Deviatiile coloanei vertebrale
Puse mai ales pe seama pozitiilor vicioase, a ridicarii unor greutati mult peste limita admisa, deformarile spatelui mai au un complice – sedentarismul
Coloana vertebrala apare ca un stalp osos, format din 33-34 de vertebre, dintre care: 7 cervicale, 5 lombare, 12 dorsale, 5 sacrale si 4-5 coccigiene. În mod normal, privita din fata, coloana este dreapta, iar din profil prezinta trei curburi fiziologice – cervicala, dorsala, lombara – care îi confera o mare elasticitate, permitandu-i sa actioneze în cadere ca un resort, amortizand-o. Tot ele pastreaza proiectia centrului de greutate în interiorul poligonului de sustinere. Din pacate însa, „stalpul” este extrem de expus deformarilor. Vorbim aici de deviatii în plan frontal spre stanga sau dreapta, numite scolioza, care iau forma literei „C” sau chiar „S”, iar în plan sagital – de cifoza, respectiv „spate ghebos”, cum i se mai spune în popor, sau lordoza, o cambrura lombara dincolo de amplitudinea fiziologica. Si cum raul nu vine niciodata singur, statistica medicala arata ca, de cele mai multe ori, aceste anomalii sunt combinate între ele.
Cauze
Cele mai incriminate sunt pozitiile vicioase la stationarea bipeda, cum este lasatul pe un picior, postura necorespunzatoare în timpul scrisului, cititului, la telefon, la calculator, la masa, la volan, înaltimea neadecvata a mesei/biroului, ducerea servietei/gentii de mana frecvent în aceeasi mana,
ridicarea unor greutati prea mari (bagaje, cumparaturi etc.). Acestea mai sunt asociate factorilor congenitali, ca spina bifida, genetici sau anumitor factori locali, ca durerea sau spasmul muscular, afectiunile musculare si nervoase sau inegalitatea membrelor inferioare. Exista si alte cauze medicale care le pot genera, cum sunt: rahitismul, miopia, modificari ale auzului, care obliga la adoptarea unor atitudini asimetrice sau incorecte pentru a corecta defectul în detrimentul pozitiei normale a corpului. De aceea, aceste boli trebuie identificate, printr-un control medical de specialitate, si tratate la timp. De asemenea, cresterea brusca în înaltime din timpul copilariei si adolescentei, evitarea practicarii regulate a unor exercitii fizice, care mentin tonusul musculaturii spatelui, contribuie si ele la aparitia deformarilor coloanei. Din acest ultim punct de vedere, sedentarii sunt cele mai sigure victime.
Ce-i de facut?
Preventia reprezinta solutia optima, masuri în acest sens trebuind aplicate înca din frageda pruncie. Iata cateva dintre acestea: supravegherea si corectarea precoce a pozitiei corpului; distribuirea egala a greutatilor în ambele maini, purtarea ghiozdanelor, rucsacurilor pe ambii umeri; folosirea unui mobilier (masa, birou, pupitru) adecvat, astfel încat distanta pana la ochi sa nu fie mai mica de 35 cm si mai mare de 45 cm, linia umerilor sa fie paralela cu marginea mesei, ceea ce presupune ca ambele coate stau pe masa, iar picioarele sub masa, si nu sub sezut; evitarea privitului la televizor din pat, din pozitia culcat; se va dormi pe pat cat mai drept, cu saltea plana si cu perna cat mai mica, iar pentru fortificarea oaselor se va adopta o dieta echilibrata, cu continut bogat de lactate, si se vor face bai de soare si aer. Nu în ultimul rand, se recomanda cat mai multa miscare. Desigur, exercitiile de fitness, mersul pe bicicleta sau înotul sunt de preferat, dar sa nu uitam ca si banalul mers pe jos antreneaza atat muschii spatelui, cat si pe cei abdominali, care au un rol esential în sustinerea pozitiei firesti a coloanei. In situatia în care deviatiile

s-au instalat deja, tratamentul consta, în functie de tipul acestora, în gimnastica medicala, purtarea unui corset pentru oprirea accentuarii curburii, masaj. Tratamentul chirurgical se practica mai rar, în cazul deformarilor mari scoliotice.
Poseta, mar al discordiei
Pentru ca poseta femeii moderne a ajuns sa cantareasca peste 2 kilograme, trebuie purtata pe ambii umeri, in mod egal, pentru a preintampina problemele cu coloana vertebrala.
Campioni la scolioza
Scoliozele se evidentiaza cu precadere (in proportie de 95%) în timpul pubertatii. Extrem de rar, doar la 1-2 cazuri din 100, aceste deviatii laterale ale coloanei apar la nastere. Cele mai frecvente (80%) sunt întalnite la fete, sub influenta factorilor endocrini si genetici. Chiar daca la nivel mondial rata scoliozei este relativ constanta, de 2 cazuri la 1 000 de locuitori, din pacate, în tara noastra, vorbim în ultimii ani de o adevarata „epidemie”, fenomen care ne-a adus pe primele locuri în lume în ceea ce priveste numarul persoanelor afectate. Aceasta pentru ca, pe fondul neglijentei parintilor, dar si a cadrelor didactice, multi copii din Romania sunt depistati tardiv. Drept rezultat, numai în evidenta Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii Grigore Alexandrescu din Bucuresti exista 13 000 de cazuri de copii cu deformari de ax ale coloanei vertebrale, în special scolioza, dintre care 300-400 sunt pe listele de asteptare pentru operatii.
Nu stai dreapta? Atentie la complicatii!
Deformarile coloanei vertebrale trebuie tratate cu seriozitate si la timp, întrucat au implicatii dintre cele mai nefaste asupra organelor interne. Modificarile antrenate de acestea la nivelul canalului rahidian (în care se afla maduva spinarii) pot da ameteli, cefalee, migrene, insomnii si alte disfunctii cerebrale. De multe ori, un spate stramb poate fi cauza paresteziilor în membrele superioare, a ptozelor abdominale (deplasari anormale în jos ale unor organe), a senzatiilor de sufocare, a unei tuse inexplicabile, nervoase sau a unor tulburari oculo-motorii, de ritm cardiac, ale plamanilor si pleurei, ale stomacului si ale sistemului intestinal. Si depresia poate fi pusa pe seama deviatiilor coloanei, dar si problemele genito-urinare. Nu cred ca ti-ai pus vreodata problema în acest sens, dar bine ar fi sa stii ca o coloana „sucita” poate fi responsabila pentru frigiditate si alte disfunctii sexuale!
Raspunde Specialistul
Intrebare: Stimata doamna doctor, sunt mama unei fete de 17 ani si am observat ca nu-si tine spatele drept. Mai exact, sta cu un umar mai ridicat si mi-e teama ca in timp se va dezvolta o afectiune greu de remediat. Am incercat s-o programez la kinetoterapie, nu vrea sa mearga... In afara de a-i atrage permanent atentia, ce mai pot face? Cu mii de multumiri, Mariana Ifrim, e-mail
Raspuns: Fetita trebuie vazuta de un medic fiziokinetoterapeut, ortoped sau reumatolog, care sa diagnosticheze corect afectiunea si cat este ea de serioasa, si care ar fi pasii de urmat pentru remedierea ei. Eu cred ca este doar un viciu de pozitie, care se va remedia usor, cu kinetoterapie si masaj. Daca este si timida, ar trebui sa o vada si un psiholog care sa ii dea curaj si incredere in sine, precum si deschidere catre viata. Deseori la persoanele timide se observa pozitia aplecata, cifotica. Succes!
DR. MADALINA OLIMID, Medic Specialist Medicina de Familie, CLINICA POLISANO PLAZA ROMANIA Vrei sa pui o intrebare doamnei doctor? Scrie-ne pe forum.benessere.ro
Capul sus!
Stiu ca-ti doresti sa ai spatele drept, de aceea iti recomand sa porti brasiera Lytess, pentru ca reuseste sa corecteze cu mare succes pozitiile vicioase. Si daca resimti oarece dureri, apeleaza cu
incredere la Finalgon, e gelul care iti ia durerea cat ai clipi!*
|





Parerea cititorilor despre acest articol