Aftele bucale
Foarte frecvente la copiii cu varste pana in doi anisori, ulceratiile sunt dureroase, dar inofensive, din fericire.
Sunt cunoscute si sub numele de stomatita aftoasa. Ulceratiile, de obicei foarte dureroase, ii creeaza
micutului tau un mare disconfort. Se pot instala in interiorul obrajilor, buzelor sau pe limba, dar uneori pot aparea chiar si pe gingii sau la nivelul gatului. Aftele se vindeca spontan, chiar si fara tratament, dupa 10 -14 zile de la aparitie. Cei mai multi dintre copii fac stomatita doar o data in viata, pe cand altii au parte de episoade repetate (e vorba de stomatita recurenta). Partea buna e ca, de obicei, primul episod e cel mai dureros dintre toate, iar cele care urmeaza sunt mai usor de suportat. Stomatita aftoasa incepe, de obicei, cu febra, cu cateva zile inainte de aparitia leziunilor.
De ce apare?
Cauzele aparitiei aftelor bucale nu sunt complet cunoscute. Unele forme de stomatita sunt provocate de anumite tipuri de virusuri, in timp ce altele au cauze neelucidate. De multe ori aftele apar pe fondul unui sistem imunitar slabit. Se pare ca si stresul are un rol major in declansarea acestei afectiuni. De asemenea, se presupune ca si anumite alergii pot duce la aparitia stomatitei. Pentru ca aceasta problema are inca multe necunoscute, daca vrei sa previi o

eventuala imbolnavire a copilului, acorda mare atentie igienei si invata-l sa se spele pe manute inainte de fiecare masa!
DUREREA CAUZATA DE AFTE
Poate sa se faca simtita cu o zi sau doua inainte de aparitia ulceratiilor. La fel si febra.
DA-I MULTE LICHIDE
Deshidratarea e principalul pericol al stomatitei, pentru ca micutii refuza sa manance si sa bea din
pricina durerilor.
Raspunde Specialistul
Intrebare:Baietelul meu a facut luna trecuta stomatita, dar doctorul pediatru nu a reusit sa ne lamureasca in legatura cu cauza aparitiei acesteia. Eu as vrea, insa, sa stiu cum se poate preveni, pentru ca experienta a fost traumatizanta si nu mai vrem sa trecem prin asa ceva. Multumesc mult! Natalia, e-mail
Raspuns:Cea mai frecventa cauza a stomatitei este infectia virala, in special in randul copiilor mici. Unul dintre cele mai comune virusuri implicate este virusul herpes simplex de tip 1. Avand in vedere ca 80% din populatie este purtatoarea acestui virus, este dificil sa impiedicam transmiterea infectiei. Daca copilul dvs frecventeaza gradinita, riscul de a se imbolnavi este si mai mare. Iata cateva reguli simple care pot minimaliza riscurile imbolnavirii : nu va sarutati copilul daca aveti herpes la nivelul buzelor, impiedicati-l pe cat posibil sa imparta mancarea si vesela cu alti copii, spalati-l cat mai frecvent pe maini, spalati jucariile pe care le duce des la gura, dezinfectati suprafetele din baie si bucatarie cu produse de curatat ce contin clor.
DR. ANDA FUGAREVICI
Medic specialist pediatru Medicover
Vrei sa pui o intrebare doamnei doctor?
Scrie-ne la adresa benessere@centrofarm.ro
Cum sa faci sa nu-l mai doara? Foloseste gelul pentru afte de la Urgo, se aplica usor si creeaza un film protector care va diminua durerea resimtita de puiul tau. Iar apa de gura concentrata One Drop Only ii va asigura igiena locala de care are atata nevoie*
|
|






Parerea cititorilor despre acest articol
Fetita mea de 2 ani are stomatita aftoasa cu febra si nu mananca.Pot sa ii dau si ei la varsta asta cu gelul pt. afte Urgo, ca sa n-o mai doara ?