Cel putin teoretic, nu exista copii cu un singur parinte. Cu totii avem doi parinti, pe care-i purtam cu noi toata viata. Amprenta parintilor ne ramane în gene, în inima si în constiinta. Cele din urma depind în cea mai mare masura de responsabilitatile pe care parintii reusesc sa si le asume

Dureaza noua luni ca sa devii din femeie mama si alte noua luni, ca sa redevii femeie. Ca mama, cel putin în primele noua luni dupa nastere trebuie sa faci tot posibilul sa te dedici cat mai mult copilului si sa elimini orice te-ar putea distrage, inclusiv întoarcerea la serviciu. În primele luni, implicarea tatalui permite niste grade de libertate, în timp ce mama este indispensabila. Acest lucru se schimba pe parcurs, cand balanta începe sa încline treptat în favoarea relatiei paterne. Tatal preia misiunea de a desprinde încet si sigur copilul de la sanul matern, pentru a-l introduce în lume, oferind sprijin si protectie. În timp ce mama reprezinta primul univers, primitor si hranitor, tatal face trecerea catre socie tate, catre adevarata lume. Contributia tata lui vine ca o permanenta încurajare, stimuland curiozitatea, într-un cadru securizant. De la 1-2 ani pana la 5-6
ani, acest proces se va desfasura intensiv si progresiv, aducand din ce în ce mai multa încredere. Atunci cand tatii se implica suficient, copiii ajung sa fie încrezatori în fortele proprii si sa aiba succes în viata.
Scoala parintilor
Cei mici sunt dependenti de prezenta parintilor. Bucuria si implicarea parinteasca insufla copilului încrederea necesara pentru dobandirea autonomiei. Dar indeplinirea sarcinilor parintesti mai presupune si eforturi, chiar sacrificii. Nu degeaba se vorbeste despre „scoala parintilor”, pentru ca este o meserie cu norma întreaga, în care intram, întotdeauna, nepregatiti. Oricat ar parea de comoda, ideea de a lasa copiii la bunici 5 zile din 7 v-ar face „parinti de weekend”, ceea ce echivaleaza cu abdicarea de la rolul de parinte. Copilul traieste aceasta experienta ca pe un adevarat abandon. Ca orice suferinta timpurie, genereaza consecinte pe termen lung. Cu atat mai grav este daca se pune în practica aceasta varianta, ca unica solutie dupa divort. Sentimentului de abandon i se va adauga si cel de vinovatie. În acest din urma caz, responsabilizarea copilului pentru despartire pare cat se poate de justificata. În mintea copilului se va naste credinta clara ca „din cauza mea s-au despartit, era mai bine daca nu existam”. Cateva ore din zi petrecute împreuna sunt preferabile, dar ai grija - calitatea timpului petrecut în familie influenteaza decisiv procesul cresterii celor mici. Ei se comporta ca niste barometre, sunt bureti afectivi, cutii de rezonanta. Pe masura ce cresc, devin receptivi la tot ce se petrece si absorb tot ce adultii transmit, chiar fara sa vrea. Asa ca au nevoie de explicatii, care sa-i lamureasca si sa-i linisteasca. Fara sa intram în detalii, ii vom ajuta pe copii sa înteleaga ce se întampla, mai ales cand se produc schimbari sau apar conflicte. Experientele capata un sens, daca sunt explicate.
Parintii nu pot divorta de copii
În ultimii ani, numarul familiilor monoparentale este în continua crestere. Regretele sunt dublate de nefericirea celor mici, care sufera mai mult daca pierd unul dintre parinti prin divort decat daca ar muri. Moartea este mai usor de acceptat. Divortul este privit ca o alegere, dar nu a copiilor. Ei doar suporta consecintele. Copiii crescuti de unul dintre parinti au aceleasi nevoi ca si cei din familiile normale, doar felul în care le sunt satisfacute difera. Se pare ca viata copiilor ai caror parinti raman împreuna, desi nu se prea înteleg, este mai putin traumatizanta. Ca adulti, au mai putine probleme de relationare decat cei care au ramas cu unul dintre parinti. Statisticile arata ca mai putin de 40% dintre divorturi sunt cauzate de pro bleme majore. Deci, chiar daca e impotriva sentimentelor tale fata de partener, e mai bine sa nu te desparti, ci sa ramai în „camin”, de „dragul copilului/copiilor”.
Aminteste-ti ca ambii parinti contribuie la dezvoltarea copiilor si ca, indiferent de relatia dintre cei doi adulti, primeaza calitatea de parinti si datoria de a-l face pe cel mic sa se simta iubit. De aceea, în cazul unui divort, în care nu mai exista drepturi egale, parintele care capata custodia va fi privilegiat. Pentru binele copilului, relatia cu parintele disconti nuu nu se va reduce la vizite ocazionale si vacante anuale. Sub toate aspectele, mentinerea unei bune colaborari între parinti aduce copiilor numai beneficii.
Dreptul de a simti trebuie pus în cuvinte
E corect sa consideri ca nimic nu este de la sine înteles. Oricat de logic ar parea ca divortul este între soti si rolul de parinte ramane valabil, copiii au nevoie de aceasta confirmare explicita. Nu ezitati sa faceti promisiunea ca veti ramane în continuare aceiasi parinti iubitori si devotati, chiar daca relatia de cuplu nu mai merge. Aceasta declaratie sprijina si asumarea responsabilitatii. Chiar daca ai primit custodia, îti revine si sarcina de a menaja relatia cu celalalt parinte. Pentru ca nu veti mai locui în aceeasi casa, veti negocia mereu un program care sa asigure copiilor ai caror parinti raman împreuna, desi nu se prea înteleg, este mai putin traumatizanta. Ca adulti, au mai putine probleme de relationare decat cei care au ramas cu unul dintre parinti. Statisticile arata ca mai putin de 40% dintre divorturi sunt cauzate de probleme majore. Deci, chiar daca e impotriva sentimentelor tale fata de partener, e mai bine sa nu te desparti, ci sa ramai în „camin”, de „dragul copilului/copiilor”. Aminteste-ti ca ambii parinti contribuie la dezvoltarea copiilor si ca, indiferent de relatia dintre cei doi adulti, primeaza calitatea de parinti si datoria de a-l face pe cel mic sa se simta iubit. De aceea, în cazul unui divort, în care nu mai exista drepturi egale, parintele care capata custodia va fi privilegiat. Pentru binele copilului, relatia cu parintele discontinuu nu se va reduce la vizite ocazionale si vacante anuale.
Sub toate aspectele, mentinerea unei bune colaborari între parinti aduce copiilor numai beneficii.
Copii victime colaterale
Pierderea sau îndepartarea prematura a unuia dintre parinti ameninta si relatia pe care o ai cu celalalt. Exista pericolul unui alt conflict, între ceea ce se traieste la nivel constient si continuturile inconstiente. La nivel inconstient, copilul aflat înca în stadiul oedipian îsi doreste sa ramana singurul obiect al iubirii. Daca tristetea este constienta, satisfactia unei lupte castigate fantasmatic este mai degraba inconstienta. Abia dupa 6 ani devin capabili sa gestioneze dezbinarea familiei. Într-un astfel de context nefericit, impactul traumei se poate diminua totusi. Desigur, acceptarea unei schimbari nedorite depinde foarte mult de abordarea folosita – conteaza si ce, dar si cum se comunica. Deveniti victime colaterale, cei mici trebuie tratati cu mult respect si consultati, pe masura potrivita varstei. Termenii relatiei viitoare cu parintele care va parasi locuinta se discuta deschis. În primul rand se va tine cont de nevoile copiilor, pe care-i veti încuraja sa se exprime. În paralel, trebuie oferite toate confirmarile ca iubirea si relatia parinteasca nu au legatura cu despartirea care nu a putut fi evitata. În aceasta privinta, trebuie risipita orice urma de îndoiala. Suferinta destramarii familiei si sentimentul de abandon sunt rani adanci, care se vindeca greu sau niciodata. Este nevoie sa împartasiti copiilor bucuria existentei lor, mai ales în astfel de momente. N-ar trebui sa fie un secret ca fiecare dintre voi ar dori sa locuiasca în continuare împreuna, ca va este greu, dar faceti tot posibilul sa luati decizia cea mai potrivita. Fiecare trebuie sa vina în întampinarea nevoilor copilului si sa sprijine relatia cu celalalt parinte.
Dragostea parinteasca ramane tot timpul o necesitate, fiind o conditie esentiala pentru crestere si dezvoltare. Acesta este un adevar absolut, confirmat de toate studiile psihologice si medicale. Hrana afectiva asigura cresterea, mentine sanatatea si modeleaza dezvoltarea.
Dreptul de a simti trebuie pus în cuvinte
E corect sa consideri ca nimic nu este de la sine înteles. Oricat de logic ar parea ca divortul este între soti si rolul de parinte ramane valabil, copiii au nevoie de aceasta confirmare explicita. Nu ezitati sa faceti promisiunea ca veti ramane în continuare aceiasi parinti iubitori si devotati, chiar daca relatia de cuplu nu mai merge. Aceasta declaratie sprijina si asumarea responsabilitatii. Chiar daca ai primit custodia, îti revine si sarcina de a menaja relatia cu celalalt parinte. Pentru ca nu veti mai locui în aceeasi casa, veti negocia mereu un program care sa asigure co pilului timpul de vizitare de care simte nevoia. Aceste aspecte se vor discuta cu toate partile implicate. Propunerile trebuie sa fie realiste,

iar promisiunile respectate cu strictete. În acelasi fel, latura ta vulnerabila nu are nimic rusinos, ci numai uman. Nu te feri sa marturisesti copilului ca esti trista, obosita sau ca nu ai raspunsuri pentru toate întrebarile. Una dintre cele mai mari greseli este sa bravezi, crezand ca dai un model de tarie si curaj. Copiii au un al saselea simt, asa ca vor percepe discordanta. Este ca si cand ai minti, pentru ca-ti ascunzi adevaratele trairi, deci te prefaci. Prin imitatie, copilul va învata sa se fereasca la randul lui si sa-si mascheze adevaratele sentimente. Va crede ca a fi dragut este o conditie pentru a fi acceptat de ceilalti.
Vorbiti deschis
Efectele tacerii sunt interpretarile gresite, cum ar fi ca divortul parintilor este ceva rusinos, un fel de stigmat social. Prin urmare, copilul se va feri sa vorbeasca despre asta, pastrand astfel un secret apasator, în mod inutil. Îsi va bloca emotiile negative si va disimula, iar astfel se va însingura. Orice emotie nerostita cauta cai ocolite de exprimare. Agresivitate sau apatie, dureri de burta sau rosu în gat, otite sau alergii, toate pot fi mesaje codificate într-un limbaj simbolic.
Vorbeste-i deschis copilului despre felul în care te simti si încurajeaza-l sa-si exprime emotiile. Pentru ca nu ai dreptul sa faci din copil confident, îl vei feri doar de acele detalii care i-ar putea afecta relatia cu tatal. Mentinerea echilibrului emotional depinde, în egala masura, de ambele figuri parentale.
Exista trecere lina?
În cazul unei separari care mai suporta amanare, atunci cand sunt implicati si copii, este preferabil sa se astepte pana cand acestia depasesc varsta de 5-6 ani. Pana la 5-6 ani, se manifesta o iubire posesiva fata de parintele de sex opus. Parintele de acelasi sex este plasat într-o sfera de competitie. Baietelul spune inocent, dar animat de o pasiune convingatoare: „Vreau sa ma casatoresc cu mami!”. Pana sa se identifice cu parintele de acelasi sex si sa-l considere
model, apare aceasta rivalitate. Baiete lul este în lupta cu tata pentru mama si fetita în lupta cu mama pentru tata. „Complexul lui Oedip”, cum este denumit, descrie un stadiu firesc, care se poate parcurge fara probleme. Cheia consta în impunerea respectului fata de relatia mama - tata.
Fiind deosebit de importanta, relatia de cuplu trebuie sa se delimiteze clar de copil. Limitele trebuie stabilite cu grija, pentru a trasa granite precise. Separarea de copil trebuie facuta cu atentie, pentru ca micutul sa priceapa motivatia si sa accepte realitatea. Dormitorul parintilor este primul spatiu intim, care se poate delimita ca atare. De aceea copiii nu ar trebui sa doarma în patul conjugal. Cand copiii înteleg ca parintii nu le apartin în totalitate, avandu-se si unul pe celalalt, accepta o realitate extinsa. Abordati cu suficienta grija, nu se vor simti respinsi. Dincolo de egocentrismul caracteristic, aceasta prima delimitare traseaza granite sanatoase. Atunci se cristalizeaza si revelatia ca „daca mami si tati se cearta nu e vina mea”.
Riscul extenuarii
A creste singura un copil nu este deloc o misiune usoara, fiind necesare uneori eforturi supraomenesti pentru a face fata responsabilitatilor dublate. Ai grija, totusi, sa nu te epuizezi.
Rezervorul de iubire
„Ai înteles gresit...” Cu cat e mai lunga distanta de la intentie la fapta, cu atat confuzia e mai mare. Ori de cate ori nu exista o concordanta perfecta între cele doua, se produce confuzie. Confuzia face sa creasca anxietatea, care devine blocanta. De cate ori n-ai fost gresit înteleasa? Nu conteaza numai ce spui, ci si felul în care o faci. Modalitatea de formulare exprima sau deformeaza intentia. Iubirea pe care o porti copilului ajunge la el prin diverse mijloace. Se vorbeste despre adevarate limbaje de iubire, unele mai potrivite decat altele, de la caz la caz. Copiii capata încredere în iubirea parintilor, în masura în care li se comunica „pe limba lor”. Explicit si potrivit nevoilor, în acord cu posibilitatile de întelegere de care dispun. Unii sunt mai receptivi la cuvintele de încurajare ori la mangaieri, altii pretuiesc mai mult timpul acordat, cadourile sau serviciile. Si adultii au o preferinta pentru una sau alta dintre aceste cinci forme de limbaj care exprima afectiunea. Daca i-ai surprins punctul sensibil, ai deja un avantaj. E lipsit de sens sa încerci sa intervii, sa schimbi ceva. Considera ca este un dat, caruia nu-ti ramane decat sa te acomodezi. Nu este unul mai bun decat altul, doar difera. Ca sa ajunga la sufletul copilului, afectiunea trebuie pusa cat mai mult în fapt. Cel mai simplu este sa-i întrebam direct pe copii: „Cand simti ca te iubim cel mai mult?”. Din raspunsurile lor reiese ce pretuiesc – cuvintele frumoase, gesturile de tandrete, timpul petrecut împreuna, cadourile sau ceea ce facem pentru ei, iar acela este principalul limbaj de iubire în care ar trebui sa ne exprimam, ca sa ne facem întelesi.
Parintii raman modele
Mama si tata au roluri complementare. Amandoi asigura copilului nevoile fundamentale, de afectiune si socializare. Ca parinte singur, ai grija sa nu cazi în capcana „trebuie sa fiu si mama, si tata”. În calitate de mama, oferi un model de feminitate. Multe cupluri disfunctionale au rolurile identitare inversate. Asa ca, în loc sa tragi cat pentru doi, mai bine accepti sprijinul celor capabili si dornici sa-l ofere. Cere ajutorul, nu te neglija si nu-ti investi toate resursele în copil. Riscul de a pretinde prea mult în schimb creste exponential cu sacrificiile inutile pe care le faci. Daca nu-ti rezervi un timp pentru propriile tale nevoi, vei proiecta în copil toate frustrarile. Efectul este în detrimentul copilului, care se va simti coplesit si incapabil. Respecta varsta copilului si nu-l împovara cu necazurile tale, dar nici nu ridica stacheta la un nivel care-i depaseste posibilitatile. Copilul tau nu-ti este un egal, nu plange pe umerii lui, ai prieteni pentru asta. Comunicati pozitiv, punand mereu în prim-plan partea buna a lucrurilor, „jumatatea plina a paharului”!
Cere ajutor copiilor
Cand cresc un pic mai mari si sunt capabili sa te inteleaga, incearca sa-i implici in treburile casei, explicandu-le ca nu ai cum sa reusesti fara sprijinul lor.
Ce simt copii cand raman cu un singur parinte
Copilul care îsi pierde un parinte se simte parasit. Se va considera lipsit de valoare sau vinovat, dar întotdeauna coplesit de sentimentul de abandon. E o rana sufleteasca, pe care o vom îngriji, ca sa evitam complicatiile. La început, copilul refuza instinctiv sa accepte realitatea, fiind prea dureroasa. Cat timp va fi în negare, va depune toate eforturile pentru a îndrepta situatia. Adultii vad si stiu ca este pura amagire. În aceasta etapa discutiile de clarificare ajuta numai daca se îmbina cu recunoasterea tristetii pentru pierderea suferita, daca se ofera sprijin emotional si acceptare neconditionata. Pentru ca adevarul doare, va crede ca cel plecat este într-o calatorie din care va reveni, ca este suparat si o sa-i treaca, avand încredere ca dupa cearta va veni si împacarea. Cand va renunta la încercarile disperate de reconciliere, odata cu pierderea sperantei, copilul va deveni furios. Parintele considerat vinovat va fi respins o vreme, furia se va îndrepta asupra lui. Uneori tinta agresivitatii o reprezinta alte persoane. În acest impas este util orice sprijin. În adolescenta, furia se exprima prin comportamente rebele, deviante, antisociale, abuzuri de alcool sau substante stupefiante. Vorbind mult, acceptand si împartasind toata gama de emotii negative, în timp se va instala o noua stare de normalitate.