O facultate, o cariera de succes, un sot iubitor si un copil sanatos. Un vis aproape banal pentru multi, un deziderat aproape imposibil de realizat pentru o persoana infectata cu HIV. Pana acum cativa ani. Pentru ca evolutia spectaculoasa a tratamentelor a dat unda verde viselor. Mai trebuie ca si mentalitatea sa progreseze la fel de rapid ca medicina

De curand si-a facut blog. Probabil o reminiscenta a anilor în care scria asiduu si umplea sase jurnale „naive si infantile”, dupa cum ea însasi le cali fica. Plus zeci de pagini de povestioare. Acum a dat hartia pe pixeli pentru a nu îsi pierde definitiv exercitiul scrisului. De cand a intrat la Facultatea de Jurnalism, timpul liber este mult mai putin si mai pretios. Iar tentatiile sunt la tot pasul: parcuri pline de verdeata si terase pline de zambete. În primul ei post pe blog a scris despre drumuri. Drumurile vietii, cele pe care le urmam pentru a ne îndeplini visele. Drumul lui Cami ar trebui sa duca spre o cariera de jurnalist de revista, unde sa aiba pagina ei în care sa dea „alta nuanta lucrurilor normale”. Deocamdata e in anul doi si nu e foarte încantata de facultate, însa e decisa sa continue drumul pana la capat. Pe langa o cari era de succes, o asteapta
un sot, doi copii si o casa la marginea orasului, e mai liniste acolo. Niste vise deocamdata. Vise ca ale oricarui om normal, care ar fi putut fi curmate din fasa daca se nastea cu zece ani mai devreme. Cami se numara printre sutele de copii infectati cu HIV la sfarsitul anilor '80- începutul lui '90, din cauza sistemului sanitar romanesc precar. Daca se nastea mai tarziu, ar fi avut toate sansele sa beneficieze de conditii de tratament mai bune, cu instrumentar steril si sa evite astfel contactarea virusului. Daca se nastea mai devreme si ar fi contactat totusi virusul imunodeficientei umane, s-ar fi putut numara printre miile de seropozitivi decedati în anii '80, în lipsa tratamentelor eficiente pentru noua epidemie.
Un diagnostic în joaca
Cami a fost infectata cu HIV la trei luni, cand, din cauza unor probleme cu burtica, mama a alergat îngrijorat la spital. Pe atunci, în '89, sugarii erau tratati cu injectii în exces, cam de cinci ori mai multe decat în Europa de Vest, dupa cum arata un raport realizat de Human RightsWatch. Virusul a început sa îsi faca de cap în organismul micutei. Peste ani, cand începuse sa slabeasca excesiv, nu avea pofta de mancare si se chinuia cu o continua raceala, Cami a revenit la spital. De aceasta data nu mai erau suficiente niste injectii, fusese diagnosticata cu HIV. Acel virus care ataca si distruge sistemul imunitar, astfel încat organismul nu se poate apara împotriva infectiilor, de la cele provocate de bacterii, la celulele canceroase. Nu îsi aduce aminte exact momentul diagnosticarii, ea a aflat oricum ulterior. „Îmi aduc aminte doar ca parintii îmi spuneau ca am probleme cu stomacul, ca sunt mai firava, nici pe departe ca am HIV”, rememoreaza Cami argumentele parintilor în fata zecilor de medicamente pe care trebuia sa le ia zilnic. A aflat mai tarziu, din joaca. Avea în jur de noua ani cand, ajunsa la clinica, s-a jucat cu literele de pe un afis, alaturi de un baietel „Scria AIDS si, din joaca, am ajuns la SIDA. Uite, asta ai tu, mi-a zis baietelul. Mi-a spus sa nu fiu suparata, ca daca îmi iau tratamentul, totul va fi bine”, îmi povesteste Cami. Nu a putut pastra secretul si i-a marturisit mamei. O mama nevoita sa explice unui copil de noua ani ca boala sa nu se vindeca. „M-a întrebat de unde stiu, mi-a explicat ca trebuie sa am grija de mine, sa mananc, sa ma îmbrac mai gros. Ca si cand i-ai spune unui copil racit ca nu are voie sa manance înghetata. La vremea respectiva nu stiam nimic, decat ca am o problema, stiam ca e grava, dar nu stiam ce presupune”, explica tanara.
Aterizare fortata în realitate
Societatea a avut grija ca ea sa constientizeze fortat. „Cel mai rau a durut în clasa a IV-a sau a V-a. Atunci a aparut o campanie HIV/SIDA în scoala si un baiat mi-a scris numele pe afis, pentru ca, provenind dintr-un oras mic, lumea afla. Am plecat de la scoala plangand, mama mi-a zis ca pot sta acasa, cum faceau toti parintii pentru a-si proteja copiii. Am stat acasa doua saptamani, m-am gandit si am zis: mie îmi place scoala. Pentru ce sa nu ma mai duc, pentru un afis?”.
Cami a mai avut ocazia sa îsi puna determinarea la încercare. Un mod mai politicos de a zice ca mentalitatea societatii a lovit din nou. În clasa a XII-a, un reportaj TV despre adolescentii infectati cu HIV o dezvaluia întregului liceu. Iar a plecat de la scoala, iar a plans si iar a revenit. „Pentru ca nu se merita sa dai înapoi, oricum se va mai întampla. Mi s-a întamplat în scoala generala, la liceu, cu iubitul meu, daca dai în spate de fiecare data, nu ajungi nicaieri”, marturiseste cu multa hotarare Cami. E mica de statura, slabuta si cocheta, de pe buzele ei astfel de dovezi de putere par izbanzi de Atlas. Si a mers mai departe. Cu o viata cladita dupa reguli. Ca multi altii probabil, numai ca la ea sunt regulile supravietuirii: trei pulovere iarna, o alimentatie sanatoasa, 30 de pastile pe zi, nu vorbeste cu nimeni din afara familiei despre boala, nu renunta pana nu si-a
atins obiectivul. Si lista continua. „Iau totul ca atare, nu ma discriminez nici pe mine, nici pe altii. Tine de ceea ce vrei tu, eu vreau sa îmi fie bine, astea sunt regulile, asta e viata, go for it!”. Dupa acest principiu a acceptat tot ceea ce a presupus tratamentul: zeci de medicamente administrate zilnic, injectii, noi scheme de tratament, internari...
NU IEI HIV PRIN:
• strangeri de mana;
• sarut social;
• saliva (decat daca exista leziuni la nivelul cavitatilor bucale);
• stranut;
• tuse;
• folosirea in comun a toaletelor sau a obiectelor
Te iubesc pentru ceea ce esti, nu pentru ce ai
Cu o atitudine deschisa fata de viata a ajuns si la o relatie care a împlinit deja trei ani si a trecut peste momentul dificil al marturisirii. Pentru ca tanara noastra s-a simtit datoare sa îi dezvaluie prietenului ei ca este seropozitiva cand a simtit ca relatia devine serioasa, dupa doua luni. Prietenul stia deja de boala, un amic binevoitor a tinut sa îl informeze. Nu l-a deranjat. „Mi-a zis ca ma iubeste pentru ceea ce sunt, nu pentru ce am. A fost super tare. La plecare i-am zis sa se gandeasca bine, sa nu îmi dea ulterior mesaj de despartire. Problema a fost ca, odata ajunsa acasa, am primit mesaj de la el. Am stat o ora si jumatate înainte de a citi mesajul, plangeam si vedeam cum se aprindea ledul de la telefon. Cand în sfarsit mi-am facut curaj si l-am citit, îmi spunea ca ma iubeste”, povesteste Cami, amuzata acum de acel moment. „Suntem de trei ani împreuna, eu seroplus, el seronega, niciodata nu a fost o problema .Fratele lui nu stie de diagnosticul meu, nici parintii lui. Stie el. Cu el am o relatie”.
Un rol important în continuarea acestei relatii, spune ea, l-au avut si campaniile de informare care i-au pregatit iubitul pentru o astfel de interactiune.
Familia, la bine si la rau
Cami a ajuns sa numere 21 de ani cu multe împliniri datorita tratamentelor, tot mai bune în ultimii ani, dar si cu suportul familiei. Nu a fost niciodata la psiholog pentru ca nu a fost nevoie. Mama si bunica i-au fost mereu alaturi, i-au spus ca vor merge înainte cu bine si cu rau. E constienta ca ar putea muri de HIV. La fel de bine ar putea avea un accident. A învatat sa ia din viata ce este mai bun si sa lupte pentru un trai normal. Mama i-a fost profesoara. „Faptul ca o vedeam pe mama ca se trezeste la 7:30 si vine langa patul meu cu pumnul de pastile m-a determinat sa o cred, sa înteleg ca ea stie ce e bine pentru mine si ca va fi bine, asa cum zice ea”, spune Cami.
Determinarea si tratamentul au ajutat-o sa împinga virusul într-un coltisor. Virusul este în continuare prezent în organismul ei, dar este nedetectabil, nu poate fi gasit în sange la buletinele
de analiza. Încarcatura virala din sange este atat de mica, încat si sansele de transmitere sunt minime, de circa 1%.
O copilarie bolnava
De la noua ani, Cami a stiut ca are o problema, dar a mai trecut mult timp pana sa inteleaga despre ce era vorba.
Cu sabia discriminarii deasupra capului
Nu totul este atat de roz, pentru ca medicina a progresat într-un ritm mult mai rapid decat mentalitatea. Cami nu a dezvaluit decat unei persoane ca este seropozitiva. Îi este teama de stigmat. O tradeaza si felul în care vorbeste. Coboara vocea la fiecare „HIV” rostit în cafeneaua în care ne-am întalnit. Sau arunca rapid cuvantul printre dinti. E suficient sa îti povesteasca cat de dezinformati sunt romanii si îi întelegi fiecare gest.
„O prietena tot vorbea pe internet cu un tip si a simtit nevoia sa îi spuna. El a întrebat-o panicat daca a luat si el. Nici macar nu se vazusera, doar tastau. Nu vreau sa dezvalui si celorlalti pentru ca cei care vor sa îmi fie prieteni îmi sunt si asa, nu simt nevoia sa le spun. Uneori vrei sa eviti întrebarile incomode, o privire ciudata, sunt mai multe”, completeaza povestea. Si recunoaste ca presiunile de ordin psihologic sunt cele mai grele, cele care au împins multi tineri sa-si abandoneze scoala si viata sociala în general. Ca tabloul sa fie complet, ultimele luni i-au adus si probleme cu tratamentul.
Scapa de prejudecati!. Informeaza-te!
Cel mai important pas în procesul de prevenire al HIV/ SIDA este sa te informezi în legatura cu modalitatile de transmitere a virusului:
CONTACTUL SEXUAL NEPROTEJAT reprezinta cea mai frecventa cale de transmitere a HIV, fie ca vorbim de relatii heterosexuale sau homosexuale, virusul fiind prezent în secretiile genitale.
TRANSMITEREA PRIN SANGE prin folosirea în comun a acelor, seringilor, instrumentarului medical sau a unor instrumente de igiena, precum lamele de ras. De asemenea, se poate transmite prin transfuzii de sange contaminat, situatie de care nu se poate vorbi în tarile civilizate, unde sangele este testat.
TRANSMITEREA DE LA MAMA INFECTATA cu HIV la copil. Nu se transmite obligatoriu, ci doar prin alaptare si nastere vaginala.
O viata cu multe reguli
Cami le-a imbratisat fara sa se revolte, stie ca doar asa poate avea o viata aproape normala. Pe fondul crizei, pacientii seropozitivi primesc cu mare greutate medicamentele necesare. În aceste conditii, Cami a fost nevoita sa se învoiasca de la serviciu cu regularitate, aproape la fiecare trei zile, pentru a îsi ridica tratamentul. A fost concediata. „Am fost depresiva cateva zile, îmi placea acolo. Prietenul meu m-a motivat si, între timp si-a gasit el un job. Ne descurcam. Oricum locurile de munca vin si pleaca”. Fata asta gaseste partea buna în toate. Acum îi înteleg încrederea si determinarea. O si vad peste 20 de ani cu doi copii. Si o casa la marginea orasului!
Ingrijorare
Chiar daca incidenta de cazuri de infectare cu HIV este relativ constanta, a crescut numarul femeilor tinere depistate cu acest virus.
Viata vazuta în culori
Cu mare bucurie, am descoperit ca speranta si determinarea caracterizeaza multe alte persoane seropozitive. De cum intri în cladirea rezervata copiilor cu imunodepresie din cadrul Institutului
de Boli Infectioase „Prof. Dr. Matei Bals”, te surprinde atmosfera. Personal amabil, asistente cu zambetul pe buze, un acvariu verde-albastru. Acolo copiii vad viata în culori: unii albastra, altii pestrita, cu rosu, galben sau verde. Fiecare si-a lasat amprenta, si la propriu, si la figurat, pe un panou plin de acuarele. Maini amprentate în toate culorile, pline de viata. Cu un surplus de optimism adus de mesajele lor, ale copiilor seropozitivi. „Nu va pierdeti speranta si aveti grija de voi! Dumnezeue alaturi de voi”, se semneaza Sorin, deja un adolescent la cei 14 ani ai sai. Are dreptate, îmi dau seama de cum vorbesc cu doamna doctor Mariana Mardarescu, seful Sectiei Imunodepresie Copii, dar si dupa discutia cu Ruxandra Neagu Draghicenoiu, medic specialist boli infectioase – pediatrie, la acelasi spital. Dr. Draghicenoiu îmi spune ca infectia cu HIV nu mai este perceputa boala mortala, în tarile civilizate nu se mai discuta în acesti termeni. A ajuns sa fie considerata o boala cronica. În acest moment, speranta de viata a persoanelor seropozitive, daca infectia este diagnosticata la timp

si tratata oarecum corect din punct de vedere al medicului si al pacientului, se apropie de cea a unui om sanatos. „Se spune ca un pacient diagnosticat undeva la varsta de 20 de ani are toate sansele sa ajunga, cu o stare de ca o sanatate relativ buna, la 60 de ani”, explica medicul.
INTERVIU
CARINA MATEI, psiholog clinician principal la Institutul de Boli Infectioase "Prof. Dr. Matei Bals".
MULTI SEROPOZITIVI AU PLANURI DE VIITOR SI LUPTA PENTRU ELE
Cat de importante sunt consilierea psihologica, respectiv factorul psihologic la aflarea diagnosticului de infectare cu HIV?
Într-adevar, nu este usor sa primesti vestea ca esti infectat, stim ca aceasta infectie este supusa unui stigmat. O persoana diagnosticata cu HIV nu este vazuta ca fiind o persoana valoroasa, se confrunta si cu stigmatul, discriminarea. În al doilea rand, infectarea cu HIV poate avea un impact covarsitor asupra familiei respectivei persoane. Foarte multe persoane nu sunt cu adevarat informate în legatura cu ce înseamna, cum se transmite, nu stiu unde sa se adreseze si cu cine sa
vorbeasca si atunci rolul psihologului este foarte important. Pentru ca acesta încearca sa linisteasca putin lucrurile si sa introduca un echilibru prin informatiile pe care le ofera, prin gestionarea si managementul starii de stres pe care o parcurge persoana seropozitiva în acel moment. Invata împreuna cu psihologul care sunt strategiile de adaptare la noul diagnostic, ce poate sa faca pentru a functiona aproape ca înainte.
Care sunt primii pasi în consiliere, înteleg ca exista consiliere pre si post diagnostic?
Legile din Romania te obliga sa faci testul HIV numai cu consiliere pretestare, omul stie ca i se va
face testul, i se explica exact ce înseamna acest lucru, care ar putea fi consecintele si alte informatii medicale. Omul stie clar si îsi da acordul scris vizavi de recoltarea sangelui pentru test.
Miracolele din medicina
Cercetarile din medicina au dus la cresterea numarului de tratamente antiretrovirale care împiedica multiplicarea virusului, reducand mortalitatea cauzata de HIV-SIDA cu circa 80%.
Dupa diagnosticare, ce ar trebui sa faca persoana seropozitiva, familia, prietenii ei?
În acel moment e important sa tina legatura cu serviciul medical, acolo i se ofera consiliere si lui, si familiei. Rolul consilierii este de a schimba anxietatea vizavi de diagnostic, prin furnizarea cat mai multor informatii despre tratament si serviciile medicale. Familia ar trebui sa îi ajute cu suport. Prietenii mai putin intra în aceasta ecuatie, pentru ca obisnuinta este de a nu spune în comunitate de teama stigmatului si a discriminarii. Infectia cu HIV este una dintre infectiile cu o imagine sociala nu foarte buna. Este atribuita unei anumite categorii sociale, asa cred oamenii peste tot. Oamenii se însala din nefericire si apare atunci ideea de stigmat. Sa nu mai vorbim ca multi oameni nu sunt informati în legatura cu transmiterea, de aici si o multime de anxietati legate de relatia cu persoanele seropozitive: cum sa interactionezi cu ele, ce relatii sa ai. Am întalnit situatii chiar aberante, în care un angajator spunea ca persoana seropozitiva nu mai poate lucra alaturi de colegii ei.
Ce tip de suport ar trebui sa asigure familia?
La început ar trebui sa fie de incurajare, cel infectat cu HIV sa vada ca în jurul lui exista un soi de retea de suport pe care se poate baza, astfel încat în mintea lui sa se creeze cat mai multe mecanisme de adaptare. Multi considera ca HIV traieste cu ei, nu ei cu virusul, îsi vad de viata lor, au planuri de viitor, au o cariera.
Exista o evolutie la acest capitol, sunt mai optimisti?
Lucrurile s-au mai schimbat pentru ca au aparut foarte multe medicamente care au dus la cresterea sperant ei de viata si a calitatii ei. Lucrurile acestea au facut ca infectia sa nu mai fie tratata ca una în care ai mainile legate, ci este o infectie cronica, în termeni populari traiesti cu ea toata viata daca ai grija de sanatatea ta. Si ei au început sa priveasca lucrurile altfel, sa îsi faca planuri de viitor si sa lupte pentru ele, îsi doresc sa faca o facultate, un master, sa aiba un loc de munca bine platit. Multi si-au întemeiat familii, sunt oameni care vor sa îsi priveasca viata ca pe una normala. Este adevarat ca nu multi vad lucrurile asa si sunt destui care îsi pierd echilibrul.
Pacientii care ajung la mine i-as împarti, subiectiva fiind, în doua jumatati: cei care sunt ok si cei care nu reusesc sa se redreseze pentru ca anxietatea fata de boala e foarte mare, se gandesc ca maine va fi sfarsitul sau au alte reactii: negare, furie, de ce mi s-a întamplat mie lucrul acesta... Daca din punct de vedere medical suntem un pic mai relaxati, pentru ca exista aceste scheme noi de tratament, ramane lupta cu discriminarea. Si de aici pleaca totul, dupa felul cum se percepe ca persoana, de aici pleaca tulburarile mentale de anxietate, depresia, pleaca felul în care va relationa de acum înainte, teama ca secretul lui sa nu fie deconspirat.
CARINA MATEI
Este psiholog clinician si spune ca are doua tipuri de pacienti: unii care isi accepta conditia si altii care nu reusesc sa se redreseze.
Medicina sustine viata...
Daca însa nu este diagnosticat la timp, evolutia virusului este catre SIDA. E ultima faza, în care sistemul imunitar este foarte afectat si nu mai face fata infectiilor, în care celulele sanatoase sunt distruse una cate una. Datele unui studiu arata ca, în absenta unui tratament, evolutia de la infectarea cu HIV la dezvoltarea SIDA este de circa 5-10 ani. Odata ajuns aici, speranta de viata difera in functie de mai multi factori. Pot fi noua luni, pot fi, la fel de bine, trei ani. Preocuparea medicilor este însa sa nu se ajunga la acest stadiu. Si progresul medicinei din ultimii ani le sustine intens cauza. Chiar daca înca nu s-a descoperit un tratament care sa vindece HIV sau un vaccin care sa previna, evolutia este spectaculoasa. „Schemele terapeutice au evoluat enorm, începand de la numarul de pastile necesare într-o zi, care s-a micsorat în timp, la diminuarea toxicitatii lor. Comparativ cu alte boli virale, evolutia tratamentului HIV este chiar spectaculoasa, exista multiple variante terapeutice care, daca sunt administrate corect, permit o buna calitate a vietii. Si sunt tot mai multi cei care vin doar la control de trei-patru ori pe an si îsi continua stilul de viata normal: sunt studenti, au afaceri, familii”, explica dr.
Ruxandra Draghicenoiu.
Prevenirea e mama intelepciunii
Într-o astfel de boala cronica, fara vindecare, ce poti face cel mai bine este sa o previi, spune medicul Ruxandra Neagu Draghicenoiu. Urmeaza cateva reguli relativ simple în viata de zi cu zi:
FOLOSESTE PREZERVATIVUL, este singurul mijloc contraceptiv care protejeaza împotriva bolilor cu transmitere sexuala.
Ai grija la termenul de valabilitate si sa îl folosesti corect.
PENTRU ADOLESCENTI sau persoanele care schimba des partenerii sexuali, prezervativul este un accesoriu obligatoriu. Daca ai un copil în pragul adolescentei, este indicat sa vorbiti dechis despre riscurile le care se expune prin nefolosirea acestuia.
AI GRIJA CA SERINGILE, acele sau instrumentarul medical folosit într-o interventie stomatologica, de exemplu, sa fie de unica folosinta sau sterilizate. Poti cere desigilarea lor în fata ta.
ASIGURA-TE CA ACELE folosite pentru tatuaje, pierceing sau acupunctura sunt sterile.
INSTRUMENTELE folosite în saloanele de cosmetica pentru manichiura, pedichiura si cosmetica trebuie sa fie sterilizate. Potrivit Ruxandrei Neagu Draghicenoiu, în Uniunea Europeana au început sa se interzica forfecutele în favoarea pilelor abrazive sau a solutiilor pentru cuticule, tocmai pentru a preveni contaminarea.
AI GRIJA LA OBIECTELE DE IGIENA PERSONALA. Periuta de dinti, trusa de unghii, penseta, lamele de ras sau aparatul de barbierit sunt de folosinta individuala. Fiecare membru al familiei trebuie sa aiba obiectele sale.
ÎN PORTOFOLIUL DE ANALIZE obligatorii pentru o viitoare mama se numara si testul HIV, realizat gratuit cu consiliere pre si post testare. Este un drept prevazut de legislatia din Romania.
...societatea e împotriva
Daca medicina e de partea seropozitivilor, societatea înca le e împotriva. Iulian Petre, director executiv al Uniunii Nationale a Organizatiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA), îmi
marturiseste ca persoanele infectate cu HIV se lovesc înca de stigmatul social. Discriminarea din scoli, mai rara acum si pentru ca numarul de elevi infectati s-a redus, s-a mutat la locurile de munca. „Sunt probleme si cu angajatorii si cu colegii. Exista cazuri de persoane seropozitive care au fost disponibilizate cand diagnosticul a fost dezvaluit sau tineri care sunt refuzati din start la interviuri. Din studiile noastre reiese un grad redus de informare si un risc mare de respingere sau excludere. Exista chiar colegi de serviciu care au cerut baie separata sau le-au sugerat sa stea acasa”, sustine Petre. În acest context, eforturile organizatiei se canalizeaza acum pe acest aspect.
„Sunt multi tineri care au abandonat studiile si nu sunt pregatiti pentru integrarea profesionala. La începutul anilor '90 acesti copii nu aveau multe asteptari, nu se gandeau la un viitor si abandonau scoala. Acum perspectivele asupra bolii s-au schimbat. Si noi îi ajutam cu suport, consiliere, campanii de informare”, adauga Iulian Petre.
Totul pentru ca ei sa aiba o viata normala.
Statistici dureroase
Circa 8.551 de pacienti cu HIV/SIDA erau înregistrati în Romania la finele anului trecut, cand au fost depistate alte 428 de noi cazuri, un numar relativ constant în ultimii ani.
Un luptator innascut
HIV/SIDA nu iarta pe nimeni, fie ca e vorba de copii, bogati sau vedete. De-a lungul anilor, au existat însa si oameni care au devenit un exemplu pentru ceilalti prin determinarea cu care au luptat împotriva acestui virus. Earvin „Magic" Johnson, un baschetbalist american celebru în anii '80-'90, i-a uimit pe toti iubitorii de sport cand si-a anuntat subit retragerea în 1991. Tocmai fusese diagnosticat cu HIV. Adorat de fanii baschetului din întreaga lume, Johnson a gasit puterea de a reveni în teren un an mai tarziu si chiar a castigat titlul de cel mai bun jucator al campionatului din 1992. La presiunile si protestele colegilor de echipa si nu numai, Magic Johnson a fost nevoit sa se retraga din nou. A avut curajul sa revina pentru a doua oara, în 1996. A mai jucat înca 32 de meciuri în tricoul celebrei echipe Los Angeles Lakers. Ulterior, Johnson s-a retras si s-a dedicat programelor de strangere de fonduri pentru prevenirea HIV/ SIDA. Într-un interviu acordat în 2004, la 13 ani de la diagnosticare, fostul baschetbalist glorifica progresele medicinei datorita carora are o conditie fizica si psihica de invidiat. „Cand am fost diagnosticat pozitiv exista un singur medicament. Acum sunt 22. Datorita lor sunt bine”, marturisea Johnson. La începutul acestui an, presa internationala relata despre intentia lui Magic de a cumpara o companie de presa. Vorbim deja de planuri pe termen lung.