Prin definitie iubitor si foarte prezent, dedicat binelui copilului, parintele perfect exploateaza resursele existente si alimenteazs dobandirea autonomiei

Parintele e o veriga intermediara in satisfacerea nevoilor copilului. Putem rezuma procesul la o ecuatie cu trei elemente: copil – nevoie – parinte. Relatia parinte-copil se desfasoara pe axa nevoilor, de la cele elementare la afectiune si siguranta. Scopul e mai presus de supravietuire, pentru ca are ca finalitate desavarsirea personalitatii, cu toate atributele superioare. Pare simplu si oarecum primitiv, insa asa stau lucrurile. Ceea ce complica ecuatia sunt modalitatile de identificare a nevoilor si tipul de abordare. Cand avem de-a face cu o situatie de echilibru si crestere lina, putem considera ca se datoreaza parintelui „hranitor”.

De la parinte la copil, pentru nevoi
Misiunea ta e sa observi si sa emiti avertismente pertinente, dar fara sa treci la actiune, fara sa oferi ajutorul nesolicitat. Actionand instinctiv impotriva pericolelor si sarind in ajutor imediat, doar inhibi actiunea si intarzii cunoasterea, care inseamna dezvoltare. Trebuie sa avertizezi copilul cu privire la consecinte, dar e ineficient si distructiv sa actionezi in locul lui. E suficient sa fii prezent, implicat si atent ca sa-l poti pune in garda cu privire la riscurile pe care le percepi mai bine prin filtrul experientei tale. Orice ipoteza pe care o emiti e cu atat mai eficienta, cu cat pui accentul pe asumarea consecintelor.
Ai gresit? Nu te descuraja
Important e sa inveti din propriile tale greseli si sa-ti doresti sa devii un parinte mai bun, zic psihologii.
Sunt inutile remarcele de tipul „Ti-am spus eu ca o s-o patesti”, si interzise cele de tipul „Asa-ti trebuie, daca nu asculti!”. Avertismentele tale au rol pur informativ, furnizeaza datele necesare evaluarii corecte a situatiei date, dar nu sunt un concurs de perspicacitate. Eventuala decizie de a persevera e la fel de constructiva, macar pentru ca implica asumarea unui risc, intr-un fel personal de raspuns la provocare. Asa se invata responsabilitatea si autonomia. Cate sfaturi parintesti n-am primit si noi si cate le-am urmat inainte de a simti consecintele pe pielea noastra? Ne place sa experimentam si refuzam instinctiv sa fim controlati, dominati. Stapaneste-ti sarcasmul, altfel vei sadi credinta ca te bucuri de raul patit si vei pierde teren. Mersul vietii e deseori accidentat, plin de obstacole si denivelari, implicit mai greu de invatat decat primii pasi. Acestia din urma raman vii in amintire, prin bucuria si entuziasmul pe care ti le-au adus. Si totusi, rolul tau atunci a fost de sustinere si incurajare la actiune independenta. Simbolic vorbind, echivaleaza cu prima etapa a dobandirii autonomiei. Mai mult, inseamna si deschiderea de noi orizonturi, prin extinderea posibilitatilor de actiune. Greseala e omeneasca, acceptabila si aduce experienta. Iar tu esti un parinte iubitor, care iarta si sus- tine. Daca ai fi parinte dominator, ti-ai supune copilul si i-ai impune restrictii, transformandu-i libertatea in dependenta si ezitare. Autoritatea si forta cu care e investita figura parentala are putere nemarginita. Diferenta consta in felul in care alegi sa-ti exercit i puterea si de cand si cum slabesti corzile..
Implica-ti partenerul
Ii faci un bine daca nu-l menajezi de la cresterea copilului. Cu cat se implica mai tarziu, cu atat va avea dificultati mai mari de relationare cu cel mic.
De la copil la parinte, prin nevoi
Pentru identificarea nevoilor, intra in joc arta observatiei. Parintele perfect face o investitie constanta de atentie, receptivitate, implicare, acceptare, respect si iubire neconditionata. Primul pas e mentinerea contactului permanent, cu toate canalele de comunicare deschise. In primul rand, observa cu atentie starile de spirit, dispozitiile si preocuparile, predominante sau tranzitorii. Apoi, intampina cu bratele deschise initiativele de dialog despre ceea ce se afla in centrul sferei de interes, fie ca e vorba despre relatiile cu prietenii, despre scoala, fie despre preocupari, pasiuni si tentatii de moment. Ce poti face in prima faza e sa vii in intampinarea dorintelor si preferintelor care ti se dezvaluie, cu toleranta si intelegere. Pe scurt: esti veriga activa a lantului de nevoi care-ti ancoreaza copilul in realitate. Asculta-ti copilul cu acelasi respect pe care i-l pretinzi, chiar daca tu stii mai bine. Bucura-te ca isi deschide sufletul in fata ta si nu te grabi cu parerile personale. In plus, nu-l critica si nu fii in dezacord cu el. Ofera-ti sprijinul la fel cum ai facut-o cand ardeai de nerabdare sa-i vezi primii pasi. Si asta se intampla pe cand intre voi nu exista un limbaj atat de elaborat. Atunci ai stiut sa sustii fara sa fortezi, si rezultatul n-a intarziat. Primii pasi te-au tinut cu sufletul la gura si ai amutit in admiratie. Fiecare varsta e incununata de progrese notabile, trebuie numai sa le observi si sa le aplauzi.

Succesul se masoara in raport cu reusitele anterioare, nu cu standardele impuse de ceilalti.
De la parinte pentru copil...despre nevoi
Acceptarea creaza premisele unei relatii frumoase, asa ca orice confesiune vrea sa fie primita cu bratele deschise si, mai ales, cu mintea deschisa. Deschiderea catre parinti e o tendinta naturala si poate da roade care sa hraneasca intreaga familie. Resursele emotionale sunt nelimitate, dar si capricioase, oscileaza intre pasiuni si temeri. E suficient sa respingi o data un sentiment puternic si toata fiinta se va inchide ermetic si va inghiti cheia. Doar... sentimentele nu au ratiune... Noi si copiii nostri suntem egali in drepturi, cand vine vorba de emotii. In primii ani de viata, copiii sunt egocentristi, adica se percep ca fiind in centrul universului si isi revendica drepturi depline. Mai tarziu, incep sa accepte reguli si ajung treptat sa se raporteze si la cei din jur, pana la ocuparea unui loc in societate. In timp, copiii invata de la parinti modele de reactie si scheme de rezolvare a situatiilor conflictuale. Fara sa exageram, se poate considera ca, in raport cu modelele imprimate de parinti, toti ne scriem scenariile de viata, inca din copilarie. Astfel, in linii mari, se contureaza directiile in care se poate indrepta cursul vietii: dominator sau dominat, dependent sau autonom.
Copilul are nevoie si de tata
Prin firea lucrurilor, este nevoie de o femeie si de un barbat pentru a da nastere unei noi vieti. Atunci ei devin mama si tata pentru copilul lor, sub aspect biologic. Dar parintele pe deplin detine ceva mai multe calitati si este evaluat dupa criterii preponderent calitative. Pe primul loc este masura implicarii! Viata ne-a demonstrat ca modelele parentale sunt necesare in egala masura. Copilul tau, fie fata, fie baiat, are nevoie de o mama si de un tata. Fiecare este investit cu anumite calitati si raspunde cu precadere unor nevoi, dar, mai mult decat atat, constituie primele modele indispensabile de feminitate, respectiv masculinitate. Dar barbatii deveniti tati tind sa actioneze dupa modelul tatilor pe care i-au avut. De cele mai multe ori, se implica destul de tarziu in viata copilului, si atunci se confrunta cu dificultati de relationare. Asa ca, oricat ar fi de ocupat sa sustina din umbra temeliile familiei sub aspect material, considera ca-i faci un serviciu daca nu-l mai menajezi si il cooptezi mai mult in relatia cu copilul.
Ajuta-l sa fie prezent in viata de familie!
Un copil are nevoie si de mama, si de tata – de aceea, daca partenerul tau nu da semne ca intentioneaza sa se implice in cresterea copilului, incurajeaza-l tu sa participe, sub toate aspectele:
- Roaga-l sa te ajute cu baia copilului sau cu pregatirea laptelui inca de la inceput, astfel eviti si aparitia sentimentului de neglijare;
- Indeamna-l sa colaboreze cu copilul in activitatile care corespund inclinatiilor si domeniilor pe care le stapaneste cel mai bine si de care este pasionat (sa joace fotbal, tenis, sa se plimbe cu bicicleta, sa mearga la pescuit, sa colectioneze ceva);
- Pune accent pe calitatile care-l recomanda pentru anumite activitati care ar putea fi imbogatite cu aportul lui (sa dezlege impreuna misterele fizicii, ale tehnicii, sa invete trucuri de magie, sa rezolve probleme de matematica, de fizica);
- Coopteaza-i pe amandoi in activitatile de rutina (sa faca impreuna anumite lucruri pentru casa: cumparaturi, curatenie, mici reparatii);
- Propune-le obiceiuri care sa-i apropie (sa iasa duminica la plimbare in parc sau la cofetarie, sa aleaga o data pe luna un joc nou pe care sa-l inaugureze impreuna, chiar si sa se spele impreuna pe dinti in fiecare dimineata);
- Indiferent de timpul petrecut impreuna, poti mentine vie figura paterna aducand de fiecare data in discutie contributia tatalui in raport cu orice situatie, implicand permisiunea consimtita („tata a fost de acord”), sentimentele de mandrie pentru reusite („tata e foarte mandru de tine”).