Tu stii ca ai, de cele mai multe ori, dreptate. Si, ca atare, te simti în masura sa critici. Si o faci. Nu o lua în nume de rau, e doar o critica constructiva. Vrei sa stii mai multe?

Cate voci, atatia critici. Daca e sa ne pricepem la ceva, atunci e la dat cu parerea. Nici nu conteaza ca avem sau nu dreptate. Ideea e ca a avea puterea de a îti exprima o parere este, de cele mai multe ori, o idee seducatoare. Si, fara sa vrei, te gasesti si tu pe panta alunecoasa a criticii fara drept de apel. Dar de ce e asa de tentanta critica? Poate avea si un rol pozitiv? Ce fel de oameni sunt mai înclinati spre critica? Toate acestea si un pic mai mult afli aici.
Pe urmele criticii
Ce se întampla în noi atunci cand criticam? Ca sa aflam mai bine de unde pana unde placerea de a critica, nu trebuie sa ne ducem prea departe. Poate cel mai potrivit e sa pornim chiar de la noi, conform zicalei cu „parul din ochiul tau, înainte de paiul din ochiul altuia”. Dincolo de valul de indignare care ne copleseste atunci cand suntem criticati, ne simtim invadati si atacati. Poate ai simtit si tu asta pe pielea ta cand ai vazut ca cineva te observa mai mult sau mai putin din umbra, atent/a la fiecare miscare pe care o faceai. Si, la primul pas considerat gresit - pac! Te-a taxat. Te simti jenata, tradata de gesturile tale stupide (cu totii avem ceva sa ne reprosam) si mai-mai ca ai intra în pamant sau l-ai face una cu pamantul pe critic, dupa caz. Pe ce se bazeaza întregul mecanism e simplu. Dincolo de faptul ca nimeni nu-i perfect, colac peste pupaza mai avem si complexe de inferioritate. Fundamentate sau nu, complexele actioneaza ca un ceas, pentru ca ne duc înapoi în timp, în momentele în care eram mici de tot si abia ne încercam, timid sau cu îndrazneala specifica varstei, nou-descoperita independenta. Evident, mica fiind, nu aveai de unde sa stii cum merg lucrurile si greseai. Cel mai probabil, un adult era langa tine sa te învete, sa te corecteze si, da, ai ghicit! - sa te critice. Într-un fel, asa se explica de ce te simti ca si cum ai avea iar 3 ani, atunci cand ti se face o observatie. Fiindca trairile de pe la 3 ani erau foarte intense si destul de primare, raspunsul tau de acum la critica e cel mai adesea unul încarcat emotional, daca nu chiar violent. Evident, felul în care tu raspunzi la critica este destul de nuantat. Depinde de parintii tai, de cum ai înteles tu critica, în fond. Pentru ca exista si cazul în care critica este acceptata destul de senin. E cazul celor care au avut parte în copilarie mai degraba de critica constructiva. Asta înseamna ca feedbackul a primat si critica a fost utilizata mai cu zgarcenie. Astfel de copii îsi apreciaza mai bine performantele si au sanse sa devina adulti mai putin frustrati, pentru ca îsi regleaza mai bine asteptarile fata de aceia care, copii fiind, au fost criticati permanent. Fie ca ne place sau nu, critica joaca un rol important în viata noastra: daca nu ar fi fost critica, nu am fi învatat sa facem nimic ca lumea; încercarea si eroarea nu sunt suficiente pentru a învata lucruri complexe, care tin mai degraba de aptitudini decat de simple deprinderi. Inseamna ca, chiar daca am învatat sa mergem fara a ne sprijini pe critica, totusi, evolutia noastra a avut la baza si ceva critica.
Tactica de autopromovare?
Atitudinea critica a femeilor fata de alte reprezentante ale sexului frumos poate fi considerata o tactica de autopromovare, sustine un studiu englez.
Reabilitarea: critica e un rau necesar?
Desi amprentele emotionale care dateaza din copilarie sunt importante, nu e mai putin adevarat ca si alte lucruri contribuie la tendinta noastra de a critica. Chiar daca vrem sau nu sa recunoastem, critica face parte din viata noastra. Pentru ca, destul de des, desi „criticam critica”, ne gasim în postura de a o cauta. Nu ca si cum am dori sa fim criticati, ci e doar faptul ca ne place sa împartasim. Asa se explica bucuria de a povesti experienta unui film, a unei cine, de a schimba o idee cu cineva, cerandu-i o parere (critica). Altfel, de ce ar mai exista profesia de critic? Adevarul e ca oamenii au nevoie de un standard, au nevoie de cineva care sa le spuna daca si unde gresesc. Plus ca, într-un fel destul de ciudat, o lauda e parca mai binemeritata daca ai avut parte de o critica aspra înainte. Totusi, revenind de partea cealalta a baricadei, de ce ne simtim bine atunci cand subliniem defectele altora?

Atunci cand critici, automat treci pe o pozitie superioara, si cel, criticat e minimalizat. De fapt, critica e o parte din noi si aici nu e vorba doar de autocritica. În fond critica este un fel de mecanism de aparare, de diversiune. Critica e ca un reflector care arunca o lumina puternica asupra noastra pret de cateva secunde, suficient de mult timp cat sa stralucim si prea putin timp ca sa ne dezvaluim defectele, pentru ca imediat reflectorul sa zaboveasca un timp îndelungat asupra celui criticat. Adevarul e ca a critica pe cineva ne ridica în propriii nostri ochi. Cel mai ironic e ca cei mai nemilosi critici sunt si cei mai pasibili de a avea
imaginea de sine cea mai scazuta. E ca si cum, prin critica, ar încerca sa obtina o confirmare a faptului ca sunt valorosi. Poate te întrebi cum e cu autocritica. Autocritica o exersam cand îndreptam sagetile ascutite ale observatiei si istetimii asupra-ne. Asta ne da, într-un fel ciudat, controlul asupra situatiei - ne criticam noi însine, ca nu cumva sa ne-o ia altcineva înainte - e mult mai putin dureros asa. Cand criticam, cea mai mare placere e sa atintim critica asupra altcuiva; singura dimensiune a placerii de a critica e masurabila in raport cu teama de a nu fi si noi criticati. De aceea, unii critici mai subtili în „metodologie” se aleg ca subiect al tiradei pe ei însisi.
Critica versus feedback versus cinism
Exista o distinctie între critica si feedback. Iata cateva tips-uri ca sa nu respingi un ajutor, dar sa recunosti un atac: Critica e de cele mai multe ori centrata spre judecata, pe cand feedbackul e descriptiv. Cinismul e ascuns, închis. Critica se bazeaza pe presupuneri, feedbackul pe fapte si actiuni, cinismul, pe bucati de presupuneri disparate. Critica, la fel ca si cinismul, îl pune pe cel criticat într-o pozitie de inferioritate, pe cand feedbackul pune interlocutorul într-o pozitie de egalitate. Feedbackul este o reactie care are drept scop mentinerea echilibrului, in timp ce critica il pune pe cel care o enunta in pozitie de superioritate. Critica induce un sentiment de respingere, incurajeaza justificarile si frustrarile, pe cand feedback-ul sustine gasirea de noi solutii si evolutia personala, iar cinismul este chiar mai daunator decat critica...
Aplauze în loc de huiduieli
Totusi, critica are un rol destul de important datorita puterii exemplului negativ. E demonstrat ca exemplul negativ este mult mai usor retinut decat cel pozitiv. De aceea, se poate spune ca critica are un impact mai puternic. Evident, la limita, poate cauza traume. Dar nu trebuie omis nici potentialul rol pozitiv al criticii, de vreme ce toata lumea se grabeste sa o condamne. Asa ca în locul sprancenei ridicate ironic în fata criticii, mai bine ne-am înclina rezervati. Critica e o parte din felul uman de a relationa si, cel mai probabil, va mai ramane ceva vreme pe aici, cel putin pana gasim o alternativa la ceea ce astazi numim civilizat ie. Adevarul e ca nu critica în sine e rea, ci semnificatia pe care o are pentru fiecare în parte. Daca nu controlezi ceea ce primesti, ceea ce vine la tine te va controla.
Artagoase, dar se explica
În momentele de maxima fertilitate, femeile sunt mai critice fata de alte femei, percepute inconstient ca rivale.