Cu siguranta iti doresti mai degraba un Superman decat un fricos... Dar stii ca acest lucru depinde in mare masura de tine, de felul in care stii sa-i descifrezi si sa raspunzi la mesajele transmise de temeri?

Intr-o anumita masura, frica are un rol adaptativ, cu toate ca este traita ca o emotie neplacuta. În fata unui pericol real, reactia de frica declanseaza alarma de tipul „lupta sau fugi” si astfel poate fi salvatoare. Cu adevarat daunatoare este teama paralizanta, care nu mai lasa loc pentru actiune.
Prin opozitie, curajul este orice manifestare constructiva dincolo de granita invizibila care desparte familiarul zonei de siguranta si confort de orice este nou si necunoscut. Întotdeauna este nevoie de curaj pentru a explora noi teritorii. Frica blocheaza evolutia, în timp ce curajul asigura dezvoltarea, cunoasterea, cresterea.
Cum apar temerile?
Din prea multa grija, parintii îsi sperie intentionat copiii de ceea ce considera ca reprezinta un pericol. Este datoria parintilor sa-si protejeze copiii de acele pericole care le pot ameninta viata. Fireste ca micutii trebuie avertizati cu privire la toate tipurile de pericole, dar interdictiile ar trebui sa se rezume la ceea ce este cu adevarat periculos: caderile de la înaltime, animalele salbatice, vehiculele aflate în mers, focul, obiectele ascutite, sursele de curent electric. Din pacate, de prea multe ori adultii confunda grija cu limitarea excesiva, iar copiii ajung sa fie îngraditi de interdictii la tot pasul. Si mai grav este ca, din dorinta de a fi convingatori, se abuzeaza de imaginatia lor pentru a-i manipula. „Daca nu mananci tot, te dau la catel sa te pape... / Daca nu dormi, vine bau-bau... / Daca nu stai langa mine, te fura hotii... / Daca nu esti cuminte, chem doctorul sa-ti faca injectie...” Aceste amenintari creeaza temeri puternice, care degenereaza în tulburari de comportament si chiar fobii, pe termen lung.
Perfect normale
Înca din primele luni de viata apare frica de zgomote puternice, frica de oamenii pe care nu îi cunoaste, frica de a fi abandonat, de a fi singur. Acestea se manifesta începand din primul an de viata si dispar progresiv prin experienta pe care o capata copilul. Mai tarziu, apare frica de întuneric, de insecte, de furtuna, mai apoi de monstri, fantome si vrajitoare. Fricile de fiinte reale sau imaginare sunt frici care îl încurca mult pe copil, cu atat mai mult cu cat majoritatea sunt induse de adulti cu buna stiinta sau nu. Pana la un moment dat, cand devin problematice, fricile copilului sunt firesti, tocmai pentru ca se confunda planul real cu cel imaginar. Tot ce facem trebuie sa fie pentru a-l securiza pe copil, a-i creste încrederea în el si a împiedica frica sa creeze în mintea lui un mod de a fi, prin evitarea actiunilor sub pretextul constient sau inconstient al fricii.
Frica de „Omul Rau”
Desigur ca te nelinisteste perspectiva de a-ti pierde puiul, asa ca îl înveti sa stea lipit de tine în aglomeratie, sa nu se lase pacalit de oameni straini care-l atrag cu dulciuri sau jucarii. Este bine sa-l prevenim pe copil cu privire la pericolele reale, dar fara a apela la scenarii imaginare, care-l pot face sa se teama pana si de oamenii de pe strada. „Capra cu trei iezi” pare a veni în sprijinul acestei idei, în masura în care copilul mai mare de sapte ani reuseste sa ramana singur acasa, fara sa-l gasesti cu inima cat un purice.
Niciun copil nu vrea sa se piarda de parinti, pentru ca reprezinta singura sursa de siguranta, confort si alinare. Povesti cu hotul care vine si îl baga în sac, cu vrajitoarea sau cu capcaunul declanseaza neliniste profunda si se exprima prin acele comportamente de agatare disperata de „fusta mamei”.
Fii responsabila si nu-ti împovara copilul cu temeri care nu-i apartin. Pentru orice eventualitate, învata-l numarul tau de telefon ca pe o poezie si spune-i ce are de facut daca se pierde.
Temerile, purtatoare de mesaje
Fiecare frica ascunde, de fapt, o dorinta, care se exprima sub aceasta forma. Daca recunosti teama, mai ramane doar sa descoperi dorinta pe care o ascunde. Cu cat se exprima mai mult dorinta, cu atat mai inutila devine teama. Din pacate, temerile copiilor îi sperie pe parinti, iar îngrijorarea face ca toate masurile sa se îndrepte asupra eliminarii fricilor; dar datoria ta este sa scoti la suprafata dorint a pe care încearca sa o exprime si sa o recunosti ca atare.
Ofera-i libertate psihica
Copiii sunt manati de o curiozitate permanenta, si cu cat stiu mai multe, cu atat vor fi mai îndrazneti si mai isteti. Nu-i bloca aceasta pornire speriindu-l inutil.
Frica de zgomote
Cand copilul tresare la cel mai mic zgomot, întreaba-te daca nu cumva l-ai menajat peste masura. Desi sustin cauza respectului pentru somnul copiilor, consider ca sunt necesare niste explicatii. Una este sa oferi conditiile favorabile pentru un somn linistit si alta este sa mergi pe varfuri si sa nu sufli o vorba, ca „doarme copilul“. Ca viitor adult domiciliat într-o urbe cu trafic intens, copilul trebuie calit de mic cu o toleranta fata de zgomotele de fond, altfel vei avea pe constiinta un insomniac fara leac. Copilul se sperie de ticaitul ceasului de perete, de scartaitul podelei, de claxoanele de afara, de masina de spalat, de aspirator, de robotul de bucatarie sau de bormasina? Ceea ce poti face este sa-i explici utilitatea fiecarui obiect si sa-i demonstrezi ca toate aceste zgomote au un rost si nu ne pun în pericol. Ceasul trebuie sa ticaie, ca sa ne arate cand este timpul pentru plimbare, podeaua ne permite sa ne deplasam si ne sprijina greutatea, masinile ne ajuta sa ajungem mai repede dintr-un loc în altul, masina de spalat face hainutele din nou curate, aspiratorul strange mizeria si ne scapa de praf, robotul ajuta la prepararea rapida a piureului preferat, cu bormasina se asambleaza mobila din casa, de care avem atata nevoie. Pornind de la utilitatea fiecarui obiect în parte, cei mici vor întelege si accepta aceste zgomote, ca firesti si folositoare. Cu rabdare si calm, se poate explica orice zgomot, astfel încat sa nu reprezinte o amenintare, ci un punct de sprijin pentru cunoasterea lumii înconjuratoare. Orice zgomot, odata explicat, va inspira încredere si va spulbera teama. Copilul caruia i se permite sa asiste la activitatile casnice va întelege zgomotele si se va obisnui cu ele mai repede si mai usor. Mesajul implicit se refera la intoleranta fata de orice este prea mult, prea repede. Mai exact, copilul care tresare la orice zgomot ar dori sa-ti spuna: „Am nevoie de mai multa armonie, ai rabdare cu mine!“
Frica de animale
Teama de animalele periculoase nu e problematica, pentru ca viata de zi cu zi nu ne pune fata în fata cu crocodili, rechini, serpi, ursi sau lupi. Teama de insecte, de caini si pisici poate sa devina un impediment, acestea fiind întalnite frecvent. Frica aparuta ca urmare a unei experiente negative traite pe propria piele îsi justifica existenta, cu toate ca este dificil de înlaturat. Daca este indusa de altcineva si alimentata de imaginatia copilului, frica poate sa capete proportii greu de controlat. Ca sa-ti ajuti copilul sa se elibereze de teama, te poti folosi de povesti si desene. Schitati împreuna scene amuzante, inventati povesti pe marginea desenului despre vietatile respective în contexte prietenoase. Povesteste-i despre puii animalelor, cat sunt de neajutorati si cum plang uneori de frica, dar ca încearca sa fie curajosi. Foloseste imagini cu animalele, citeste-i despre obiceiurile lor si explica-i cat sunt de folositoare omului si cum au fost domesticite. Dupa acomodarea cu imaginile, cumpara-i animale de plus sau de cauciuc. Jucati-va cu ele prefacandu- va ca sunt „de-adevaratelea“, chiar reproducand sunetele specifice. În final, trebuie sa existe si o întalnire cu animalul respectiv, de preferinta un pui.

Asigura-te în prealabil ca respectivul animal este bland si prietenos, ca nu exista riscul ca mama sa va atace, din instinctul de a-si apara puiul, asta ca sa nu va întoarceti de unde ati plecat... Dorinta primara care-i însoteste pe cei mici în explorarile lor este cea de apartenenta la lumea înconjuratoare: „Acceptati-ma si lasati-ma sa va cunosc, nu-mi faceti rau!“
Frica de despartire
Copilul prinde viata si creste în burtica mamei, legat si hranit prin cordonul ombilical, pana la nastere. Legatura se remodeleaza în primele luni prin disponibilitatea maxima a mamei de a oferi îngrijirea atenta si plina de iubire. Dupa circa sase luni, începe procesul lent si dureros de separare, la modul concret, dar si în plan psihologic, proces care se întinde pana la maturitate. Copiii sunt foarte atasati de mame si în unele cazuri „dependenta” persista pana foarte tarziu. Adultul care nu se poate separa de propria mama nu poate deveni independent pe deplin. Copilul mic traieste foarte intens frica de despartire, de mama in mod special. Aceasta separare este perceputa ca fiind amenintatoare pentru însasi viata lui. Pentru a diminua aceasta anxietate, este indicat sa-i obisnuim pe copii înca de mici si cu alte persoane. Chiar în lipsa mamei, copilul trebuie sa se simta în siguranta. Oricand este nevoie sa pleci fara copil, nu omite sa-l pregatesti pentru aceasta despartire. Înainte de a pleca este bine sa mai stai o vreme mangaindu-l si asigurandu-l ca te vei întoarce repede. Nu te furisa niciodata fara sa-ti iei ramas-bun, pentru ca se va simti abandonat.
Clipa despartirii
„Desprinderile” tale trebuie facute cu rabdare, însa fara sa se prelungeasca prea mult. Cateva minute, pana la un sfert de ora, sunt mai mult decat suficiente.
Frica de întuneric
Foarte multi copii se tem de întuneric, dupa varsta de doi ani. Împotrivirea de a se duce la culcare are legatura cu întunericul. Atmosfera întunecata este neplacuta, pentru ca este lipsita de repere. Daca nu poate vedea obiectele familiare din jur, se pierde în necunoscut si percepe mediul ca fiindu-i ostil. Noaptea si linistea stimuleaza imaginatia bogata a celor mici. Odata cu lasarea serii dispar stimulii obisnuiti si se trezesc la viata umbrele, care nasc monstrii. Dintr-un singur punct poate iesi un balaur imens care scuipa flacari. Totul se deformeaza si capata proportii înspaimantatoare. Atunci cand e stapanit de frica de intuneric, copilul încearca sa-ti spuna: „Îmi doresc sa ma asculti, sa ma întelegi si sa ma ocrotesti! Ma poti iubi asa cum sunt?“
De unde vine teama de întuneric?
Studiile antropologilor britanici au de monstrat ca exista un determinism genetic al fricii de întuneric. Omul este adaptat preponderent pentru a-si desfasura activitatea pe lumina si mai putin dupa apusul soarelui. Vederea si metabolismul sunt programate genetic sa functioneze la parametrii optimi pe timpul zilei. Capacitatea de aparare a organismului scade simtitor în timpul noptii, ceea ce suprasolicita sistemul nervos. Evaluarea pericolului este determinata genetic si se manifesta prin teama de întuneric. Mecanismul intim consta în activarea glandelor care produc hormonii fricii. Si în cazul copiilor putem considera ca starea de frica aparuta la contactul cu întunericul apare instinctiv. Bioritmul zi-noapte avertizeaza cu privire la riscurile noptii si semnaleaza nevoia de somn a organismului. Cand este speriat, sa nu-l contrazici niciodata si sa nu razi de el, spunandu-i ca este „fricos”. Daca l-ai ridiculiza, s-ar simti abandonat, lipsit de orice sprijin, prada creaturii amenintatoare, ceea ce l-ar speria si mai tare. Recunoaste-i si accepta-i trairea, e cel mai bun lucru pe care poti sa-l faci. Degeaba te-ai folosi de argumente rationale si convingatoare, pentru ca nu te va auzi. Daca-ti spune ca se ascunde un monstru sub pat, abtine-te de la demonstratia logica. Decizia cea mai buna este sa inventati împreuna o poveste pe aceasta tema, neaparat cu final fericit. În orice caz, fantasma trebuie tolerata si apoi dirijata. Intra în joc si ajuta-l sa îmblanzeasca sau sa învinga personajul negativ. Insufla-i copilului încrederea ca este capabil sa joace rolul de erou. Un sprijin în acest sens sunt povestile, desenul si filmele în care personajele îsi înving teama si devin eroi curajosi. Asa se va întari dorinta de a-si imita eroii, învingandu-si propriile temeri. Jucati-va de-a „baba- oarba”, este un joc foarte distractiv. Arata-i cum se fac umbre hazlii pe pereti, citeste-i o poveste frumoasa înainte de culcare si stai langa el pana adoarme. Daca-i luminezi serile cu afectiunea si aten- tia ta, cu timpul, nu va mai ramane loc pentru frica de întuneric. Dupa aceea, o lumina de veghe pe timpul noptii va fi suficienta.
Ce poti face?
Daca teama este deja instalata, trebuie sa scapati rapid de ea. Echipati copilul cu halat alb si boneta, cu o trusa medicala de jucarie si antrenati-va în joaca „de-a doctorul“. Lasati-l sa va consulte, sa prescrie retete, dar mai ales sa va faca „injectii“. Treptat, frica se va domoli. O recompensa si laudele de rigoare nu strica dupa orice vizita la medic. Experienta va fi traita cu mai multa usurinta, macar de dragul beneficiilor secundare. Foarte important: copilul trebuie sa creada ca doctorul detine mijloacele „magice“ ca sa-i faca bine, sa faca durerea sa dispara ca prin farmec – numai asa poate capata încrederea necesara.
Durerea provocata de cea mai mica sufe rinta fizica este coplesitoare pentru copii. Noutatea fiecarei senzatii rascoleste universul interior înca fragil. În primii ani de viata, predomina atentia acordata corpului. Acceptarea disconfortului presupune renuntare, iar copiii nu sunt pregatiti pentru asemenea compromisuri. Refuzul durerii exprima nevoia de mentinere a integritatii corporale: „Corpul meu e foarte important pentru mine si trebuie aparat!“
Puterea exemplului
Ia copilul cu tine la controalele medicale de rutina. Fii relaxata in relatia cu doctorul, in timpul consultului. Explica-i apoi ca faci astfel de vizite de pe vremea cand erai si tu copil. Ca doar asa ai reusit sa-ti pastrezi sanatatea, sa muncesti pentru a avea bani, o casa si o familie
Frica de doctor
Amenintarea copilului cu injectia este o metoda educativa la fel de ineficienta precum bataia, numai ca mult mai neinspirata. Sunt momente în viata cand sprijinul medical este necesar si totusi absurda frica de doctor poate sa-i tina mult timp în suferinta pe adulti în toata firea. Spaima de injectii inoculata în copilarie nu are nicio legatura cu întepatura acului seringii, ci doar cu încrederea
acordata persoanei care a sadit aceasta teama. Medicii si injectiile nu figureaza pe lista masurilor educative din manualele de pedagogie. Exista alte modalitati corecte si eficiente de discipli nare, precum recompensa si pedeapsa.