Fie ca sunt mai timizi sau mai îndrazneti, mai tacuti sau mai vorbareti, toti copiii au sentimente – bucurii, tristeti, temeri si dorinte, pe care unii le exprima cu mai multa usurinta, în timp ce altii par sa fie mai retinuti din fire

Cat de bine stii ce este în sufletul copilului tau, clipa de clipa? Propriul tau copil poate fi o carte deschisa sau un mister total. Indiferent de tendintele temperamentale,comunicarea se deprinde în timp.
În mod obisnuit, parintii sunt cele mai semnificative persoane din viata oricarui copil. În virtuteam relatiei de apropiere, dezvaluirile vin de la sine, într-un dialog autentic. Se presupune ca parintele disponibil este primul caruia copilul îi va vorbi despre ceea ce îl preocupa.
Parintii au datoria sa-si manifeste interesul pentru universul afectiv al copiilor, sa fie sensibili si receptivi la emotiile care li se comunica.
Totusi, un copil introvertit este mai predispus sa manifeste un comportament retras, se exteriorizeaza mai putin. Acesti copiii trebuie încura jati, prin toate mijloacele, sa se exprime. Desi sunt excesiv de sensibili la critica si respingere, raman foarte receptivi la afectiunea si acceptarea neconditionata de care sunt înca dependenti.
Îti „auzi” copilul, stii sa îl asculti atunci cand încearca sa-ti transmita ceva?
Ideal ar fi sa fii disponibila în orice moment pentru o discutie cu puiul tau. Ascultarea este o adevarata arta, prin care aratam respect si acordam importanta persoanei care ne vorbeste. Atunci cand comunicam, facem schimb de idei, prin intermediul cuvintelor asezate într-o ordine cu sens. Exprimarea verbala este o modalitate specific umana de a intra în relatie. Într-o conversatie, limbajul nonverbal este la fel de prezent, prin expresia fetei, priviri, grimase, tonul vocii, gesturi, postura corpului. Daca nu exista congruenta între cele doua planuri, mesajul este alterat si genereaza confuzie.
Primele cuvinte?
De la gangureli se ajunge la silabe, de la silabe la cuvinte, de la cuvinte la propozitii. Pe parcurs, unele sunete iau locul altora, apar cuvinte stalcite, propozitii eliptice sau fara cuvinte de legatura, mai putin corecte din punct de vedere gramatical. Important este sa aveti rabdare, sa nu radeti si sa nu-i minimalizati eforturile de a se face înteles. Oricat de haios ar fi copilul care pronunta „l” în loc de „r”, adultii au datoria sa-i vorbeasca mereu corect. Altfel, se va perpetua o greseala care va conduce în final catre un cabinet de logopedie, irosind timp si bani, desigur de dragul amuzamentului.
Joaca-te cu copilul!
Nu il neglija si cumpara-i jocuri care sa-i dezvolte abilitatile de exprimare intr-un mod cat mai placut si mai usor de asimilat. Prin joc, copiii invata cel mai bine lucruri, inainte de a incepe scoala.
Petrece timp cu el!
Incearca sa-i acorzi timp pentru activitati, cum ar fi cele artistice, de exemplu. Astfel, se contureaza, treptat, personalitatea micutului.
Cum degenereaza discutiile în certuri?
Cel mai adesea, dificultatile în comunicare pornesc de la divergentele de opinie. Se întampla în mod obisnuit ca doua persoane sa aiba puncte de vedere diferite despre un anumit lucru. Atunci cand fiecare sustine cate un adevar absolut, comunicarea se transforma în competitie si conversatia în disputa. În schimb, daca te-ai pune în locul celuilalt, ai întelege ca poate avea dreptate, în felul sau propriu. De aceea, empatia este conditia unei bune comunicari. În plus, fiecare are dreptul la propriul sau set de credinte si valori. De ce n-ar fi toate aceastea valabile si în relatiile dintre parinti si copii?
Sa-ti versi amarul pe un ton de repros nu înseamna a comunica.
Exprimarea corecta a sentimentelor presupune sa te rezumi la ceea ce te deranjeaza, în mod asertiv. Desigur, este mai greu sa spui calm si convingator cuiva care te irita „Ma deranjeaza galagia.... ma împiedica sa ma concentrez, am nevoie de liniste...” decat „Ma enervezi, esti un nesimtit, am gresit din cauza ta...” Dar rezultatele sunt pe masura, pentru ca sansele de succes sunt cu atat mai mari cu cat te controlezi mai bine si eviti sa jignesti. Atacul stimuleaza agresivitatea si amplifica tensiunea, în timp ce „vorba dulce mult aduce”.
Cum încep copiii sa vorbeasca?
Parintii pandesc cu nerabdare primele cuvinte ale copiilor. Dar varsta la care vorbesc copiii este variabila, deoarece intervin mai multi factori în determinarea acestui proces complex. În primul rand, pentru a folosi cuvintele, trebuie sa le înteleaga, adica sa le asocieze corect activitatilor sau obiectelor pe care le desemneaza. Acest indicator este o premisa favorabila. Pentru a vorbi, copiii au nevoie sa li se vorbeasca. Formuland cat mai multe întrebari cu variantele den raspuns din care sa aleaga, îi provocam pe cei mici la dialog. Desigur, la început va fi mai degraba un monolog, alcatuit din cuvinte simple si propozitiile scurte.
Cum învatam copilul sa ceara cand are nevoie de ceva?
Cand arata cu degetul ce-si doreste, denumiti obiectul respectiv înainte de a i-l pune la dispozitie. Ca sa învete sa se exprime, cei mici au nevoie ca, la început, cei mari sa foloseasca cuvintele, în locul lor. Asa ca, desi îti dai seama ce vrea, evita sa-i oferi imediat. Profitati de orice ocazie pentru a folosi cuvintele. De cate ori întinde mana dupa un obiect, spune-i cum se numeste si repeta acelasi cuvant de mai multe ori, cald si rabdator. Cuvintele nu trebuie învatate ca sunete fara sens, pe care sa le imite.

Vorbirea înseamna comunicare, ceea ce presupune ca întelegerea este esentiala. Asocierea vizual-auditiva este de baza pentru învatarea cuvintelor.
Tot ce se vede si se foloseste în mod curent va primi un nume. Descoperind valoarea cuvantului, obiectele capata reprezentare mentala si, cu ajutorul acestor prime notiuni, se face marele salt catre gandire. Cat si cum sa le vorbim copiilor? Dezvoltarea limbajului este mult accelerata, în cazul copiilor carora li se vorbeste „mult si bine” înca din primele luni de viata. Începand cu activitatile zilnice, spune-i mereu cate ceva despre ceea ce faceti. Daca-i vorbesti copilului în timp ce-i schimbi hainutele, la masa, la plimbare, la baie, în scurt timp vei avea un partener de conversatie, în adevaratul sens al cuvantului.
Reguli de baza
Pornind de la manifestarile exterioare, acordeaza-te la ritmul interior al puiului tau. Arata-ti interesul pentru mesajul pe care încearca sa ti-l transmita.
Cand vorbeste cu tine, asculta cu atentie. Ai rabdare pana reuseste sa-ti raspunda la o întrebare precisa. Apoi, repeta esentialul, ca sa va asigurati ca mesajul a fost corect înteles.
Recunoaste-i emotiile si pune-le în cuvinte. Astfel, va învata sa le identifice, întai pentru sine si apoi la ceilalti, ceea ce-i va dezvolta inteligenta emotionala.
Recunoaste-ti la randul tau emotiile, caci oricum se vad.
Nu încerca sa le maschezi, pentru ca vei provoca doar confuzie, încurajand cumva minciuna.
Evita sa-i ceri sa nu mai fie suparat/a si accepta ca are dreptul sa fie trist/a, oricat de greu îti este în asemenea momente. Da-i voie sa traiasca si emotii negative, pentru ca sunt firesti si negandu-le nu le vei alunga.
Respecta-i dreptul de a exista, exact asa cum este în fiecare clipa. Radem si plangem, fiindca fericirea este la fel de normala ca supararea. Entuziasmul de acum nu exclude furia de mai tarziu.
Este indicat ca emotiile sa se exteriorizeze, în limitele considerate acceptabile, de la caz la caz. Descarcarea agresivitatii prin sport este un bun exemplu în acest sens.
Exprimarea simbolica, prin mijloace artistice, este o alta cale prin care afectele ies la suprafata, cu beneficiul secundar al valorificarii potentialului artistic.
Spune-i povesti!
Daca poti, inainte de culcare, citeste-i cate o poveste! Vei vedea ca-si va da drumul mult mai
repede la vorba daca te aude pe tine mereu.
Cum depasim blocajele specifice varstei.
În jurul varstei de 2 ani, copiii traverseaza etapa negativismului, cand „nu” se ridica la rang de raspuns universal. Aparent, nesfarsita lista de refuzuri poate aduce parintii în pragul disperarii. Ceea ce multi parinti nu reusesc sa înteleaga este tocmai mesajul din spatele acestui comportament considerat „enervant”. Opozitionismul este prima forma de afirmare a personalitatii. Situatia ar capata note mai suportabile, daca limbajul ar permite celor mici sa-si exprime direct adevaratele intentii, care într-un vocabular extins ar suna cam asa: „încerc sa exist si eu ca persoana, asa ca am o vointa diferita de a voastra”. De regula, aceasta perioada se încheie cu bine, daca se acorda copilului un grad în plus de libertate în maruntele alegeri pe care le poate face la aceasta varsta. Pe langa disciplina, copiii au nevoie sa li se întareasca bucuria de a se afirma.
Evolutia, etapa cu etapa
Intervalul de varsta cuprins între 3 si 5 ani sta sub semnul curiozitatii exasperante, marcate de repetitivul „de ce?”. Cu aceasta întrebare, copilul patrunde în zonele pline de mister ale realitatii. Încurajati-i curiozitatea, pentru ca duce la cunoastere. Acest interes trebuie recompensat cu raspunsuri clarificatoare. Treptat, succesiunea de întrebari si raspunsuri se va asimila, ducand la
formarea deprinderii de a gandi pe cont propriu. De la un punct, se poate raspunde si cu o întrebare, de tipul: „tu de ce crezi?”. Nu va distrati prea mult pe seama acestor tentative. Copiii nu-si dezvolta peste noapte capacitatea de a-si gasi raspunsurile singuri. Sentimentul umilintei inhiba îndrazneala si compromite uneori definitiv deschiderea fata de persoanele care o provoaca. Dupa varsta de 6 ani, refuzul unor copii de a vorbi în anumite situatii sau cu anumite persoane are întotdeauna o explicatie psihologica. Prin definitie o forma de protest, acest mutism selectiv este determinat emotional. Desi exista abilitati dezvoltate în planul limbajului, copilul poate sa refuze sa le foloseasca în anumite împrejurari. Un asemenea simptom necesita întregul sprijin al familiei si ajutorul unui psiholog.