Daca simti des ca-ti tiuie urechile, nu te culca pe una dintre ele. Problema poate fi mai serioasa decat pare, mai ales daca nu mai esti la prima tinerete

Cuvantul „tinitus” provine din limba latina, de la cuvantul “tinnere”, care înseamna a suna, iar tinitusul e definit ca perceptia de sunete in urechi. Sunetele sunt descrise de pacienti în cele mai diverse moduri: tiuituri, fluieraturi, pocnete, suieraturi, susur sau vuiet de apa curgatoare etc. Sunetele pot fi într-una din urechi sau în ambele si pot fi percepute ca provenind din exteriorul sau din interiorul urechii. Afectiunea poate aparea în orice forma de surditate sau la pacientii cu auz normal.

Vechi de cand lumea
Informatii despre tinitus provin din cele mai vechi timpuri. În 1600 î. Ch., egiptenii tratau asa numita „ureche cantatoare” cu diferite uleiuri vegetale. În secolul I, Plinius descria zgomotele din urechi ca pe o superstitie - tinitusul apare daca vorbesti (de rau) pe cineva care nu este de fata. În Evul Mediu se credea ca zgomotele din urechi reprezinta un indicator al schimbarii starii generale a unui pacient. Paracelsius a fost primul care a asociat tinitusul cu o trauma sonora. Filosoful grec Aristotel a avut si preocupari cu privire la sunete si zgomote, el insusi suferind de tinitus. A fost un precursor si un teoretician al terapiei tinitusului prin redirectionarea atentiei, care astazi se practica sub denumirea de Brain Reconversion Therapy.

Simptom, nu boala
Prin urmare, desi exista din timpuri stravechi, tinitusul reprezinta inca o enigma care nu are nici astazi o dezlegare standardizata si clara.Tinitusul nu este considerat o boala în sine, ci mai degraba un simptom asociat unei afectiuni, de obicei, emergenta afectiunilor otorinolaringologice. Prima abordare a terapeutului este de a încerca sa defineasca o posibila cauza primara care a generat aceasta dezordine. Din acest motiv este necesara o examinare medicala corecta si concentrata pe verificarea factorilor asociati tinitusului, precum: hipertensiunea arteriala, boli renale, alergii, stres emotional, administrarea de medicamente ototoxice, expunerea la zgomote puternice, afectiuni ale

sistemului auditiv, depresii psihice, diferite boli neurologice etc. Cercetarile recente în domeniul tinitusului au stabilit o corelatie între aparitia acestei manifestari si conceptul S.P.A.D.E. (stres, panica, anxietate, depresie, emotie), aratand ca este recomandabil un control psihiatric si neurologic al pacientului suferind de tinitus.

De ce-ti tiuie urechea?
Multe din cauzele generatoare de tinitus sunt asociate unor afectiuni otologice precum: dopul de ceara, infectiile urechii medii, tumorile la nivelul urechii medii, otoscleroza, problemele vasculare, boala Menier, medicatia ototoxica, dezordinile circulatorii, hipoacuziile induse prin traume sonore etc. Au fost însa depistate cauze diferite ale tinitusului, precum tumori cerebrale, neurinoame, tumori localizate pe globul ocular sau localizate la nivel central, migrene si epilepsie. Pacientul suferind de tinitus trebuie examinat de un specialist O.R.L> pentru a determina daca suferinta este însotita si de o hipoacuzie, medicul fiind în masura sa furnizeze informatii extinse referitoare la cauza si optiunea asupra tratamentului ce trebuie aplicat.

Psihoterapie si perne muzicale
In SUA, tinitusul se trateaza prin sedinte de psihoterapie, iar in Germania sunt preferate tratamentele pe baza de impulsuri electrice. O solutie o reprezinta si pernele muzicale, care emit sunete de clopotei sau ciripit de pasari.