Privite adesea cu suspiciune, cel mult cu indulgenta si toleranta, ticurile se inscriu in categoria manifestarilor mai putin intelese

Cele mai frecvente ticuri sunt tusea, dregerea vocii, scrasnitul din dinti, roaderea unghiilor, clipitul des, schimonosirea fetei, strambatul din nas, rasucirea pe deget sau roaderea unei suvite de par, balbaiala, ridicarea din umeri etc. Explicatia medicala a ticurilor nu este cu mult diferita de manifestarea lor, exact asa cum o putem observa „fara stetoscop” la gat. Asadar, ticurile sunt acele miscari involuntare si repetitive care pot fi simple (de exemplu: clipitul, scuturarea piciorului, sucirea capului, ridicatul umerilor, fluieratul, latratul) sau complexe (cum ar fi repetarea gesturilor altora, repetarea cuvintelor proprii). In afara de complexitate, mai exista o tipologie de ticuri, in functie de „zonele” afectate. Ticurile motorii sunt acelea care cuprind toate miscarile involuntare realizate in mod repetitiv, fie ele simple: clipit, sucirea capului, scuturatul piciorului cand se sta jos, ridicatul umerilor, sau complexe: chopraxia (repetarea gesturilor altora), copropraxia (gesturi obscene sau interzise). Ticurile verbale sunt mai degraba sunete involuntare rapide si repetitive simple, precum fornaitul, grohaitul, tusitul, trasul nasului, pufaitul sau mai complexe, gen fluieraturile, latraturile, coprolalia (repetarea cuvintelor obsecene), echolalia (repetarea cuvintelor auzite recent, ca un ecou), palilalia (repetarea cuvintelor sau sunetelor proprii). Dupa unele
clasificari, exista si o categorie de ticuri mentale, care au ca obiect gandurile ce nu pot fi oprite decat daca se manifesta in afara, intr-o forma sau alta, de genul: „oi fi inchis usa?”, „oare am lasat gazul aprins?”, „daca nu bat in lemn/ merg pe bordura se va intampla ceva rau” etc.
Explicatia medicala
Nu este extrem de precisa. E sigur ca nu are a face cu vreo afecta re de tip neurologic, adica ticurile nu sunt o urmare a vreunei leziuni cerebrale. O componenta sigura este cea psihologica, deoarece ticurile apar si se accentueaza ca frecventa si gravitate, in timp ce persoana care le experimenteaza se simte stresata si este intr-o oarecare stare de anxietate. Ca dovada, daca persoana afectata este relaxata, ticurile se estompeaza sau dispar cu desavarsire. La fel, in somn, ticurile nu se manifesta. Un tic se poate opri prin propria vointa, dar acest lucru e eficient pe termen foarte scurt. Corespondentul pentru o persoana fara ticuri ar fi abtinerea de la clipit: functioneaza doar pentru cateva zeci de secunde, dupa care revine inca si mai intens, intr-un fel de compensare pentru scurta perioada de abtinere. Nefiind innascut, ci dobandit si manifestandu-se mai ales in contexte de stres emotional negativ, ticul este mai degraba o forma de a cere un sprijin emotional fara cuvinte. Asadar, la un nivel inconstient si evident neplanificat, ticul e o tactica de a obtine acceptarea neconditionata si sprijinul emotional, chiar si (sau mai ales) in situatii de distres puternic.

Abordarea emotionala
Cauzele posibile ale ticurilor sunt schimbarile percepute ca fiind stresante in mediul emotional inconjurator. Astfel ca, absenta indelungata a unui parinte, certurile, tensiunile, schimbarea locuintei, scolii sau colectivului, pretentiile ridicate din partea unor adulti semnificativi sunt tot atatea motive de stres emotional pentru un copil. Avand in vedere modul de manifestare al ticurilor, este destul de evident ca persoanele din jur pot fi mai afectate decat insasi persoana care le experimenteaza. E foarte adevarat ca, uneori, prezenta ticurilor se asociaza si cu o structura de personalitate agresiva sau cu prezenta unei stime de sine scazute. Tocmai pentru ca persoana e tematoare apare ticul, iar faptul ca nu il poate opri genereaza frustrare si iritabilitate, care nu fac altceva decat sa contribuie la cresterea starii initiale de fond, si anume cea anxioasa. Ceea ce se poate face pentru persoanele care manifesta ticuri este, probabil, suportul emotional si evitarea criticii aduse comportamentului in sine. Suportul emotional este de dorit, pentru ca le ofera exact ceea ce au nevoie - grija, rabdare, acceptare, fara o conditionare prealabila „daca nu te opresti din batait, va exista consecinta cutare”. Alte modalitati de ameliorare? Orice metoda de relaxare care pare ca functioneaza pentru persoana in cauza si eliminarea surselor de stres si conflict. E important de sesizat care sunt acele contexte si medii care agraveaza simptomul (a se citi cauzeaza un exces de stres). Medicamentele prescrise sunt, de obicei, neuroleptice, dar se prescriu destul de rar si doar daca e considerat absolut necesar de catre medic. Terapia comportamentala da rezultate bune in tratamentul ticurilor.
Copilaria, momentul critic
Intre 6 si 8 ani, exista o perioada in care copiii pot adopta diverse ticuri, care insa au sanse mari sa dispara de la sine.