotul armelor.

Hipoacuzia permanenta indusa de zgomot
Apare frecvent intre 3-6 kHz, adesea la 4 kHz, dar cu posibilitate de a trece si la frecventa de 2 si 3 khz, daca expunerea continua.
Pacientul resimte hipoacuzia mai ales in medii cu fond sonor (strazi, piete) unde nu mai poate intelege limbajul vorbit. Acelasi efect poate sa apara si atunci cand participa la intalniri, sedinte sau spectacole. In faza urmatoare, pacientul nu mai aude vocea soptita, prezinta acufene si are probleme de comunicare.
Prima metoda de depistare a hipoacuzia este audiograma tonala, completata cu audiograma vocala si, dupa caz, alte teste ce pot determina gradul hipoacuziei si o eventuala asociere cu o patologie tumorala.
O metoda de imbunatatire a auzului este protezarea auditiva a pacientului.
Dar, ca peste tot in lume, raportul dintre cost si eficienta este mai bun atunci cand previi, decat
atunci cand tratezi. Scopul este, deci, de a conserva auzul, de a evita expunerea la zgomot si de a informa corect populatia asupra riscului de a ramane fara auz.