Consilierea matrimoniala
Cand nimic nu mai pare sa mearga în cuplu si certurile se întetesc, apare o lumina la capatul tunelului: consilierea matrimoniala
Probabil ca niciun cuplu nu este strain de conflicte. E în natura umana sa ne ajustam si sa ne punem la comun mostenirile emotionale, stilurile, învatate în familie, de convietuire si de cearta si tot ce mai vine la pachet. Totusi, exista conflicte si conflicte. De la o cearta pe tema tipului de sapun pe care sa-l cumparam la diferent e de viziuni asupra vietii în comun sunt totusi niste pasi.
Conflictele în cuplu
O cearta la vremea ei poate fi ca sarea-n bucate. Mai da un pic de aroma, pentru unii chiar singura aroma cu care se asezoneaza viata de cuplu. Cum altfel sa se descarce anumite pulsiuni negative pe care toti le avem, dar putini le scoatem în afara în mod corespunzator?
Asa ca, chiar daca pornim de la cu totul altceva, atunci cand ne certam în cuplu avem mereu tendinta de a ataca problemele de esenta cu care ne confruntam.
Desi conflictele nu sunt necesare, sunt necesare descarcarea emotionala si comunicarea acelor continuturi mai putin placute pentru parteneri, care survin în urma conflictului. Pot exista si cupluri care nu se cearta pentru ca reusesc sa managerieze energiile negative altfel.
De la conflicte la un cuplu aflat în plina criza e totusi cale lunga. Diferenta o face faptul ca un conflict e relativ comun, pe cand o criza de cuplu reprezinta deja o intenstitate la care se ajunge în urma a numeroase conflicte, a erodarii comunicarii si a ciocnirilor repetate, aparent fara sorti de solutionare prea curand sau prea evident. Anumite momente din viata sau contexte predispun mai mult partenerii la o criza de cuplu decat altele. Printre acestea sunt: încercari repetate si nereusite de a avea copii, decesul unui copil, boala unuia dintre parteneri, somajul prelungit al unuia dintre parteneri etc. Si daca s-a ajuns la criza, e momentul pentru consiliere matrimoniala.
Terapia face bine
75% din cuplurile care au urmat o terapie de cuplu au o stare semnificativ mai buna decat acelea care nu au urmat o astfel de terapie Deci se pare ca pentru acest procentaj terapia functioneaza!
Depinde de fiecare
Desi cuplul ca unitate beneficiaza de îmbunatatiri în urma terapiei, e foarte posibil ca fiecare dintre
parteneri sa nu resimta efectele consilierii la acelasi nivel de satisfactie.
Consiliere, consilier
Cand se ajunge la terapie, exista iluzia ca terapeutul, respectiv, consilierul, va face o magie pentru ca relatia sa fie salvata. Dorinta existentei unei autoritati care sa rezolve totul si sa repare relatia sau sa dea verdicte, solutii si retete pentru parteneri este asemanatoare dorintelor copiilor si a imaginii pe care acestia o au despre parintii lor. Adica aceste asteptari care se construiesc în jurul terapeutului/ consilierului marital sunt nerealiste si ar trebui clarificate înca de la prima sedinta.

Dupa ce se lamuresc rolurile si ce are de facut fiecare pentru ca terapia sa dea roade, este necesar angajamentul celor doi parteneri în procesul terapeutic. Altfel terapia nu poate functiona. Asadar, într-o consiliere maritala, raspunsul la probleme nu este venirea în terapie, ci angajamentul fata de procesul terapeutic, rabdarea si sinceritatea fiecaruia dintre parteneri cu privire la propriile sale dorinte, nevoi si planuri de viata.
Cearta-te destept
In urma consilierii maritale, cuplurile pot învata cum sa „se certe destept” - cu alte cuvinte, cum sa
îsi expuna parerile (fie ele si contradictorii) într-un mod asertiv, care sa nu raneasca sentimentele celuilalt si care sa nu degenereze într-o cearta, ci sa ramana într-o discutie de tip adult-adult.
De ce nu merge?
Motivele pentru care consilierea nu functioneaza ar putea fi:
Momentul este prost ales. Este ori prea devreme, ori prea tarziu pentru o astfel de interventie. Desigur, asta variaza de la cuplu la cuplu.
Unul dintre parteneri nu este pregatit si nici nu îsi asuma contributia la criza cuplului. Nivelul de implicare va iesi la iveala mai devreme sau mai tarziu, în terapie sau în afara ei.
Asteptarile sunt nerealiste. Cuplul cauta un tap ispasitor si nu neaparat sa îsi rezolve problemele. Daca aceasta e situatia reala, atunci terapeutul nu va fi decat un pion în jocul cuplului si nu un instrument spre facilitarea relatiei de cuplu.
Nivelul de transparenta e scazut. Partenerii nu sunt pregatiti sa dezvaluie lucruri despre ei unei alte persoane, fie ea si terapeut.
Cele mai de succes terapii de cuplu
Par a fi acelea în urma carora creste nivelul de conexiune emotionala între parteneri si se obtine o crestere a diferentierii individuale, dar si o maturizare emotionala.




Parerea cititorilor despre acest articol