benessere by centrofarm - stilul tau de viata
RegisterLogin
cauta
Forum
  • Vedete
  • Sanatate
  • Frumusete
  • Copilul-Tau
  • Sex-&-Planning
  • Cariera
  • Silueta-Ta
  • Tendinte
  • Psiho
  • Jumatatea-Ta
  • Destinatii
  • Reportaj
  • Culinar
  • Special
  • Test
  • Horoscop
  • Articolul-Lunii
  • Parinti
  • Editorial
Cauta
scapa de toxine, broccoli, sex, slabire, Frumusete, sanatate fier, dragoste, dieta, portocala, papa, de, asa, sanatate, roz, din, teste
forum benessere

Surditatea brusc instalata

Reprezinta una dintre cele mai importante urgente terapeutice din sfera ORL. Apare de obicei la adulti, foarte rar la copii

Se defineste ca o hipoacuzie de perceptie, unilaterala, cu timpan normal, cu aparitie brutala prin atingere cohleara pura, de cauza necunoscuta si cu evolutie imprevizibila. Pacientul se prezinta la medic pentru scaderea de auz, instalata brusc, in plina sanatate aparenta, insotita uneori de acufene (zgomote in ureche) sau vertij, iar alteori numai de senzatia de ureche infundata. Examenul clinic ORL arata un timpan normal, dar testele audiometrice orienteaza spre diagnosticul de hipoacuzie neurosenzoriala. Audiograma tonala se face in urgenta si evidentiaza nivelul pierderii auditive - de la hipoacuzie usoara pana la cofoza (pierderea totala a auzului).

Cauzele aparitiei bolii
Nu sunt in intregime cunoscute, dar cele mai importante sunt: mecanismele virale, suspectate daca a existat un episod pseudogripal sau rinofaringian in antecedentele apropiate ale pacientului, care poate fi confirmat prin studii de serologie virala; mecanismele vasculare: spasm arterial, tromboza, hemoragie la nivelul urechii interne, mai ales la cei cu hipertensiune arteriala, diabet, fumatori, femei care iau contraceptive orale; mecanisme imunologice, alergice etc.
Tratamentul
Trebuie inceput de urgenta, in primele 48 de ore de la debutul bolii, peste acest interval neexistand raspuns favorabil la tratament. Pacientul va fi spitalizat intr-un serviciu ORL, i se vor face un bilant biologic (glicemie, creatinina, tensiune arteriala), audiometric, tomografie computerizata (pentru a exclude o eventuala tumora de nerv auditiv ce poate debuta in acelasi mod) si va incepe, in cel mai scurt timp posibil, un tratament perfuzabil, conform protocolului cunoscut pentru aceasta afectiune (antiinflamator steroidian, vasodilatator, vitamine, carbogen, oxigenoterapie hiperbara). Durata spitalizarii este de aproximativ 8 zile, pacientul fiind monitorizat clinic, audiometric si biologic, la fiecare

Surditatea brusc instalata

48 ore. Evolutia sub tratament poate fi buna, cu recuperare totala a pierderii auditive, mai ales daca pacientul nu prezinta boli cronice (hipertensiune arteriala, tulburari de ritm cardiac, diabet, hipercolesterolemie) si nu a avut o pierdere foarte mare de auz (sub 70 dB). Exista insa si cazuri in care, in ciuda tratamentului corect administrat si a precocitatii instalarii sale, hipoacuzia sa nu se remita, singura posibilitate de recuperare auditiva ramanand protezarea urechii afectate.
Nota Bene
Orice pacient care prezinta o scadere brusca de auz trebuie sa se prezinte de urgenta la medicul specialist ORL, pentru stabilirea diagnosticului si este indicat sa nu puna existenta hipoacuziei pe seama unei patologii banale (dop de cerumen, otita externa sau medie), deoarece, in cazul existentei afectarii nervului auditiv, tratamentul trebuie inceput cat mai repede, pentru o recuperare auditiva completa.
Mergi de urgenta la medic
Daca ti se intampla ca dintr-o data sa nu mai auzi, nu mai sta pe ganduri, du-te la un control. Este foarte posibil sa fii unul dintre nefericitele cazuri de surditate subita.

Autor: DR. SIMONA TANASESCU Medic Specialist ORL Clinica Nova ORL


surditate
tratament


pastile hyaluronic forte de la biocyte
burtica deranjata
oare bronsita alergica?

Alte articole

Proteza auditiva sansa la o viata normala

Vino sa-ti masori glicemia gratuit

Tulburarile de miros

Sindromul meniere

Melanomul azi

Top articole

Otoscleroza

Primii pasi spre silueta de vis

Cand visele devin realitate

Vara asta fii in forma cu Benessere!

Vino sa-ti masori glicemia gratuit

Parerea cititorilor despre acest articol

Adauga un comentariu

Recomanda unui prieten Trimite link pe messenger
centrofarm
Aboneaza-te Feedburner Benessere  |   Termeni si conditii   |    |    Forum   |    Contact 

  Copyright © 2007-2012 Centrofarm

Centrofarm   |   Revista Plafar  |   Plafar.net   |   Fitnesskit   |   Enetural  |   Produse Naturiste  |   Become a model  |   Nutri-City  |   Retete Culinare  |   Aparate auditive  |   Cariere Sanatatea copilului