Cand trebuie sa iti faci griji

Imediat ce primesti semnale ca ceva nu este in regula! Trebuie sa stii ca oricare ar fi problema, se poate remedia. Important este sa nu astepti sa apara complicatii!
O relatie de succes se bazeaza pe intelegere: a ta, a partenerului si a felului in care relationati. Pentru asta, nu neglija semnele care ar trebui sa-ti dea de gandit in pat. Benessere iti propune cateva sfaturi practice si informatii despre cum sa depasesti cele mai comune probleme sexuale. Actioneaza daca:
Te doare
Nu e prea romantic, dar daca te doare atunci cand faci sex, nu suferi in tacere! De ce te doare? Cel mai adesea, nu esti lubrifiata. Daca nu esti suficient de excitata, secretiile produse de vagin sunt reduse si actul sexual poate produce disconfort. Sau e de vina pozitia! E prea profunda si el iti atinge cervixul (gulerasul care leaga vaginul de uter). Incearca pozitiile care iti dau control asupra miscarilor si nu permit o penetrare adanca (cum ar fi: tu deasupra!). Sau, ai o problema ginecologica. Exista o boala care se numeste endometrioza, destul de comuna, dar pe care nu trebuie sa o neglijezi (duce la infertilitate). Printre simptomele ei e si durerea in timpul penetrarii. Mai poate fi vorba de alte infectii, inflamatii ale ovarelor, ale uterului sau chiar ale intestinelor.
Nu ai chef
Multe cauze ar putea sa-ti afecteze energia sexuala! Pilulele contraceptive pot sa fie de vina, asa ca incearca sa folosesti alta metoda contraceptiva. Sau lipsa ta de chef este efectul secundar al unor medicamente, in special, antidepresive. Insa, de cele mai multe ori, scaderea libidoului are cauze emotionale. Certurile, lipsa increderii, a intimitatii si problemele de comunicare pot sa duca la lipsa apetitului sexual. Vorbeste cu iubitul tau si incercati sa rezolvati problemele sentimentale dintre voi.
Observi secretii neobisnuite
Femeile au o secretie fiziologica normala, incolora
si redusa cantitativ. Ar trebui sa te ingrijorezi daca secretia isi schimba culoarea (este alb-galbuie sau verzui-galbena), mirosul (devine neplacut) sau consistenta e mai abundenta sau provoaca iritatii (mancarime). Nu ignora problema si mergi la un control ginecologic pentru ca e posibil sa fi contractat o infectie trichomonas sau gonoree. Atata timp cat incepi un tratament corespunzator, nu ai niciun motiv sa te ingrijorezi!
Ai sangerari in afara menstruatiei
Cea mai intalnita cauza este efectul secundar al pilulelor contraceptive. Mai poate fi vorba de o posibila tumora sau o boala cu transmitere sexuala. De pilda, infectia cu Chlamydia produce o inflamatie a colului uterin sau a trompelor, care se manifesta prin sangerari, dureri abdominale, febra, secretie albicioasa. Nu neglija problema, pentru ca chlamydiaza e una dintre principalele cauze de sterilitate feminina.
Ai mancarimi, senzatii de arsura si dureri in zona genitala
Mergi imediat la un control ginecologic! E foarte posibil sa fi contractat o boala cu transmitere sexuala, o infectie herpetica. Herpesul genital evolueaza prin aparitia unor vezicule grupate in buchete inconjurate de o zona rosie, care lasa locul unor ulceratii izolate sau confluente. Se poate asocia cu: febra, dureri de cap, cresterea ganglionilor inghinali sau generalizati. Se vindeca in 3-4 saptamani prin tratarea locala cu unguente recomandate de medic.
Ai usturimi si dureri la urinare
Fie este vorba de o infectie urinara, fie ai de-a face cu o infectie cu trichomonas. Trichomoniaza este rar periculoasa, dar poate fi neplacuta pentru ca produce usturimi, dureri la urinare, secretii vaginale sau mancarimi. Se transmite prin contact sexual direct cu o persoana infectata, dar microbul poate trai si pe obiecte ude timp de mai multe ore.
Nu ai ciclu mai mult de 3 luni
Amenoreea secundara, o afectiune des intalnita, poate avea cauze diverse: stresul, exercitiile fizice in exces, socul emotional, hormonii, probleme ale glandei tiroide, variatii ale greutatii, varsta sau unele medicamente. Cand nu mai iei anticonceptionale dupa o perioada indelungata, e posibil sa nu mai ai menstruatie cateva luni. Probleme mai grave, precum tumori sau disfunctionalitati ale glandei pituitare pot fi si ele cauzele amenoreei.
Mergi periodic la control
Macar o data pe an fa-ti timp si du-te la un control ginecologic. Discuta cu medicul tau orice problema legata de viata sexuala.








Parerea cititorilor despre acest articol