Flatulenta nu incanta audienta
Doar mentionarea subiectului starneste de cele mai multe ori chicote, dar atunci cand te confrunti cu o eliminare excesiva de gaze, mai ales intr-un context nepotrivit, nu mai este deloc nostim
Fenomenul a facut „victime” din cele mai vechi timpuri. Dovada stau doua texte de acum 2.500 de ani, scrise de insusi Aristofan, parintele comediei, care abunda de relatari umoristice despre „scaparile” de gaze ale cetatenilor atenieni. Si satirele lui Seneca la adresa imparatului Nero acorda fenomenului o mare importanta. E prezent si in faimoasa culegere de basme arabe „O mie si una de nopti”, unde apare o povestioara cu titlul „Partul istoric”. Apoi, in atatea si atatea scene de teatru, de film, de viata. Totusi, dincolo de latura lui jenanta, trebuie sa stii ca acesta este un act fiziologic absolut firesc, prin care organismul elimina un amestec de gaze, care nu sunt altceva decat produse secundare ale procesului digestiv petrecut la mamifere. Acest amestec, denumit „flatus” („vant”, in latina) de catre medicii romani din Antichitate, provine din surse exogene/externe, reprezentand aerul inghitit, si/sau endogene/interne, reprezentand gazele produse in intestin in urma actiunii normale a bacteriilor Methane bacteria si Methane bacteria Smithy asupra substantelor nedigerate din colon. Vorbim de normalitate atunci cand eliberarile de flatus se incadreaza in limitele de sase pana la 20 de ori pe zi. Asadar, de-abia daca depasesti aceasta frecventa e o problema, dar nici daca n-ai deloc nu e bine.
Ia masurile potrivite
In primul rand, consuma alimentele cat mai incet, cu masticatie prelungita, pentru a evita sa inghiti aer. Regula se mentine si in cazul bauturilor. Eventual, le poti bea cu un pai. In al doilea rand, evita excesele alimentare. Nu de putine ori, meteorismul si flatulenta sunt expresia incapacitatii organismului de a procesa la parametri optimi o cantitate prea mare de alimente, o parte din acestea ajungand sa tranziteze intestinele incomplet digerate, in plin proces de fermentatie si putrefactie. De evitat sunt si constipatia, fumatul, cafeaua.
Stand up
O plimbare usoara dupa masa poate stimula eliberarea hormonilor care incurajeaza activitatea digestiva, reducand astfel productia de gaze.
Cauzele flatulentei
Lista incepe cu aerofagia, cum este denumita in termeni medicali inghitirea de aer in procesul alimentatiei, indeosebi atunci cand mancatul se face in graba sau se consuma bauturi carbogazoase, dar si cand se mesteca guma ori se fumeaza. O parte importanta din vina o poarta ineficienta digestiei, indusa de consumul haotic si ameste cul necorespunzator al alimentelor, asa cum este binecunoscuta combinatie dintre friptura si cartofi sau tocatura de carne si orez, respectiv grasimi si carbohidrati. De asemenea, mari generatoare de gaze sunt fasolea, varza, taratele, conopida, broccoli, ceapa, prunele, stafidele, varza de Bruxelles. La fel si indulcitorii ca manitolul, sorbitolul si xilitolul. Organismul are probleme in a-i digera si, atunci cand ajung in colon, bacteriile care traiesc la acest nivel se hranesc cu ei si produc gaze. Si fructoza, glucidul care poate fi gasit in miere, fructe si sucuri de fructe, se digera relativ greu, fiind o hrana asteptata de bacteriile susmentionate. Nu inseamna ca trebuie sa reduci cantitatea de fructe proaspete din dieta, ci doar aportul de sucuri de fructe si miere. Un alt aspect important in legatura cu fructele se refera la momentul in care le consumi. Daca obisnuiesti sa

mananci fructe pe post de desert, imediat dupa masa, renunta neintarziat la acest obicei! E posibil ca aceasta sa fie rezolvarea problemei tale.
Ai grija la cantitatea de fibre. Acestea sunt foarte bune, dar adaugarea lor intr-o cantitate prea mare la dieta duce la formarea de gaze.
Mai mult decat suspectii obisnuiti
Nu intotdeauna obiceiurile alimentare sunt cele care duc la acumularea de gaze in tractul digestiv. Flatulenta excesiva poate fi si efectul unei serii de tulburari, cum ar fi dispepsia, sindromul de malabsorbtie, constipatia, gastroenteritele, intoleranta la lactoza, care se asociaza cu diaree si crampe, sindromul de colon iritabil, insuficienta pancreatica, obstructia intestinala, diverticuloza,
parazitoza sau hipotiroidia. Si un nas infundat poate fi responsabil de numeroasele expulzari de gaze. Pentru ca determina inghitirea aerului in cantitati mai mari in timpul mancatului.
De ce miroase?
In general, flatusul este compus din nitrogen (intre 20%-90%), hidrogen (0-50%), dioxid de carbon (10%-30%), oxigen (0-10%), metan (0-10%). Mirosul fetid e dat de componentele sulfuroase (metanetiol, sulfit de hidrogen si dimetil sulfit). De aceea, gazele rezultate in urma ingestiei de carne si oua miros mai urat, in timp ce gazele provenite din carbohidrat ii vegetali sunt, de regula, inodore. Pentru inceput, creste aportul de probiotice (din iaurt sau kefir), care
rebalanseaza flora intestinala normala prin continutul de Lactobacillus acidophilus. Acesta intervine in procesul fermentatiei, reducand flatulenta. Carbunele medicinal poate reprezenta o optiune de tratament, el absorbind gazele din intestin. Se ia o capsula de trei ori pe zi, dupa fiecare masa. Se mai pot administra diferite enzime digestive care reduc volumul de gaze din intestin prin descompunerea componentelor alimentare neasimilate, facilitand atat digestia, cat si transportul gastric al nutrientilor. Este vorba de pepsina si alfa galactozidaza pentru digerarea complexelor zaharidice si lactaza, pentru mistuirea produselor lactate. Simeticona este, de asemenea, foarte utila. Ea nu intervine in productia de gaze, dar reduce senzatia dezagreabila, solubilizand
gazul in lichid si fecale, usurand tranzitul intestinal. Cat despre mirosul neplacut, acesta poate fi inlaturat prin folosirea preparatelor cu bismut.
Un act rusinos
Majoritatea culturilor considera flatulenta o scapare rusinoasa... Doar vechii chinezi credeau ca vanturile aduc noroc.
Raspunde Specialistul
Intrebare: M-am hotarat cu greu sa va scriu, caci am o problema delicata: ma balonez des dupa mese si am gaze. Am incercat sa-mi schimb regimul, sa mananc mai lejer, insa degeaba. Ma balonez incontinuu si este foarte neplacut... Daca ma abtin, ma doare burta ingrozitor, ore in sir. Ce pot face sa scap cat mai repede de aceasta situatie neplacuta? Astept sfatul dumneavoastra, Ruxi Postelnicu, Iasi
Raspuns: Gazele si balonarea sunt neplacute si jenante uneori, dar eliberarea lor de sase pana la 20 ori pe zi poate fi normala. Ce masuri puteti lua? Evitati sa inghititi aer: mancati lent, mestecand bine, nu fumati, renun- tati la guma de mestecat. Util este sa tineti un jurnal al alimentelor pe care le suspectati ca va cauzeaza gaze si balonare, pe care apoi sa le evitati. Puteti folosi enzime digestive, carminative (menta, busuioc, scortisoara, ghimbir, lamaie, anason). Cantitatea de alimente la fiecare masa trebuie sa fie moderata (mai bine sase mese reduse cantitativ decat trei mese bogate). Evitati constipatia, dar si laxativele. Puteti folosi produse antiflatulenta (carbune medicinal) si, nu in ultimul rand, faceti exercitii fizice regulat. totul despr e trupul tãu
DR. GABRIELA CIRSTESCU, Medic Coordonator departament Medicina Muncii, CENTRUL MEDICALVrei sa pui o intrebare doamnei doctor? Scrie-ne pe forum.benessere.ro
Scapa de neplaceri
Cand te balonezi des, ai parte de o multime de neplaceri.
Iti recomandam Espumisan, pentru ca acesta contine
ingredientul activ numit simeticona, care scade tensiunea
de suprafata sau intrerupe golurile de aer. Bulele de gaz
eliberate sunt absorbite de pereti si intestine, fiind eliminate.
Ca urmare, se reduce presiunea interna.*
|





Parerea cititorilor despre acest articol