Violenta trebuie tratata ca un simptom, pentru ca transpunerea în act a agresivitatii nu este altceva decat eruptia brutala în realitate a unui mesaj important

Consideram ca un copil este agresiv atunci cand se manifesta preponderent impulsiv – plange, tipa, jigneste, tranteste, loveste. Comportamentul este la vedere, dar dincolo de „cum apare”, se ascunde întotdeauna „ceva”. Ca într-o ecuatie, rezolvarea problemei porneste de la niste necunoscute, care sunt cheia solutiei: mesajul pe care încearca sa-l transmita si motivul pentru care se exprima astfel si nu altfel. În multe cazuri, cei mici nu sunt pe deplin constienti de conflictul interior, cu toate ca actioneaza în consecinta.
De la mic la mare
Bebelusii îsi descarca agresivitatea datorata frustrarii, atunci cand devine imperativa satisfacerea nevoilor fundamentale de hrana si somn. În primele luni de viata acesta este singurul limbaj de comunicare. Desi primitiv, se mai face din cand în cand apel la el, cu atat mai mult cu cat se încununeaza mai des cu succes. Reteta sigura de santaj emotional se pastreaza pana tarziu ca „asul din maneca”. Revenind la cei mici, întotdeauna exista cateva posibile cauze care justifica aceste comportamente agresive: nevoile fundamentale, temerile, gelozia, nedreptatea, schimbarile nedorite si conflictele din familie.
Baga-ma in seama!
Copilul care simte ca nu i se acorda suficienta atentie, va face orice ca sa fie observat. Daca nu reuseste sa smulga laude si aprecieri, atunci va recurge la masuri disperate si se va multumi cu mustruluieli si chiar pedepse. Sintagma „indiferenta doare cel mai tare” este valabila si pentru cei mici. Orice este mai bun decat nimic. Nu suporta sa fie ignorati, ar fi ca si cand n-ar exista. Dezaprobarea este o forma de atentie, pentru ca implica o reactie. Copilul care smulge o reactie se simte validat, fiind bagat în seama. Cantitatea atentiei acordate conteaza pentru copiii mici mai mult decat calitatea. Desigur, exista si diferente individuale. Unii sunt mai usor de multumit, altii au nevoie de mai mult. Asa ca trebuie sa evaluezi realist nevoia de atentie a copilului tau si sa încerci sa i-o acorzi cu fiecare ocazie. Ocaziile cele mai potrivite sunt cele în care el merita apreciere. Copiii merita sa fie laudati si cand sunt cuminti, nu numai cand fac lucruri deosebite. Aprobarea parintilor este cel mai de pret dar pe care-l poate primi un copil. E un fel de a-i spune „ma bucur ca existi”. Oferta neconditionata de iubire si recunoastere permanenta a calitatilor stimuleaza tot ce-i mai bun – valabil si pentru cei mari, nu-i asa?
Un semnal de alarma
Copilul agresiv încearca sa transmita un mesaj într-un limbaj codificat. Fie este speriat si striga dupa ajutor, fie este suprasolicitat si riposteaza. Pe scurt, frica îl determina sa se apere atacand sau se razbuna din revolta fata de o nedreptate dureroasa. Prea multe interdictii, critica permanenta si imperativele aduc copilul într-o stare de tensiune, care se va descarca violent, facand victime colaterale. Parintii excesiv de grijulii, hiperprotectivi sau cei mult prea severi îsi sufoca propriii copii cu nelinistile lor. Presiunea devine în scurt timp insuportabila, asa ca, pentru restabilirea echilibrului, va fi nevoie de cate o descarcare. Si ce altceva este violenta decat forma bruta de exprimare a energiilor negative? Daca stai tot timpul cu gura pe cel mic si nu-i lasi nici un moment de respiro, va pocni, de ciuda si cu mare bucurie, primul copil nevinovat care-i iese în cale. Daca îl sanctionezi pentru cea mai mica greseala, va comite nazdravanii din ce în ce mai mari. Te provoaca astfel, atragandu-te în capcana si va veti juca de-a „soarecele si pisica” mult si bine. „Cel mai destept cedeaza”, se spune. Concret, toleranta trebuie sa aiba limite, cu conditia sa fie potrivite, adica rezonabile. Pornind de la agresivitate, stabilirea limitelor se face în doi pasi. Întai recunoaste si accepta trairea care se ascunde în spatele furiei si pune în cuvinte aceasta atitudine: „înteleg ca esti foarte suparat/a, pentru ca...” Mai departe, corecteaza modalitatea de exprimare, oferind alternativa adecvata: „daca tipi, jignesti, plangi, trantesti, lovesti, sa stii ca nu se rezolva nimic, dar mi-ar placea sa poti spune frumos ce te nemultumeste, ce ti-ai dori si atunci cred ca ne-am putea întelege”.
Trebuie sa-l intelegi
Din pacate, de cele mai multe ori, manifestarile explozive nu sunt întelese ca atare si sunt suprimate în mod brutal, sanctionate imediat si urmate de pedepse aspre. Contracarate cu agresivitate, adica „raspunzand cu aceeasi moneda”, crizele de furie raman suspendate, neconsumate, iar conflictele interioare nerezolvate. Daca eliberarea angoasei este blocata, va continua sa creasca în interior. Fie ca sunt îndreptate catre sine sau catre altii, aceste manifestari sunt rezultatul unei lupte în cautarea echilibrului.
Gelozia si sentimentul nedreptatii se exprima deseori prin accese de manie. Chiar pedeapsa nemeritata sporeste sentimentul nedreptatii si erupe în explozii distructive, uneori îndreptate împotriva propriei persoane. Copiii apatici sau cei care se accidenteaza foarte des îsi consuma astfel furia „interzisa”.
De aceea, atunci cand furia nu este distructiva, copilului trebuie sa i se permita descarcarea energiei negative, prin mijloace acceptabile. Frustrarea neexprimata se interiorizeaza ca o tensiune reprimata, care va mocni un timp, dupa care va izbucni violent, aparent fara temei.
Indiferenta, cea mai buna solutie
Încercarea disperata a celor mici de a atrage atentia prin manifestari agresive trebuie întampinata mai degraba cu indiferenta. Nu este usor, pentru ca te va provoca în cele mai delicate momente, cand vei simti ca „te face de rusine”. În vizita sau cand aveti musafiri, la cumparaturi sau în parc, sub privirile critice ale unora sau altora, cand cu greu îti poti stapani propria furie. Poti rezista acestei încercari dificile numai pastrandu-ti calmul. O reactie agresiva din partea ta va însemna poate un succes pentru cel mic, dar cu siguranta un esec pentru tine. Practic, în loc sa-i oferi o alternativa pozitiva, în sprijinul eforturilor educative, confirmi si întaresti modelele negative. Singura solutie este sa-i distragi atentia, dar fara sa-i oferi ceea ce spera sa obtina. Cel mai bine ar fi sa poti scoate efectiv pentru cateva minute copilul din locul în care s-a declansat „criza”. Daca nu va permite conjunctura, la sa-l „sa-si faca numarul”. Nu-i da explicatii si nu-l ameninta. Explicatiile nu le poate întelege din starea în care se afla, iar amenintarile nu fac decat sa înrautateasca situatia. Proiectarea unor consecinte negative contureaza o perspectiva greu de suportat, care va creste furia deja existenta. Paradoxal, cel mai indicat este sa accepti supararea celui mic. Îl va ajuta sa se linisteasca daca-i spui „înteleg ca esti foarte suparat/a”. Este de datoria ta sa accepti nemultumirea copilului, indiferent de motiv.

Ceea ce te deranjeaza este felul în care si exprima aceasta nemultumire. Subliniaza clar acest aspect: „nu-mi place cum te comporti cand esti suparat/a”. Educatia înseamna modelarea comportamentelor, nu a emotiilor – prin natura lor spontane si necontrolabile.
Atentie la fratior!
Daca ai mai multi copii si unul dintre ei este agresiv, atunci s-ar putea ca acesta sa-si inhibe fratii sau surorile prin comportamentul violent si tonul agresiv. Fii atenta!
Nu, nu, nu...!
Negativismul copilului tau se îndreapta catre tot ce vine din partea ta, ti se pare ca are ceva cu tine, ca si-a propus sa-ti faca viata mizerabila? Oboseste repede, nu se poate concentra, îsi pierde usor rabdarea si izbucneste în crize de furie?
Exploreaza toate cauzele posibile:
În primul rand revizuieste-i programul zilnic si asigura-te ca ii sunt satisfacute nevoile de odihna, hrana si joaca, specifice varstei.
Pe de alta parte, intereseaza-te de mersul lucrurilor la gradinita sau la scoala – e posibil sa-si reprime reactiile de teama sau revolta si sa se descarce acasa, unde se simte în siguranta.
Ca sa nu pedepsesti copilul pe nedrept, asigura-te ca a auzit si a înteles ce-i ceri, dar si ca nu este prea mult pentru el. Parintii peste masura de exigenti nu au probleme reale cu cei mici, ci mai degraba cu propria lor anxietate privitoare la control. Privati de libertatea de exprimare, copiii care îsi vor bloca furia vor fi timorati, ceea ce le va crea dificultati pe alte planuri, pana tarziu.
Reactie la mici frustrari
Accesele de furie se declanseaza si ca reactie la frustrari minore. Copiii confunda usor nevoile cu dorintele, asa ca refuzul tau de a-i cumpara o jucarie sau niste dulciuri reprezinta o amenintare „vitala”. Daca obisnuiesti sa cedezi în situatiile critice, copilul va deprinde strategia de a te manipula. De aceea, este recomandabil sa nu recompensezi comportamentele pe care doresti sa le corectezi. Oferindu-i obiectul astfel pretins, va fi primit ca o rasplata si, data viitoare, va încerca sa obtina pe aceleasi cai tot ce-si va dori.
Se simte in pericol
Prin definitie agresiv, atacul este o metoda instinctiva de aparare. Copilul care îmbranceste, zgarie, musca si loveste se apara în acest fel. Daca respinge agresiv initiativele de apropiere din partea altor copii, poate nu a descoperit înca beneficiile socializarii sau nu este pregatit sa-si împarta jucariile. În masura în care va avea experiente placute jucandu-se cu cei de-o seama, se va îmblanzi. Primele contacte de acest fel necesita o supraveghere atenta din partea adultilor. Daca un copil i-a smuls brutal o jucarie din mana si a refuzat sa i-o mai dea înapoi, fireste ca s-a speriat si a ramas cu o teama în aceasta privinta. Multi parinti animati de cele mai bune intentii îsi forteaza copiii sa ofere din jucariile lor. Comportamentul altruist se educa, dar nu se impune. Sa fie obligat sa dea este aproape acelasi lucru cu a i se lua cu forta. În consecinta, din dorinta de a se proteja, va deveni agresiv.
Invata-l sa se exprime
Inteligenta emotionala pe care încerci sa o cultivi copilului tau presupune învatarea unor modalitati de exprimare adecvata a emotiilor. Asa cum îti privesti copilul, asa tinde sa devina. Copiii apreciati de parinti sunt investiti cu încredere si devin mai capabili de minuni decat cei considerati problematici, care nu vor sa-si dezamageasca parintii si ajung sa le faca numai probleme, asa cum se asteapta. Fenomenul se poate numi „profetie împlinita”.
Tine de gradul de toleranta al parintilor
Agresivitatea este considerata adaptativa atunci cand se confrunta cu un pericol real si dimpotriva – abuziva, în situatii care nu prezinta un potential amenintator. Apararea de pericole este nu doar acceptata, ci si încurajata, în timp ce manifestarile violente fara un motiv evident ne sperie si ne revolta. Asa ajung parintii sa se planga de agresivitatea copiilor, fie ca este verbala sau fizica. Copiilor batausi, rautaciosi, sadici sau negativisti li se aplica fara echivoc eticheta de „copiiproblema”. Dar nu copiii sunt problema, ci dificultatea parintilor de a gestiona comportamentele agresive. Fiecare individ are anumite limite subiective, în care tolereaza violenta. Prin urmare, fiecare adult devenit parinte se va raporta la aceasta problema în functie de disponibilitatea pe care o are pentru a tolera agresivitatea propriilor copii. Asa se explica de ce unii se consoleaza cu ideea ca toti copiii se bat si nu este nimic rau în asta sau se resemneaza si pun tot ce nu pot întelege pe seama diferentelor dintre generatii, în timp ce altii dramatizeaza peste masura cea mai mica reactie de împotrivire.
Liniste si pace
Daca ii creezi micutului tau un mediu calm si prielnic unei vieti armonioase, atunci e putin probabil ca el sa nu-si domoleasca excesele de agresivitate.
Ofera-i un model
Autocontrolul impulsivitatii se învata cu modele de comportament
care sa ofere alternative de exprimare exemplare. Daca ai exagerat la randul tau cu ceva, nu ezita sa spui „Iarta-ma!”.
„Blandetea este leacul cruzimii” – puterea exemplului si rabdarea sunt de mare ajutor.
Agresivitatea copiilor este o forma de exprimare a dorintelor si nemultumirilor, care devine problematica atunci cand este distructiva. Furia nu trebuie interzisa, ci exprimata în moduri civilizate. Chiar daca un anumit temperament nativ predispune la agresivitate, poate fi educat prin dezvoltarea deprinderilor de a controla reactiile impulsive.
Trebuie intervenit prompt, de la primele accese de furie distructiva. Copilul care are niste repere clare, îsi va asuma responsabilitatea pentru actiunile lui si va suporta consecintele propriilor abateri.