Are o simptomatologie dominata de triada clasica: acufene, hipoacuzie si vertij. In plus, criza este însotita de greturi si varsaturi

DR. BALDEA VASILICA Ambulatoriul N. Titulescu, Buzau
Boala Meniere este, de obicei, unilaterala, dar poate avea si manifestare bilaterala, la mai mult timp dupa primul atac, mai rar chiar de la început. Ambele sexe pot fi atinse, cu o prevalenta usor crescuta la barbati. Factorii de stres pot declansa criza, dupa modelul mecanismului de trigger, dar nu pot fi considerati determinanti în aparitia bolii. Desi exista o paleta larga de studii clinice si experimentale, etiologia si patogenia bolii comporta înca multe necunoscute.
Simptomatologie
Boala Meniere este considerata un sindrom labirintic periferic total, adica fenomenele se petrec la nivelul urechii interne, cu implicarea labirintului anterior, dar si a celui posterior, deci cu manifestari atat din partea aparatului vestibular (vertij, fenomene vegetative), cat si a aparatului auditiv (scaderea de auz).
a) Vertijul: simptom clinic caracteristic, tipic periferic, rotator, apare si evolueaza în crize paroxistice, de la cateva minute pana la cateva ore, chiar zile, provoaca grave tulburari de echilibru care tintuiesc bolnavul la pat, mai ales ca apar si tulburari vegetative accentuate: greturi, varsaturi, diaree, paloare, transpiratii.
b) Acufenele: cunoscute si ca tinitus, sunt zgomote auriculare homolaterale, adica apar de aceeasi parte cu urechea lezata; sunt de obicei de tonalitate înalta.
c) Hipoacuzia: este de tip perceptie, în diferite grade, însoteste vertijul si se mentine si dupa încetarea acestuia. În perioada dintre crize, cel putin la debutul bolii, auzul se normalizeaza, tinitusul se remite, dar ulterior apare o hipoacuzie fluctuanta, mai ales pe frecventele joase. Deficitul de auz este adesea sever în stadiile finale, afectand toate frecventele, fiind însotit de acufene rebele, care chinuiesc pacientul si între crize. În stadiile de început ale evolutiei, predomina modificarile de auz.
Diagnosticul
Trebuie pus prin excluderea altei patologii cu aceleasi manifestari: afectiuni autoimune, infectii specifice (sifilis, TBC), fistula perilimfatica, alergii. O atentie speciala merita neurinomul de acustic sau alte tumori retrolabirintice, care de multe ori au un debut înselator de sindrom labirintic pseudomenieriform.

Diagnosticul, bazat pe un examen cli nic minutios si pe explorari paraclinice, imagistice (CT, RMN, mai ales pentru excluderea tumorilor) trebuie sa faca diferentie rea diverselor tipuri de vertij cu surditate pentru un tratament corect, adecvat patologiei, particularitatilor cazului, stadiului bolii, perioadei de criza sau de acalmie.
Tratamentul
Faza acuta impune spitalizarea, cu repaus la pat si un tratament complex: echilibrarea hidroelectrolitica, combaterea vertijului, a varsaturilor, dextran pentru ameliorarea circulatiei labirintice, dar fara tranchilizante, cel putin la început, pentru a nu produce dezinhibarea centrala a sistemului vestibular.
În perioada intercritica pot fi utile sedativele usoare, regimul de viata echilibrat si consilierea psihologica.
In evolutia severa, cu crize frecvente, cu afectare bilaterala, rebele la tratament, se ia în discutie o interventie chirurgicala, de excludere tintita a vestibulului, cu mentinerea unui auz social prin labirintectomie medicamentoasa (se aplica gentamicina sau streptomicina pe fereastra rotunda, pentru a distruge celulele neurosenzoriale responsabile de accesele vertiginoase). În caz de auz deficitar accentuat si acufene intense, se practica excluderea totala a urechii interne, prin labirintectomie transtimpanala.
Sresul, factor declansator
Chiar daca nu este cel care cauzeaza boala, stresul o declanseaza.