Esti insarcinata sau nu
Ai observat unele simptome care te-au pus pe ganduri? Poti sa te sfatuiesti cu prietenele sau sa-ti faci griji de una singura, dar mai bine parcurgi lista de mai jos si afli care este probabilitatea sa fii însarcinata
Daca nu ti-ai propus sa fii mamica, gandul ca ai putea fi însarcinata e destul de înspaimantator. Iar timpul care se scurge de la primele semnale pana cand primesti o confirmare clara e o perioada mai mult decat dificila. Arunca-ti o privire peste cele mai comune simptome, dar si pe cele mai putin obisnuite si afla daca e cazul sa-ti faci un test de sarcina sau sa suni pentru o programare la ginecolog. La unele femei, sarcina nu are niciun fel de manifestari timpurii, dar majoritatea viitoarelor mamici au cateva indicii clare. Cu cat observi mai multe simptome, cu atat sunt mai mari sansele ca barza sa fie pe aproape.
Care sunt simptomele clasice
Lipsa menstruatiei, senzatii de grea ta si voma, schimbari ale libidoului, menstra neobisnuita, tensiune a sanilor si marire a volumului lor, stare de oboseala, dureri de cap, schimbari de dispozitie, pofte culinare. Toate semnalele de mai sus pot anunta o posibila sarcina. Daca se adauga simptome precum schimbarea formei abdomenului sau contractii musculare, este foarte probabil sa fii însarcinata.
Lipsa menstrei
O posibila sarcina este primul gand care îti trece prin cap atunci cand ciclul lunar este neregulat. O întarziere de doua-trei zile nu are nicio relevanta, însa de la zece zile în sus, e cazul sa-ti pui unele semne de întrebare. Cu toate astea, sarcina nu este singura cauza a întarzierii. Stresul, unele boli, o schimbare radicala a programului, unele medicamente sau o eroare de calcul al datei menstruatiei pot fi motive perfect plauzibile.
O menstra neobisnuita
Daca ciclul lunar dureaza mai mult ca de obicei sau, din contra, mai putin, apare mai devreme ori mai tarziu decat ai anticipat sau cantitatea menstrei este diferita poate însemna ca esti însarcinata. Dar, în acelasi timp, cauza poate fi o simpla raceala sau o dereglare hormonala minora.
Greata de dimineata
E unul din primele simptome ale sarcinii. Senzatia apare din momentul în care testul de sarcina are un rezultat pozitiv, dar unele femei nu au astfel de semnale înainte de saptamana a sasea de sarcina.
5 Semne atipice ale sarcinii
Sarcina este o perioada dificila. Cunosti, în mare, semnalele clasice, dar iata o lista cu cinci indicii la care poate nu te-ai fi gandit niciodata!
1 Sangerari nazale si senzatia de nas înfundat
Nasul nu prea pare sa aiba legatura cu uterul, nu-i asa? Dar sangerarile nazale sunt destul de comune în perioada sarcinii.
2 Scurgeri vaginale
Cand esti însarcinata, te-ai astepta ca menstruatia sa lipseasca. Totusi, scurgerile vaginale sunt ceva

normal, atata timp cat nu observi modificari de culoare sau miros.
3 Insomnie
Uneori, cu sau fara simptomul de oboseala, s-ar putea sa experimentezi insomnii. Fie adormi foarte greu, fie te trezesti pe parcursul noptii si nu mai reusesti sa adormi din nou.
4 Gaze intestinale
Sistemul gastrointestinal trece si el prin schimbari în perioada sarcinii. Poti da vina pe unele alimente, dar poate fi vorba, pur si simplu, de un simptom al sarcinii.
5 Constipatie
Modificarile hormonale produc, uneori, o încetinire a procesului digestiv. Ca urmare, apare constipatia.
Oscilatii ale starii de spirit
Schimbarile hormonale care au loc în primul trimestru de sarcina pot provoca schimbari rapide ale dispozitiei. E posibil sa devii mai sensibila si sa plangi mult mai usor.
Dureri de cap
Circulatia sangelui se intensifica odata cu schimbarile hormonale, si atunci s-ar putea sa te doara capul mai des.
Pofte sau aversiuni alimentare
Cand esti însarcinata, uneori creste sensibilitatea olfactiva. S-ar putea sa nu-ti mai placa unele mirosuri, cum ar fi cel de cafea sau de cartofi prajiti. Pe de alta parte, si pasiunile subite pentru unele alimente sunt ceva obisnuit. Sunt urmari directe ale schimbarilor hormonale care au loc mai ales în primul trimestru de sarcina.
Esti cu adevarat însarcinata?
Din pacate, toate semnalele de mai sus nu sunt specifice 100% sarcinii. Pot, de asemenea, sa anunte o boala sau pur si simplu apropierea perioadei de menstruatie. Totusi, daca observi mai multe dintre simptomele mentionate, si ciclul lunar întarzie, nu ezita sa faci un test de sarcina. Daca rezultatul este pozitiv, fa-ti o programare la medicul ginecolog ca sa-ti confirme ipoteza.
Cat de utila e o ecografie?
Inainte sa te repezi sa-ti faci programare, e bine sa stii ca o ecografie endovaginala poate sa evidentieze o sarcina doar daca aceasta are cel putin patru-cinci saptamani de evolutie.





Parerea cititorilor despre acest articol