Doar în doze rezonabile, sanctiunile corecteaza. Altfel, exista riscul unor efecte adverse care pot afecta calitatea vietii, pe tot parcursul ei

Imagineaza-ti ca participi pentru prima oara în viata ta la un concurs de orientare turistica. Miza este foarte mare, iar cerinta este sa ajungi în cel mai scurt timp în cel mai frumos loc din zona. Ti se pun la dispozitie o harta si o busola, dar nu stii cu precizie nici unde te afli si nici unde trebuie sa ajungi. Tot ce ti se spune se refera la cat de frumos este locul acela si la faptul ca, gasindu-l, castigi „premiul cel mare”. Cum ai putea nimeri traseul corect din prima încercare? Cat ai putea continua cautarea daca, pe langa oboseala, ti s-ar face sete si foame? Dar daca n-ar fi nimeni langa tine care sa te încurajeze, sa-ti spuna ca esti pe drumul cel bun? Cam asa este si pentru copii provocarea la care sunt supusi de parintii care le cer insistent sa fie „cuminti” si sa nu mai greseasca. Revenind la analogie, cum procedezi ca sa eviti pericolul abaterilor si sa nu te ratacesti? Ideal ar fi sa te însoteasca un ghid care cunoaste zona si nu mai are nevoie de harta. Chiar si asa, ai putea rezista tentatiei de a-l verifica din cand în cand cu harta? Harta ar fi singurul reper la care ai acces. Nu ne putem orienta fara repere. Pentru copii, reperul la care se raporteaza este regula, setul de reguli formeaza harta, traseul corect este cumintenia, iar premiul cel mare este multumirea parintilor. Nu poti preveni ceva daca nu constientizezi la timp riscul. Teama de pedeapsa este, în prima instanta, primul risc pe care si-l pot reprezenta cei mici în încercarea de a fi cuminti. Dar pe masura ce cresc, este indicat ca teama sa piarda teren în favoarea satisfactiilor resimtite de pe urma respectarii valorilor morale.
„Nimeni nu este perfect...”
De cate ori nu te-ai consolat astfel, cand ai fost dezamagita? Fie ca se refera la defecte sau la greseli, acceptarea imperfectiunii omenesti aduce fiecarei persoane un grad în plus de toleranta fata de cei din jur. Asteptarea ca totul sa fie exact asa cum îti doresti este la fel de realista precum credinta copiilor în Mos Craciun. Minimalizarea greselilor sub pretextul ca „este doar un copil” contine o doza de adevar, dar relativa. Daca te referi la dreptul de a gresi si a nu suporta nicio consecinta, ca la un beneficiu secundar al statutului de copil, s-ar putea sa proiectezi asteptari nerealiste. Adevarul este ca, indiferent de varsta, greselile au consecinte care trebuie asumate. Nu din sadismul de a pedepsi, ci pentru ca este o conditie obligatorie a responsabilizarii. Adaptarea la varsta si capacitatile de care dispune cel mic este esentiala. Daca în primii doi ani nu putem vorbi de greseli, pe masura ce timpul trece, aceasta relativitate pierde teren în fata unor reguli din ce în ce mai clare.
Transforma nevoia de aprobare în motivatie!
Acesta este „marele secret”. Înainte de a fi capabili sa asimileze notiunile valorice si sa faca diferenta dintre bine si rau, cei mici au nevoie de interdictii si de încurajari, în egala masura. Autocontrolul este o capacitate care se cultiva în timp. Nevoia de iubire precede si conditioneaza sentimentul de siguranta. Asa cum hrana si somnul asigura supravietuirea, afectiunea manifestata prin aprobare ofera siguranta, fara de care dezvoltarea n-ar fi posibila. Pana în jurul varstei de trei ani, autocontrolul este o simpla reactie de raspuns la interdictii. În stransa legatura cu aprobarea si dezaprobarea parintilor, faptele încep sa se împarta în bune si rele. Aceasta diferentiere devine posibila pentru ca aprobarea echivaleaza cu afectiunea. Si mai tarziu, lauda si cuvintele de apreciere vor ramane un etalon pentru masura iubirii si a recunoasterii meritelor.
Formula magica
„Îmi pare rau, am gresit. Te rog sa ma ierti.” A cere iertare, pentru a fi un proces eficient, e nevoie sa intre în seria bunelor obiceiuri, trebuie sa functioneze în ambele sensuri. Dinspre copii catre parinti, ca un semn de asumare si o expresie a regretului, dar si dinspre parinti catre copii, ca un semn de respect si un exemplu demn de urmat. Apoi, nu uita nici de cuvintele de încurajare – reprezinta unul dintre limbajele de iubire. Foarte posibil sa fie chiar principalul limbaj de iubire al copilului tau. În acest caz, s-ar putea ca toate îmbratisarile, cadourile, serviciile si timpul acordat sa paleasca în lipsa cuvintelor de încurajare. Recunoasterea micilor reusite nu numai ca poate sa dea masura în care copilul se simte iubit, dar pune si bazele încrederii în sine. Ca sa nu pui în pericol dezvoltarea a ceea ce poate, nu abuza de critica si interdictii. Si curajul de a explora creste direct proportional cu suma încurajarilor. Totodata, încurajarile au putere absoluta în privinta întaririi comportamentelor dezirabile. Spre deosebire de pedeapsa si mustruluiala, care ating alte corzi sensibile, precum teama de respingere, motivarea pozitiva asigura satisfacerea nevoilor de acceptare si recunoastere – cele mai de pret daruri! Mesajele pozitive transmise cu prea multa duritate nu numai ca-si pierd valoarea, dar atrag efecte paradoxale. În loc sa formulezi o interdictie, gaseste afirmatia care sa transmita aceeasi idee. Spune ce trebuie facut, eventual cuprinzand avertismentele necesare cu privire la posibilele consecinte mai putin placute. Degeaba corectezi defectele, daca te epuizezi smulgand buruienile si nu valorifici resursele cultivand calitatile. Învatarea prin încercare si eroare este eficienta pentru ca implica experienta. În plus, antreneaza creativitatea necesara descoperirii alternative lor de actiune. Asumarea responsabila a consecintelor în contextul libertatii de actiune deschide calea formarii discernamantului. Atunci cand limitele sunt stabilite de reguli clare, pe care cel mic le accepta si le întelege, putem vorbi de pedepsirea greselilor.

Altfel, exista riscul de a nedreptati. A formula cerinte care depasesc posibilitatile de moment înseamna sa-i ceri mai mult decat poate da. Suprasolicitarile sunt la fel de nepotrivite precum subsolicitarea. Nu uita ca educatia urmareste optimizarea conduitei. Formuleaza mereu cu grija reprosurile, astfel încat sa se refere la fapte si sa nu jigneasca. Spune-i „Ce hainute murdare ai...” daca este cazul, dar niciodata „esti murdar ca un porc”. Vinovatia este necesara? Uneori este suficienta recunoasterea greselii, însotita de adresarea scuzelor de rigoare si, eventual, implicarea activa în reparare, alteori e mai potrivita o pedeapsa.
Elibereaza-l...
…de presiunea la care e supus ori de cate ori stie ca a gresit! Fie ca ii spui cum ar fi trebuit sa se comporte, fie ca il pedepsesti, ia masuri rapid!
„A gresi e omeneste, doar a persevera e diabolic...”
La început, binele si raul sunt notiuni abstracte pentru cei mici. Simtind pe propria piele placere si confort sau neplacere si disconfort, se creeaza premisele for marii acestor notiuni. De aceea, cu mult mai eficient este sa avertizezi decat sa interzici. Interdictia inhiba initiativa, în timp ce explicatiile stimuleaza imaginatia. Creativitatea preceda în draznea la. Este nevoie de curaj pentru a încerca lucruri noi. Chiar daca rezultatele lasa de dorit, initiativele nu merita sa fie înabusite decat în cazul comportamentelor cu efecte distructive.
Accentul trebuie sa cada pe îmbunata- tirea strategiilor de actiune. Pe principiul încerca re-eroare, din orice experienta se gaseste cate ceva de învatat. Iar parintii sunt datori sa anticipeze, mai mult decat sa previna. Interventiile brutale sunt necesare numai atunci cand viata sau integritatea fizica sunt în pericol. Dar daca stii ca cel mic transpira jucandu-se, ori ca se murdareste, ar fi bine sa ai mereu la tine hainute de schimb. Desi pare mai comod sa-i ceri sa stea cuminte si astfel sa eviti complicatiile, datoria ta este sa-i asiguri prichindelului cele mai favorabile conditii pentru dezvoltare. Permite-i sa exploreze, ca sa-si poata satisface curiozitatea care deschide calea cunoasterii.
Vinovatia este necesara?
Uneori este suficienta recunoasterea greselii, însotita de adresarea scuzelor de rigoare si, eventual, implicarea activa în reparare, alteori e mai potrivita o pedeapsa.
Daca în joaca un copil atinge masa si se varsa un pahar, scuzele si contributia la curatenie sunt nu doar potrivite, ci si indicate. Daca, în schimb, a mintit sau a încalcat o regula cunoscuta si acceptata ca fiind importanta, se va aplica pedeapsa convenita în prealabil pentru asemenea situatii nedorite. Greseala exista numai în raport cu o regula cunoscuta si pedeapsa aferenta. Regulile si sanctiunile prevazute pentru nerespectare se stabilesc de comun acord si apoi devin subiecte ne-negociabile, ori de cate ori se întampla. În privinta regulilor si a masurilor corective, negocierile se poarta doar pe timp de pace. Pentru clarificare, accidentul nu este întotdeauna greseala. O asemenea confuzie ar face mult rau daca ar conduce la nedreptate. Efectele negative ar putea afecta niveluri profunde, începand cu sentimentul de siguranta, pana la încrederea în sine si în lume, pe care ne straduim sa le consolidam si nu vrem sa le zdruncinam. Greseala presupune încalcarea unei reguli, în timp ce accidentul este o întamplare cu rezultat neasteptat. Întreaba-te mereu cum s-a ajuns într-o anumita situatie! Variabilele care contribuie la declansarea unei întamplari ofera indicii importante cu privire la masurile corective ce se impun. Verdictul judecatorului din instanta este incontestabil cand este în conformitate cu prevederi legislative aflate în vigoare. Corectitudinea trebuie sa fie reprezentantul de onoare al dreptatii. Prin extensie, un parinte corect aplica sanctiuni numai în raport cu regulile si pedepsele stabilite.
Laude in primul rand
Este esential ca balanta sa încline mereu în favoarea laudelor si a recompenselor. În timp, sentimentul de vinovatie va anticipa alegerile gresite. Asa se declanseaza alarma care împiedica trecerea la actiune, cunoscuta sub denumirea de autocontrol. Lesne de înteles de ce nu se recomanda abuzul de pedepse si reprosuri. Este riscant sa încurajam sacrificarea nediferentiata a impulsurilor doar de dragul unor reguli. Asa cum educatia îsi propune sa vina în sprijinul socializarii, beneficiul stapanirii de sine nu trebuie exagerat în detrimentul libertatii de actiune.
Slabirea curajului poate avea ca efect blocarea initiativei într-o prea mare masura, ceea ce face la fel de mult rau. Nesiguranta, ezitarea, timiditatea excesiva provin deseori din administrarea defectuoasa a acestor metode.