Regulile care stabilesc ordinea si masura în care se pot împlini dorintele copiilor sunt la fel de importante precum cele care asigura satisfacerea nevoilor vitale de hrana si odihna

Copilul spune convingator: „vreau!” Desigur, faci tot posibilul sa-i oferi cat mai mult puiului tau, sa nu-i lipseasca nimic. Bucuria de a-i citi fericirea pe chip este rasplata care te motiveaza si îl face pe cel mic irezistibil. Confruntandu-se cu un posibil refuz, stii ca ar suferi. De aceea, poate nici nu consideri rasfat eforturile de a-i raspunde prompt dorintelor, fara deosebire de nevoi, evitand frustrarile de orice fel. „Daca se poate, de ce nu?!” Dar cum stii ce se poate, cum îti dai seama ca este bine?
Nevoi vs. Dorinte
Nevoile neglijate pun viata în pericol, în timp ce dorintele neîmplinite provoaca doar neplacere. Daca nevoile sunt vitale, dorintele sunt optionale si suporta amanare. Acest tip de frustrare permite un prim contact cu limitele. Una dintre datoriile nescrise ale parintilor este sa-si învete copiii diferenta dintre nevoi si dorinte, cultivand toleranta la frustrare si la disponibilitatea pentru amanare. Exercitiul rabdarii, intervalul dintre aparitia dorintei si posibilitatea împlinirii, devine mai usor de suportat atunci cand se umple cu iubire si rabdare. Acest demers face parte din educatia sanatoasa, de care parintii iubitori nu si-ar priva copiii, în mod constient. Cei care înteleg din familie ca nu orice este posibil oricand, ca viata mai înseamna si frustrare, se obisnuiesc sa respecte limitele, ceea ce, pe termen lung, reprezinta un avantaj. Un copil rasfatat, caruia i s-au facut toate poftele, va ajunge un adult nefericit si neadaptat, pentru ca va trai deziluzii repetate, pe care le va resimti disproportionat de dureros. Devenit parinte, cu siguranta va încerca sa compenseze rasfatandu- si copilul, avand convingerea ca aplica reteta fericirii. Observi „cercul”?
Disciplina- o masura de siguranta
Copiii au nevoie de siguranta pe care le-o ofera un cadru bine delimitat. Prea multa libertate sperie si, prea devreme, risca sa strice. La varste mici, nu se constientizeaza multe concepte esentiale. Risc, pericol, accident, handicap, moarte – cum le explici si cum te asiguri ca le întelege? Prin definitie, disciplina presupune respectarea unor reguli, iar limitele se impun prin
reguli, care au ca scop protejarea integritatii fizice. Încrederea ca lumea poate fi un loc sigur este conditionata de existenta unei ordini. Regulile care aduc ordine insufla copiilor un sentiment de siguranta si schimbarile bruste îi sperie. Ordinea înzestreaza viata cu un anumit grad de previzibilitate, ceea ce confera un plus de confort psihic. Disciplina începe înca de timpuriu, cu reguli clare si consecvente, care încurajeaza autocontrolul. Treptat, copiii corect educati dobandesc si discernamant, deosebind adecvat binele de rau. Ulterior, întreg sistemul de valori si credinte se va întemeia pe aceasta baza. Cu cat temelia este mai solida, cu atat edificiul va fi mai trainic. Iata de ce sunt atat de importanti „primii sapte ani de acasa”...
Consecventa sau flexibilitate
Desi aparent paradoxal, cele doua atitudini nu se exclud reciproc. Consecvent a este necesara pentru ca asigura formarea reperelor esentiale, indispensabile unei bune orientari. În linii mari, ce s-a cerut ieri va fi cerut si maine. Pe de alta parte, de la an la an se mai schimba datele problemei. Flexibilitatea este foarte utila, cu conditia sa nu degenereze într-un exces de exceptii. Prea multe abateri de la regula creeaza confuzie. Flexibilitatea corect înteleasa nu este toleranta în detrimentul disciplinei, ci capacitatea de actualizare a regulilor. Altfel spus, disciplina nu se rezuma la reguli, ci sprijina cresterea si completeaza educatia. De aceea, limitele flexibile sunt cele care tin permanent cont de realitate, fiind în acelasi timp rezonabile. Adaptative, orientate catre dezvoltare, regulile se restructureaza periodic. O disciplina exemplara desavarseste educatia cu reguli securizante, dar mereu potrivite varstei si nevoilor copilului. Asa se mentine „prospetimea”!
Granita dintre disciplina si rasfat
Cand în familie accentul cade pe toleranta, copiii sunt rasfatati. Cand rasfatul ajunge sa fie în detrimentul educatiei vorbim de copii razgaiati si chiar „prost crescuti”. Se crede „buricul pamantului”, toata lumea trebuie sa-i faca pe plac? Bate din picioare, tipa si face istericale din orice, nu te vede, nu te aude? Înseamna ca nu i-a fost insuflat simtul masurii si al autocontrolului. Cum s-a ajuns la asta? În principiu, unde este motto-ul „e si el/ea mic/a” se gasesc si mofturi cu duiumul. Copilul pretentios nu e neaparat si razgaiat. Depinde foarte mult de felul în care îsi exprima preferintele. Un mititel razgaiat este un mare speculant. Stie sa profite de slabiciunile fiecaruia, fiind un mic trisor cu o doza mare de viclenie. Deseori, parintii sau bunicii confunda aceasta abilitate cu inteligenta micutului considerat „un geniu precoce”, ceea ce este gresit. Inteligenta nu se exprima prin acest gen de manifestari. „Ce copil obraznic!” Cand etichetam un copil, uitam ca adultii din familie sunt adevaratii responsabili. Daca este încapatanat, tipa si se tavaleste, este doar pentru ca asa a obtinut pana acum tot ce a vrut. Daca leneveste, este pentru ca acasa se gaseste mereu altcineva care sa faca totul si sa-i ofere de-a gata. Conflictul apare de obicei atunci cand copilul iese din spatiul familial si intra în societate, afectand viata altora. Acolo unde încep drepturile celorlalti, obligatoriu se termina cu îngaduinta si intra în scena disciplina. Cel mic trebuie sa înteleaga ca nu are dreptul sa depaseasca anumite limite. Oricat de multe scuze i-ai putea gasi, invocand varsta frageda sau bunele intentii, exista situatii în care interventia ta este obligatorie! Desigur nu vrei sa-ti terorizezi copilul, dar nici n-ai vrea sa se confunde cu „domnul Goe”. Analogia nu este exagerata. Si Goe era obisnuit sa i se îndeplineasca pe loc dorintele – repeta agasant aceeasi întrebare si batea din picior, dorind sa vina trenul mai repede. Neastamparat si încapatanat, scoate capul pe geam. Capricios, trece usor de la acte de bravura la tipete disperate, cand apar consecintele. Goe nu-si pune problema ca ceea ce face îi deranjeaza pe cei din jur. Goe este centrul actiunii dintr-un univers uman al ridicolului. Mediul în care a fost crescut „mititelul” si-a pus amprenta asupra lui. Mamita, mam’mare si tanti Mita admira si neglijeaza. Despre copiii carora li se fac toate mofturile fara sa li se ceara nimic în schimb si care nu sunt învatati sa-si asume responsabilitatea pentru consecintele propriilor fapte se spune ca „le lipsesc cei sapte ani de acasa”. Neastamparat, obraznic, încapatanat, capricios si egoist, Goe ilustreaza perfect copilul prost crescut, caruia îi lipsesc cei sapte ani de acasa.
Nu-l razgaia!
Nu te lasa intimidata de atitudinea dispretuitoare si vehementa copilului tau. Trebuie sa te arati mai puternica decat el si sa-i invingi incapatanarea, nu sa-i faci pe plac.

Vorba dulce...
Nu e nevoie sa-ti impui parerile tipand la micut, din contra. Daca ii explici pe un ton bland si calm ce e bine si ce nu, sunt sanse mult mai mari sa te asculte cei sapte ani de acasa.
Ce si cum disciplinam?
Pana la varsta de doi ani nu putem vorbi de moralitate, de aceea prea multe pretentii ar fi nejustificate. Controlul sfincterian marcheaza primii zori ai constiintei. Un autocontrol incipient semnaleaza numai disponibilitatea copilului pentru educatie. Pe acest teren se impune de la sine prezenta constanta a unui adult responsabil, care sa vegheze asupra celui mic, asemeni unui „politist”. Pornind de la acest model începe sa prinda viata „politistul interior”, în serviciul caruia personalitatea copilului capata contur, ajungand sa prinda forma în jurul varstei de sapte ani. Impulsurile si emotiile raman cel mai greu de stapanit, pana tarziu. Obiectul disciplinei este caracterul si rezultatul este autocontrolul.
De voie sau de nevoie...
În timp ce unele reguli sunt facultative si raman la voia parintilor, altele sunt imperios necesare. Cum facem diferenta? Multe mame, din dorinta de a fi „perfecte”, respecta cu strictete reguli despre care au auzit ca sunt bune, dar pentru altii. Orele de masa, mancarea gatita, somnul de dupa-amiaza, plimbarile prin parc, activitatile artistice – nu trebuie sa lipseasca. Orice mama stie ca îmbinarea ideala a utilului cu placutul este o adevarata piatra de încercare. Din pacate, cei mici nu vin pe lume cu instructiuni de folosire, ceea ce îngreuneaza drumul mamei catre perfectiune.
Va trebui sa rezisti tentatiei de a lua de bune toate miturile: „copiii trebuie sa manance la ore fixe, anumite feluri de mancare”, „ciorba este cea mai importanta ”, „obligatoriu sa doarma doua ore dupa-amiaza” etc. Aceste mituri pot fi securizante pentru tine, oferindu-ti garantia unei metode deja testate. De cate ori realitatea nu ti-a demonstrat ca socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ?
De fapt, secretul succesului consta în observarea atenta a nevoilor copilului, în functie de care se aplica un model de educatie sau altul. Specificul copilului, felul lui unic de a fi merita luat în considerare, înainte de toate. Nu vei atinge efectul scontat, aplicand cu strictete reguli rigide si neadaptate. Un copil energic, fortat sa doarma de la unu la trei dupa-amiaza, nu numai ca va adormi greu sau deloc, dar se va trezi morocanos dupa un somn neodihnitor. Atunci cand nu este necesar, somnul este doar o întrerupere de ritm. În schimb, daca se comporta foarte bine pana la trei, ar fi mai potrivit sa-i decalezi programul, decat sa-l fortezi sa respecte un ritm care nu i se potriveste. Rezultatele sunt foarte usor de surprins cu ochiul liber. Unii copii chiar nu mai au nevoie de somn diurn dupa varsta de trei ani. Se poate rezerva un timp pentru odihna, dar fara sa-l obligi sa doarma. Mergand mai departe, se va culca mai devreme seara. Ca sa-i fie bine celui mic, celor mari nu le trebuie numai vointa, ci rabdare si grija pentru nevoi, pe masura ce apar.
Sportul – „un prieten de nadejde”
Miscarea stimuleaza cresterea armonioasa, atat din punct de vedere fizic, cat si psihic. Sportul are multe efecte benefice: dezvolta sistemul muscular, întareste oasele, regleaza metabolismul si mentine echilibrul psihic. Cei mai agitati isi consuma eficient surplusul de energie, iar cei mai inhibati capata încredere în fortele proprii. Jocurile cu mingea îmbina competitia cu spiritul de echipa. Atletismul si înotul sunt sporturi de rezistenta, care-i incita mai putin si-i suprasolicita mai mult pe cei mici, de aceea se recomanda antrenamente mai scurte. Tenisul este dificil, pentru ca presupune exercitii monotone si solicita mult articulatiile, dar este un bun remediu pentru agresivitate. Echitatia implica o legatura bazata pe respect si responsabilitate între copil si animal. Artele martiale cultiva cel mai bine stapanirea de sine si capacitatea de concentrare. Sporturile de echipa si cele de rezistenta sunt recomandabile dupa 6 ani, pentru întelegerea corecta a regulilor si rezistenta fizica la efort. Pana va alege sportul pe care vrea sa-l practice, ideal ar fi sa încerce cat mai multe. Practicand sport sau jocuri sportive, copiii se dezvolta frumos, învata cooperarea si ating în mod firesc un nivel avansat de disciplina.
Disciplina pozitiva
O doza rezonabila de vinovatie, direct proportionala cu gravitatea faptei,stimuleaza autocontrolul. Si asta pentru ca amintirea sentimentului de vinovatie împiedica fapta sa se repete. Mentinute în parametrii optimi, vinovatia si dorinta de a primi aprobarea parintilor, sunt catalizatoarele educarii unui caracter exemplar prin moralitate si respect fata de semeni. Disciplina pozitiva este compromisul ideal între rasfat si teroare. Acest model de educatie pune accent pe încurajarea comportamentelor pozitive, mai mult decat pe sanctiuni. De retinut: disciplina nu se reduce la interdictii si pedepse. Educatia tinteste modelarea caracterului, demers ce porneste de la deosebirile dintre bine si rau, ducand la dezvoltarea capacitatilor de stapanire de sine. Disciplina nu se rezuma la „masuri disciplinare”, ci se extinde la un sistem de educatie, format din stilul de viata si suma influentelor exterioare. În concluzie, disciplina nu se confunda cu metoda educativa, fiind doar rezultatul fericit al educatiei. Înteles în termenii tolerantei si flexibilitatii, rasfatul nu exclude disciplina, oferind mediul securizant din punct de vedere emotional. Ambele, atat rasfatul, cat si disciplina, prezente în limite rezonabile, pot orienta catre modelarea cu succes a unui caracter armonios. Cu o conditie: sa fie îmbinate coerent si sa existe consecventa.