Daca te întreaba cineva cat de importanta e sinceritatea pentru tine, vei spune ca e foarte importanta, daca nu chiar esentiala. Totusi, cat de departe poti merge pe drumul sinuos al adevarului, fara sa te împiedici?

Sinceritatea este un fel de arma cu doua taisuri: pe cat de mult spun oamenii ca îsi doresc sa aiba parte de ea, pe atat de mult se feresc cand sunt pusi în fata ocaziei de a îsi manifesta sinceritatea. De cele mai multe ori, sinceritatea e asociata cu naivitatea sau cu rautatea. A fi prea sincer poate însemna a pierde din vedere potentiale beneficii. În orice caz, a-ti doza sinceritatea pare a fi cea mai buna formula pentru succesul social. Întrebarea e: pana unde sa mergi cu sinceritatea?
devarul - ocolire prin dreapta
Un studiu britanic atesta ca barbatii mint de doua ori mai mult decat femeile. Vinay Menon, un autor umorist, spune într-un articol publicat pe www.thestar.com ca e normal sa fie asa: barbatii nu pun atat de multe întrebari ale caror raspunsuri necesita cosmetizarea adevarului. Clasicele: „tie ti se pare ca m-am îngrasat?” sau „ce-ai zice daca mama s-ar muta la noi o saptamana?” aproape cer de la sine un raspuns cel putin diplomatic. Barbatii nu vor sa stie daca o consideri sexy pe noua colega de la birou sau daca chiar nu gasesti deloc interesant meciul de fotbal de la TV. Ca atare, au mai putine sanse sa primeasca raspunsuri pe jumatate adevarate. Cele mai multe femei cauta apropierea si intimitatea în locurile nepotrivite. Si astfel ajung sa pretinda sinceritatea chiar si atunci cand un raspuns „pe bune” le-ar îneca un pic corabiile. Barbatii au învatat, în timp, ca a spune un adevar dureros poate fi si trebuie, de cele mai multe ori, evitat. Pentru ca, daca stai sa te gandesti din perspectiva masculina, a spune un adevar suparator pentru femeia de langa ei îi „costa” de doua ori mai multa energie si timp decat o minciunica nevinovata. Asa ca, în loc sa spuna adevarul care le sta pe limba (pentru ca barbatii sunt de fel mai directi de dragul pragmatismului), prefera sa dea un raspuns mai degraba digerabil, pentru a evita supararea, împacarea si scuzele de rigoare. Dar, odata cu ultimele modificari ale comportamentului uman, pana si aceste adevaruri digerabile constituie o proba de foc si necesita o adevarata abilitate.
O sarcina grea
Care presupune maximum de responsabilitate. De aceea, oamenii iresponsabili nu si-o vor asuma niciodata,ni ci macar in raport cu ei-insisi.
De ce doare minciuna?
Daca vrem sa sintetizam, pe de-o parte, sinceritatea e cata lizata de nesiguranta, pe de alta parte, de consolidarea unei trairi pozitive. În ambele cazuri, sinceritatea e ca o nevoie de confirmare, fie ca este legata de ceva ce nu suntem, fie ca e legata de ceva ce am putea fi. Oricum, sinceritatea pe care o pretindem de la altii contribuie, în fond, la identitatea noastra si, de aceea, descoperirea unei minciuni poate fi atat de dureroasa. Pentru ca atunci cand esti mintita nu realitatea e cea care te doare, pentru ca oricum nu prea ai cum sa o schimbi, ci faptul ca o persoana s-a raportat la tine cu totul altfel decat te-ai fi asteptat. Nu degeaba se spune „nu te mai cunosc” sau „nu ma mai cunosc” dupa un astfel de episod. Sinceritatea este o constanta, ceva pe care ne bazam si care ne da repere pentru ca ne confirma. De aceea, indiferenta poate sa doara mai mult decat o minciuna: pentru ca macar minciuna are „atributul” de a fi o învelitoare de catifea a realitatii urate, în timp ce indiferenta sterge pana si stravezia intentie de a nu rani cealalta persoana. Ramane sa faci o alegere personala între diplomatie si partinire.
Nevoia de egalizare a sexelor a încurcat si mai tare atat barbatii, cat si femeile, pentru simplul fapt ca ei trebuie sa fie si mai abili în a cosmetiza adevarul, iar femeile pentru ca oscileaza între a afla adevarul cu orice pret si a fi protejate. Asa se face ca, în zilele noastre, sinceritatea graviteaza pe o orbita incerta, între a vrea sa stii prea multe si a raspunde pe langa subiect.
Spune pe bune!
Ca vrem sau nu sa recunoastem, cu totii avem secrete sau lucruri pe care nu am vrea sa le împartasim - cel putin cu unii. La fel de adevarat este ca în compania acelor oameni în care avem încredere sau de care ne simtim a propiati sau pe care îi respectam ori admiram din diverse motive, simtim nevoia de sinceritate. Sinceritatea este, pana la urma, un puternic liant social. Si asta din perspectiva faptului ca atunci cand cunoastem pentru prima data pe cineva, e putin probabil ca îi vom spune fix ce impresie ne-a produs sau adevaratul motiv pentru care stam de vorba. E un lucru acceptat aproape tacit ca oamenii nu sunt deschisi ca niste carti la primele contacte pe care le au cu altii. Conform conventiei sociale, nici nu te-ai astepta sa vina cineva la tine si sa îti spuna ca stilul tau vestimentar îi spune ca ati putea fi cam din acelasi peisaj si ca acesta e motivul pentru care te considera interesanta. Probabil ca nici prea conforta bil nu ar fi sa ai parte de o asemenea abordare. Asa ca abia cu acele persoane pe care timpul si diversele întamplari traversate împreuna te determina sa le cunosti si sa ti le apropii simti nevoia de a trece la urmatorul „nivel”, acela al sinceritatii. Nesiguranta si, pana la urma, bunulsimt ne împing sa cerem feedback doar de la acele

persoane care se dovedesc a fi relevante pentru noi. Daca un cunoscut face o remarca negativa despre tine, cel mai probabil nu o sa îl crezi, pentru ca nu te cunoaste cu adevarat, dar probabil îti vei întreba prietenii pentru a afla o parere sincera si avizata. Asa ca nevoia noastra de sinceritate este un pic pervertita de fapul ca vrem sinceritate mai degraba de la cei care ne cunosc si care sunt deja subiectivi în relatia cu noi, chiar daca a le cere parerea prietenilor tai poate parea mult mai obiectiv decat a cere parerea unui necunoscut. Pana la urma, chiar si prietenii pot fie sa îti ofere un adevar foarte cosmetizat, fie sa îti spuna verde-n fata.
Doza potrivita de adevar:
Ca sa reusesti sa îti potrivesti vorbele si faptele, e bine sa fii în cunostinta de cauza cu privire la extreme. Asadar, pregateste-te:
Consecintele adevarului pe jumatate:
Afectarea relatiilor pe termen lung, chiar daca nu obisnuiesti sa minti si faci asta doar ca sa nu ranesti sentimentele cuiva. Asa ca, gandeste-te de doua ori înainte de a face un compliment fals - te poate afecta mai tarziu, chiar daca pe moment crezi ca faci un bine.
Reputatia ta este „sifonata”: daca esti prinsa cu minciunica, chiar si una singura, vei fi considerata o persoana care înfloreste adevarul, si cuvantul tau nu va mai avea aceeasi greutate. Oamenii rareori îsi amintesc faptele bune si tind mai degraba sa tina socoteala rautatilor.
Nu esti convingatoare - chiar daca unora le iese, nu e valabil pentru toata lumea. Chiar daca nu îti dai seama, fata si gesturile te tradeaza atunci cand eviti sa spui adevarul. Si în locul unui efect scontat, nu faci decat sa creezi o situatie stanjenitoare.
Iti irosesti energia. Sa eviti sa spui adevarul poate sa fie obositor; trebuie sa gandesti, sa inventezi ceva, si apoi sa fii coerenta în minciuna ta - altfel, efortul e degeaba. Si, la urma urmelor, a-ti construi un comportament care sa se înscrie într-o realitate inventata presupune un efort.
Daca spui adevarul verde in fata:
Risti sa fii considerata prea directa si... evitata pe viitor, pentru lipsa calitatilor diplomatice.
Poti sa treci drept rautacioasa, pur si simplu pentru ca îti place; atentie, celor din jur nu le place si cu siguranta se vor lipsi de punctul tau de vedere data viitoare - nimeni nu vrea sa fie pus la colt atunci cand expune o parere.
Unii te pot considera de-a dreptul naiva; asta pentru ca a spune adevarul pe fata poate fi uneori o alegere putin inspirata, daca nu iei în calcul si felul în care te poate afecta pe tine faptul ca alegi sa spui lucrurilor pe nume.
Minciunile soft
Sunt acceptate, daca reusesc sa salveze o situatie, fara a produce „daune” altor persoane
Situatii care te trag de limba
Sunt unele cazuri în care sinceritatea se impune de la sine. Daca e sa excludem marturiile sub juramant sau alte situatii extreme ori periculoase pentru integritatea fizica si morala a unor persoane, ramanem totusi cu o paleta destul de larga de momente în care suntem mai presati sa spunem adevarul. Unii dintre noi sunt mai tentati sa spuna adevarul fara prea multe „motivatii” exterioare, iar altii mint fara sa se gandeasca de doua ori, luand în calcul si simpatia pe care si-o atrag sau, dimpotriva. Totusi, marea majoritate se bucura de un loc ceva mai caldut in media sinceritatii. Pentru cei mai multi oameni, exista momente în care sinceritatea este mai probabil sa se inoculeze decat în alte situatii. Cele mai frecvente momente de sinceritate includ o stare emotionala speciala, cu alte cuvinte, o afectare a starii emotionale obisnuite sau o modificare semnificativa a contextului. Cel mai adesea, oamenii simt nevoia de sinceritate atunci cand se îndoiesc de ei însisi; cu totii avem momente în care încrederea în sine scade mai mult sau mai putin. O parere sincera a unui apropiat tinde sa restabileasca balanta si sa clarifice îndoiala. În afara de îndoiala, teama, anxietate, slabiciune, boala si alte stari negative care potenteaza nevoia de restabilire a unei „ordini personale”, exista si reversul medaliei. Toate acele stari pozitive cu o coloratura emotionala placuta, prilejuite de prietenie, spirit de echipa, dragoste, bucurie, reusita s.a.m.d. sunt si ele generatoare de momente de deschidere si sinceritate.
Virtute angelica
Asociata cu inocenta si puritatea, sinceritatea este o calitate pe care, daca apuci s-o pierzi, asa ramane.