benessere by centrofarm - stilul tau de viata
RegisterLogin
cauta
Forum
  • Vedete
  • Sanatate
  • Frumusete
  • Copilul-Tau
  • Sex-&-Planning
  • Cariera
  • Silueta-Ta
  • Tendinte
  • Psiho
  • Jumatatea-Ta
  • Destinatii
  • Reportaj
  • Culinar
  • Special
  • Test
  • Horoscop
  • Articolul-Lunii
  • Parinti
  • Editorial
Cauta
scapa de toxine, broccoli, sex, sanatate fier, dieta, slabire, sanatate, frumusete, portocala, dragoste, teste, papa, asa, de, din, roz
forum benessere

Cum ne influenteaza iubirile din trecut

Trecutul e trecut. La prima vedere, am zice ca nu ne intereseaza, mai ales atunci cand pornim intr-o relatie noua. Si totusi...

Oricat am incerca sa il bagam sub pres, mai devreme sau mai tarziu, trecutul nostru amoros
ne prinde din urma. Si nu ma refer la intalnirile intamplatoare pe strada cu fostul partener, acum in compania altei persoane. Nici la descoperirea vreunei poze de demult sau a vreunei declaratii inflacarate de la inceputul dulce al relatiei. Iubirile din trecut ne influenteaza prin simplul fapt ca,
intr-un fel, traiesc cu noi si sunt imprimate in istoricul nostru personal. Prima si cea mai evidenta influenta este legata de alegerea partenerilor.
Reluarea unui tipar
Ai zice ca fiecare experienta de indra gostire e unica; intr-un fel, asa si este. Ceea ce nu observam (decat daca am sta cu lupa pe noi) este ca exista un anumit tipar dupa care ne alegem (la nivel inconstient) partenerul. Asta are legatura cu „mostenirile” noastre din familie, cu modelele de cupluri pe care le-am vazut si cu ceea ce ne dorim pentru noi. Si asta nu se rezuma la „inalt, brunet, cu ochi albastri”, ci se refera la un anumit gen de rol pe care partenerul il indeplineste pentru noi. Poate insemna o varietate de roluri si de comportamente. Conform unor teorii (care s-au verificat prin destul de numeroase cazuri reale), relatiile de cuplu ar avea rolul de a ne pune in rolurile si posturile pe care le avem de „reparat”, cel mai adesea probleme de raportare la parinti, ce provin din copilarie. Relatia cu un tata autoritar sau cu o mama sufocanta se poate transpune foarte usor in relatia de cuplu si se poate retrai in situatii noi, desi ele sunt de fapt moduri de interactiune foarte vechi. Mai frapant este chiar faptul ca, la inceputul unei relatii noi, nu ne dam seama niciodata de acest potential negativ. Intr-un fel inconstient, suntem atrasi tocmai de acei parteneri cu potential de a ne „implini” nevoia latenta de a trai o astfel de experienta. Cam aceasta ar fi, in cateva cuvinte, partea care tine de mostenirea noastra familiala ce contribuie destul de serios la alegerile parteneriale pe care le facem de-a lungul vremii. Totusi, mai exista si un alt tip de influenta a relatiilor din trecut asupra celor noi, mai usor de intuit si mai evident.
Viata nu e un film
Oricat am visa cu ochii deschisi, realitatea e alta. Asta nu inseamna ca e mai putin frumoasa, ci doar altfel. In viata reala nu intotdeauna primim ce ne dorim si daca vom insista sa facem comparatie cu scenariile mereu fericite, in mod siguri vom simti ca dezamagirea are un gust foarte amar.
Sindromul M-AM FRIPT
Nu este altceva decat un fenomen psihologic des intalnit: daca te-ai fript cu ciorba, sufli si-n iaurt. Si se poate aplica la un nivel larg atunci cand vine vorba de relatii. Daca ai avut parte de un iubit posesiv, vei fugi mancand pamantul la primele semne de gelozie din partea noului tau prieten cu potential amoros.
La fel, poate ca un comportament de genul impartim nota nemteste iti aduce aminte de tendintele spre avaritie ale prietenului de dinainte. Intr-un sens, e normal sa fie asa, pentru simplul motiv ca nu vrei sa reiei o experienta neplacuta care s-a mai si terminat prost. Riscul aici este insa sa judeci inainte de a cunoaste cu adevarat. Poate ca o manifestare de gelozie nu este neaparat un preambul pentru genul de discutii pe care le aveai cu fostul. La fel, un comportament de egalitate in a plati consumatia poate e o convingere personala sau poate ca tipul s-a fript si el cu o persoana materialista, sau poate ca e o chestiune doar pentru seara respectiva, cand nu avea suficienti bani la el pentru a(-ti) plati si consumatia ta. De retinut ca avem tendinta sa respingem prea usor ceva ce e, poate, expresia unui alt lucru. Totodata, daca simti ca te raportezi prea mult la ceea ce se intampla cu fostul, e cel mai probabil un semn ca inca nu ai trecut complet peste despartire.
Asa ca un gen de comportament in care e evidenta influenta iubirilor din trecut la partenerul prezent este de a evita unele caracteristici ale persoanei generatoare de suferinta din relatia trecuta. Stii ca ai trecut cu adevarat peste sindromul „m-am fript” atunci cand nu mai conteaza atat de mult daca iubitul tau din prezent are unele defecte ca si cei din trecut, cat conteaza ca ai invatat sa le gestionezi in asa fel incat sa nu suferi din cauza lor.

Cum ne influenteaza iubirile din trecut

Sindromul Mr. Big
La fel de bine, relatiile din trecut iti pot da o masura destul de clara a lucrurilor pe care ti le doresti sau care ti-au lipsit. Astfel ca, daca ai avut un iubit zgarcit iti vei dori in urmatoarea relatie unul generos si galant; daca ai avut parte de o relatie agitata, cu nabadai, vei dori una linistita si securizanta si asa mai departe. Poate te intrebi ce e asa de rau in asta. In esenta, nu e nimic rau sau nelalocul lui in a sti exact ce-ti doresti. Riscul aici vine din doua perspective. Pe de-o parte, risti sa alegi pana ai sa culegi: adica, fiind in cautarea unor lucruri atat de precise, sa pierzi din vedere alte lucruri, cum sunt persoanele care au alte calitati sau persoanele fata de care ai putea sa ai sentimente puternice sau care sa iti ofere alte lucruri de care poate nici nu banuiesti ca ai inca nevoie. Pe de alta parte, si daca gasesti un partener fix cu acele calitati pe care ti le doresti (sau, cine stie, te gaseste el pe tine), celalalt risc este sa il idealizezi. Poate tii minte exemplul lui Carrie Bradshaw din „Totul despre sex” si a ei relatie complicata cu Mr. Big. Mare parte din problemele relatiei tineau de faptul ca ea il considera ca pe un om atat de sus din atatea puncte de vedere, barbatul perfect - incat nu putea sa se raporteze la el ca la un partener, ci ca la un ideal.
Piedestalul pe care ii punem, uneori, pe oameni nu face decat sa astearna o distanta intre noi si ei, sa ne impiedice sa ii vedem asa cum sunt si sa ne faca sa fim in relatie cu o imagine pe care o avem despre persoana, si nu o relatie cu persoana in sine. Atunci cand are loc coborarea de pe piedestal, caderea e dureroasa si pentru el - care e complet debusolat de schimbarea radicala de atitudine - cat si pentru tine, pentru ca realizezi ca lucrurile erau cu totul altfel decat le vedeai tu de fapt. Iesirea din sindromul Mr. Big se face atunci cand stii ca te poti indragosti de un om cu totul, asa cum e el - nu doar de calitatile pe care le poseda.
Sindromul „Te compar, deci existi!"
Aproape ca vorbeste de la sine. E lesne de inteles ca are legatura cu felul in care ne raportam la relatia prezenta prin fostele relatii. Exemplu: daca iubitul meu nu ma mai suna in fiecare zi de trei ori, e ca atunci cand partenerul meu din fosta relatie a inceput sa isi piarda interesul pentru mine. Sau: era mult mai bine cand plecam in concediu cu Valentin; cu Gabi reusesc sa ma cert de fiecare data cand plecam undeva. Oare nu ti-a trecut vreodata prin cap o asemenea idee? E comun sa facem comparatiii - de obicei, asta ne ajuta sa clasam evenimentele, oamenii, obiectele - si ne ajuta sa ne orientam.
Dar ceea ce poate fi benefic si comod pentru mintea noastra poate fi la fel de rau pentru sufletul nostru. Dintr-un motiv extrem de simplu, pe care avem tendinta sa il uitam: fiecare relatie e unica. Nu numai ca noi, ca persoana, ne raportam altfel la o alta persoana, dar chiar si relatia dintre doi oameni este o entitate in sine, care trebuie respectata ca atare. Riscul, atunci cand compari ceea ce se intampla in relatia prezenta cu relatia trecuta, e echivalent cu a nu ii da relatiei sanse sa existe. Fiecare relatie are cursul, obiceiurile si relevanta ei. Sa incerci sa prezici toate astea e contraproductiv. Mai bine te bucuri de ele. Si punct.
Continua sa cauti
Durerea unei iubiri esuate trece doar daca iti doresti sa te „vindeci”. Asadar, lasa trecutul acolo unde-i e locul si traieste-ti viata.

Autor: ANDREEA DIRZU, psiholog


relatie
cuplu
comunicare
sentimente
sfaturi


despre probabilitatea nasterii de copii cu malformatii
Analize
durere in talpi

Sfatul nostru: Parfum si energie
Aroma proaspata a acestui parfum cu proprietati energizante este un omagiu adus florii vitei de- vie. Aceasta floare mica si efemera este sarbatorita in fiecare an, in luna iunie. Din clipa in care infloreste, mai sunt 110 zile pana la marea recolta. Din seva acestei floricele parfumate si aromate, Caudalie a extras un parfum inedit, care te va revigora si-ti va reda zambetul in fiecare dimineata. Cu el si cu o atitudine pozitiva vei reusi mai repede sa-ti gasesti un partener de viata.

Caudalie parfum energizant
Caudalie parfum energizant

Alte articole

Lasa de la tine

Comunica eficient cu copilul tau

Cum sa treci mai usor peste o despartire

Vorbitul in somn

Fericirea e in mainile tale

Top articole

Cat de toleranta e bine sa fii

Cum sa ai mereu succesul de partea ta

Invata sa fii fericita

Cum te influenteaza relatia cu mama ta

Al saselea simt

Parerea cititorilor despre acest articol

Adauga un comentariu

Recomanda unui prieten Trimite link pe messenger
centrofarm
Aboneaza-te Feedburner Benessere  |   Termeni si conditii   |    |    Forum   |    Contact 

  Copyright © 2007-2012 Centrofarm

Centrofarm   |   Revista Plafar  |   Plafar.net   |   Fitnesskit   |   Enetural  |   Produse Naturiste  |   Become a model  |   Nutri-City  |   Retete Culinare  |   Aparate auditive  |   Cariere Sanatatea copilului