Viata le-a dat o a doua sansa. Au supravietuit continue lupta prin exemplul propriu. Pentru sansa. Citeste despre optimism, învingatori si unor boli care te înfioara si au decis sa ca si alti bolnavi au dreptul la o noua implicare

Un diagnostic puternic, precum cancerul, e în stare sa darame multe vise, sa schimbe destine individuale sau de familie. Îti zdruncina tot universul si te face sa îti reconsideri de multe ori întregul stil de viata, sistemul de valori si propria identitate. Uneori, e un semnal care te trezeste la realitate si vezi cu adevarat sensul vietii. Pentru ca cel mai important si frumos mesaj transmis e însasi viata si dorinta de a trai. Usor ironic, dar asa se întampla.
Te vei convinge din povestile Sandei si a lui Ionut, doi oameni total diferiti, care au învins cancerul si continua sa lupte cu el. Pentru ca si-au propus sa arate ca nu e nici pe departe sfarsitul. Pentru ca au ales sa se implice în sustinerea celor care se confrunta cu astfel de boli sau în prevenirea acestora prin educatie si responsabilizare. Pentru ca ei promoveaza viata. Curat, cu optimism, asa cum fiecare dintre noi o poate face, fara niciun efort material.
Un sfat, o încurajare sau o ora de joaca fac de multe ori mai mult decat ajutorul financiar. Iar controlul medical periodic are efecte si mai însemnate, pentru ca vorbim deja de estimari de circa 420.000 de romani bolnavi de cancer...
Mai multi voluntari
Numarul tinerilor care fac voluntariat în Romania s-a dublat în ultimii ani. Totusi, 71% nu fac asa ceva, potrivit un studiu GfK.
Sansele lui Ionut
Unii primesc o a doua sansa. Ionut se numara printre cei cu mai multe. Are 24 de ani si un zambet strengaresc. Mai mereu e pus pe glume si îl stiu cei mai multi dintre angajatii Institutului Oncologic „Prof. Dr. Al. Trestioreanu” Bucuresti. Il stiu bine chiar si vanzatorii de la magazinele din jurul spitalului. În urma cu mai bine de sase ani, a cazut dintr-un copac înalt, cam cat patru etaje.
Si a mers mai departe. Dar in toamna lui 2008, la mai putin de un an de la moartea tatalui, a fost diagnosticat cu o tumora supraclaviculara, o boala foarte rara. Îmi spune ca în regiunea Moldovei,
de unde provine el, mai exista un singur caz similar. Totul combinat cu metastaze pulmonare si alte afectiuni. A depistat boala într-un stadiu destul de avansat, fapt care i-a provocat mai multe probleme decat îsi închipuia.
Cu cateva ore înainte de a ajunge la Bucuresti, pentru a se interna la Institutul Oncologic, asa cum fusese programat, operatia de la umar, realizata pentru biopsie, s-a deschis. „Doctorul de la sec tia de adulti nu a mai fost de acord sa ma interneze si mi-a spus ca îi pare rau ca s-a implicat. Simteam ca nu mai am puterea sa ma întorc acasa, am stat pe holul spitalului pana m-a vazut doamna dr. Dragomir (n.r. conf. dr. Monica Dragomir, seful Sectiei de Oncopediatrie a Institutului). Dansa m-a internat la sectia pentru copii. Eram murdar de sange din cap pana în picioare de la operatie, aveam dureri, a fost nevoie sa îmi taie hainele pentru a ma dezbraca”, povesteste Ionut, cu un accent care îi tradeaza originile bacauane, de Buhusi.
Vointa poate bate prognosticurile rezervate
Un început cu stangul, care a dat startul mai multor deziluzii spitalicesti. Înca la început i s-a spus ca nu are prea multe sanse, întrucat boala este foarte avansata. Ionut a fost încrezator si, dupa prima cura de tratament, s-a pus pe picioare. În decembrie 2008 a suferit însa un accident în spitalul de acasa, o penseta care i-a strapuns muschiul a dus la o recidiva. Atunci, în iarna aceea, a vrut sa se sinucida.
„Am vrut sa ma arunc de pe geam, dar m-au prins mama si sora mai mica. Aveam dureri îngrozitoare, ca atunci cate taie cineva de viu. A fost nevoie de morfina pentru a ma mai calma”, marturiseste Ionut. Nu se schimba nimic în tonul lui cand povesteste despre aceste momente groaznice, semn ca le-a acceptat si a trecut mai departe.
De la diagnostic si pana acum a trecut prin patru operatii, trei recidive si zeci de cure de citostatice si radioterapie. „Am facut cele mai multe iradieri din spital, cam 50-60”, îmi spune Ionut. Nu îmi dau seama daca suna a mandrie, pentru ca la romani întotdeauna e bine sa fii primul în ceva, cu siguranta însa suna a victorie personala. De mai multe ori medicii i-au spus deschis ca sansele sunt minime. Cand s-a operat la plamani, a fost avertizat ca e posibil sa nu se mai trezeasca din anestezie. „Le-am spus ca ma voi trezi cu siguranta, ca nu îmi fac probleme”, ma lamureste Ionut. Si asa a fost, chiar daca a facut stop cardiorespirator imediat ce i-au luat masca de oxigen. Si în stare de inconstienta si-a dorit cu putere sa traiasca.
Poti si tu!
Asta le spune Ionut celor care trec prin ce-a trecut si el. Si daca el a reusit sa invinga boala si obstacolele pe care le-a intalnit in cale, atunci oricine poate.
Binefacerile sprijinului extern
Dincolo de suferinte – vreme de peste un an operatia de la umar a fost deschisa -, recidive si greutati materiale, Ionut s-a confruntat si cu marginalizarea, pentru ca tratamentele dure si-au pus amprenta si asupra fizicului. „Erau oameni din oras care strigau dupa mine ca sunt monstru, chiar si în ziua de azi mai zic unii: «Uite-l si pe asta, cu un umar mai mare si unul mai mic», dar îi las, nu îi bag în seama”, povesteste tanarul. Pana sa ajunga la aceasta detasare a avut un drum greu de parcurs. Recunoaste ca cea mai grea perioada a fost cea de început, din toamna lui 2008. Cand era speriat, deziluzionat, dezamagit si cu moralul la pamant. Cand a vrut sa se sinucida. A înteles la timp ca viata trebuie si merita traita. Înca de la început a fost sustinut de familie si de unii colegi de serviciu. A beneficiat inclusiv de asistenta psihologica în spital. Un moment important îl reprezinta însa primul contact cu Temerarii, clubul adolescentilor care au învins cancerul, fondat de Asociatia Little People. „Au venit la mine la spital si m-au sustinut, m-au încurajat sa lupt pentru ca totul va fi bine, atat voluntari, cat si tineri ca mine, care au avut cancer. De la ei am capatat mentalitatea ca daca lupti, poti învinge orice”, îsi aminteste Ionut. Pe parcurs, a participat la taberele si evenimentele de sustinere organizate de Clubul Temerarii si a intrat în contact cu mai multi „supravietuitori”.
Oricine poate invinge
Precum Ionut sunt si alti tineri care se implica în sprijinirea celor bolnavi. În clubul Temerarii, de exemplu, sunt peste 194 de membri din 55 de localitati din Romania - o comunitate a tinerilor care au învins cancerul.
Clubul asigura sustinere reciproca si faciliteaza reintegrarea pacientilor în viata de adolescent sau tanar adult du pa tratament. „Membrii clubului Temerarii sunt foarte activi, dorind sa ofere altor tineri care trec prin experienta cancerului acelasi suport pe care l-au primit si ei in perioada tratamentului lor. Unii dintre ei au devenit voluntari în cadrul Programului de Asistenta Oncologica, dezvoltat de Little People, prin care viziteaza sectia de oncopediatrie si desfas oara activitati cu copiii si adolescentii internati”, explica Katie Rizvi, vicepresedinte al Asociatiei Little People. În spitale, personalul asociatiei încearca sa îi ajute pe copii sa îsi învinga teama, îi familiarizeaza cu procedurile medicale, se joaca cu ei sau îi ajuta sa interactioneze cu ceilalti copii aflati în situatii similare. Pentru ca membrii clubului sunt un exemplu în sustinerea tratamentului reusit al cancerului pediatric în Romania, ei participa la programul „Poti si tu”, menit sa sensibilizeze comunitatile locale si sa împartaseasca o raza de speranta. Campania cu acelasi nume, conceputa si initiata de tinerii supravietuitori ai cancerului, a fost sustinuta inclusiv de personalitati precum Oana Pellea, Robin Barnett - fostul ambasador al Marii Britanii în Romania, de vedete si de sportivi.
„Ce nu pot face medicii, fac eu cateodata”
De atunci, chiar daca momentele de deziluzie au revenit cu regularitate, Ionut a gasit mereu puterea sa mearga mai departe. Si s-a alimentat cu atat de multa vointa si optimism, încat acum
este solicitat sa încurajeze bolnavii din spital. „Cand vine cate un pacient nou, îl trimit la mine. Ce nu pot face medicii, fac eu cateodata. Îi încurajez, le spun sa lupte, sa nu se gandeasca de ce li s-a
întamplat lor. Îi ajut pentru ca stiu prin ce trece o persoana cu cancer”, spune el. Concret, îi contagiaza cu optimism. La o zi dupa episodul operatiei la plamani, cand înca era la reanimare, a început sa îi ajute pe ceilalti pacienti din salon si chiar i s-a propus în gluma sa se angajeze acolo.
La început îi era greu sa vorbeasca despre experienta lui, îi era teama de ce vor zice ceilalti. „Acum nu ma intereseaza ce zice lumea. Vreau sa le explic oamenilor ca nu se ia si nici nu înseamna condamnare la moarte”, marturiseste Ionut. Si vrea sa demonstreze ca, daca el a învins, oricine poate, totul depinde de vointa si optimism. Asa ca oriunde se afla, la spital sau la evenimentele clubului Temerarii, e responsabil cu încurajarea. Mai clacheaza si el uneori, dar colegii au grija sa îi reaminteasca „Poti si tu” - sloganul unei campanii a

asociatiei. Îsi doreste sa se implice mai mult si sa participe si la campaniile clubului.
A discutat inclusiv cu primarul din Buhusi pentru a vorbi la televiziunea locala despre experienta sa. „Vreau sa le explic ca nu au motive sa se fereasca de cei bolnavi de HIV sau de cancer, sa se duca la medic, sa le spun ce trebuie sa faca în caz de probleme de sanatate. Daca ma interesam din timp, nu mai ajungeam la patru operatii. Înainte nu îmi pasa de nimic, munceam ca robotul, nu îmi pasa de dureri. Acum acord mai multa importanta sanatatii, ma implic pentru mine, pentru ca e viata mea, si apoi ma implic si pentru ceilalti”, ne transmite Ionut.
Un sprijin esential
Sa nu te simti singur in lupta cu boala e o conditie esentiala ca sa iti mentii optimismul si crezul ca vei reusi. Ionut stie acest lucru cel mai bine si ii ajuta si pe altii.
Sustinerea psihica, factor cheie în vindecare
Factorul psihologic si sustinerea joaca un rol foarte important în vindecarea diferitelor tipuri de cancer si a altor boli grave. Psihologul Alessandra Mustareata ne spune mai multe.
Diagnosticul unei boli grave loveste orice persoana în toate planurile existentiale. Dar boala incurabila este precum o sentinta la moarte cu efect paradoxal, pentru ca arunca o noua lumina asupra vietii. Privind „boala ca sansa”, parca peste noapte, prioritatile se schimba, iar uneori se rastoarna chiar si sistemul de valori. Revin în prim-planul preocuparilor activitatile preferate, hobby-urile, prietenii, copiii si familia, care erau pana atunci neglijate sau amanate de la o zi la alta, în favoarea realizarilor materiale sau profesionale.
Sustinerea celor dragi are o mare valoare, dar sprijinul cuiva care traieste acelasi gen de suferinta este nepretuit. Cel ce trece printr-o experienta similara pare întodeauna mai capabil sa înteleaga decat oricine altcineva. Nu cred ca exista sprijin mai solid decat cel venit din partea unei persoane care a depasit cu bine o suferinta identica, mai ales atunci cand începe sa para imposibil de gestionat. Prin comparatie cu puterea exemplului, mila si compasiunea se demonetizeaza. De aceea, oricine a pacalit moartea supravietuind unei boli incurabile poate aduce o raza de speranta în viata celor ce împartasesc aceeasi soarta. În plus, punandu-si reusita în cuvinte, îsi integreaza experienta ca pe o vindecare meritata, asumandu-si aceasta victorie personala ca fiind demna de toata aprecierea. Asadar, avantajele se resimt de ambele parti.
De la jurnalist la subiect de stiri
Interviuri cu presedinti de stat, recunoastere profesionala si transmisii în direct de la Vatican sau New York, totul într-o viteza naucitoare. Într-un mediu total diferit fata de cel al lui Ionut, dar în contextul unei atitudini similare de neglijare a propriei sanatati, jurnalista Sanda Nicola s-a lovit si ea de cancer.
A ignorat semnele transmise de propriul ei organism, ba chiar si rezultatele testului Babes-Papanicolau. O hemoragie interna a reusit sa-i atraga definitiv atentia si sa îi schimbe viata. În 2005, la 27 de ani, Sanda Nicola a fost diagnosticata cu un tip de cancer de col uterin.
S-a lovit de vidul de informatie, de bajbaiala medicilor care îi întarziau diagnosticul si tratamentul corespunzator. Si, mai ales, de groaza de a avea cancer de col uterin, diagnosticul sub care la fiecare doua minute, undeva în lume, se stinge viata unei femei, dupa cum declara Sanda într-un interviu. Ulterior, a aflat însa ca are de-a face cu un tip de cancer întru totul tratabil. Din fericire, a primit cu rezerve solutia propusa de medicii din Romania: histerectomie totala, ce îi taia din start sansa de a mai fi mama. Solutia salvatoare a venit din Olanda, acolo unde, dupa mai multe luni de investigatii, i-a fost extirpata o bucata din colul uterin, fara a-i fi afectat sistemul reproducator.
Au urmat, apoi, tratamentele de recuperare în tara.
Lipsa de informare loveste dur
Dincolo de aspectele legate strict de sanatatea fizica, s-a schimbat un întreg univers. A trecut printr-o succesiune de stari si sentimente despre care a evitat în ultima vreme sa mai vorbeasca. E suficient însa sa îi privesti prezentul si vei întelege, macar tangential. A renuntat la statutul de angajat implicat 100% si a devenit freelancer sau „jurnalist pe cont propriu”, cum îi place ei sa spuna pe blogul personal. Calitate în care colaboreaza cu televiziuni ca Al Jazeera, France 24 sau Channel 4. Tot în prima linie, nu se poate desparti de asta.
Poate cea mai vizibila schimbare pentru noi, publicul larg, este implicarea ei în campaniile pentru prevenirea cancerului de col uterin. O cauza pentru care Sanda a devenit un soi de purtator de cuvant, odata ce si-a facut publica povestea.
Trecuse un an de la operatie, ea se simtea bine, dar femeile care tocmai aflau ca sufera de cancer de col uterin, nu. Si erau tot mai multe. Asa ca a decis sa vorbeasca despre experienta ei. „Am facut asta pentru ca ma confruntasem deja cu o lipsa de informare crasa pe acest subiect, stiam cat e de greu cand nu stii, nu întelegi ce presupune un asemenea diagnostic, am vrut sa schimb ceva. Am vrut sa fac drumul spre preventia si tratarea acestui tip de cancer un pic mai scurt pentru noi toate”, povesteste Sanda Nicola. Si, cu fiecare moment, a înteles ca a facut o alegere buna si importanta. A fost asaltata cu e-mailuri de la femei care cereau ajutor sau îsi împartaseau suferinta, iar odata cu dezvoltarea retelei sociale Facebook, interactiunea cu femeile si familiile lor s-a intensificat.
„E multa treaba de facut”
Nu toate reactiile au fost însa pozitive, nu toti au înteles nevoia împartasirii de experiente si informatii. Sanda îmi marturiseste ca unora li s-a parut deplasat sa discute despre ceva atat de
intim. Au existat chiar momente în care a simtit ca o copleseste compasiunea celor din jur, eticheta de „fata cu cancer”. „E adevarat ca am vorbit foarte des despre boala mea, dar n-as vrea care cumva sa se înteleaga ca e ceea ce ma defineste si ca toata viata mea graviteaza în jurul unei boli”, ma lamureste ea.
Simte însa ca e nevoie de mai mult si nu renunta. Si-ar dori sa organizeze grupuri de suport si sa ofere consiliere psihologica celor afectati, va cauta resurse financiare pentru o activitate institutionalizata. „Cred ca e nevoie de multa munca pentru a introduce obligativitatea si gratuitatea examenului Babes-Papanicolau pentru cat mai multe femei... E foarte multa treaba de facut!”, conchide sigura pe ea Sanda.
Invingatoare
Povestea Sandei da curaj si altor romance diagnosticate cu cancer de col uterin. Datorita ei diagnosticul nu le mai sperie, ci le da curaj sa lupte pentru propria viata.
Victoriile unei batalii personale
Din 2007, Sanda Nicola a participat la o multitudine de campanii si conferinte despre cancerul de col uterin, a facut reportaje despre acest subiect, a scris articole, a dat interviuri, a raspuns la e-mailuri, a folosit tot portofoliul de canale si modalitati de comunicare. „În esenta, eu pun la bataie abilitatile mele de jurnalist, de comunicator, ca sa spun romancelor cum se pot apara în fata acestei maladii (...). Daca o femeie întelege pe deplin cu ce are de-a face, cancerul de col uterin poate fi învins rapid. De-asta e important sa vorbesc si mai mult despre acest subiect”, spunea ea. Si o cred, pentru ca stiu ca, desi a avut doua-trei zile foarte agitate, în care a muncit pana tarziu în noapte, a baut putina cafea, s-a mobilizat si si-a facut timp sa raspunda întrebarilor mele.
Mesajele ei au ajuns, se pare, unde trebuie, pentru ca sunt femei care au înteles importanta efectuarii unui test Babes-Papanicolau cel putin o data pe an si ce presupune cancerul de col uterin, un cancer tratabil.
Din 2007 si pana în prezent, Sanda a fost contactata de un numar impresionant de femei din toata tara, dornice sa vorbeasca despre nelinistile lor. I se spune tot mai des: „Uite, cand mi-a zis doctorul de HPV si cancer de col uterin m-am speriat un pic, dar mi-am amintit repede ca te-am vazut pe tine povestind despre asta si ca e tratabil, asa ca m-am calmat repede si m-am apucat de tratament”. „Cred ca asta e izbanda, ca din ce în ce mai multe femei stiu ca acest cancer poate fi 100% tratat si nu-si pierd cumpatul daca afla ca ar putea fi bolnave”, spune deschis Sanda.