Despre reflexele bebelusului
Chiar daca puiul de om pare o fiinta extrem de firava, sa stii ca nu e chiar lipsit de aparare. Natura l-a inzestrat cu o serie de miscari reflexe, care-l ajuta sa supravietuiasca
Procese de baza ale activitatii nervoase prin intermediul carora diversele excitatii senzoriale capata un raspuns, actele reflexe indeplinesc, in cazul nouna scutilor, un rol de instrument de supravietuire pe de o parte, iar pe de alta, unul de semnalizare, atragand atentia asupra dezvoltarii copilului. Tocmai de aceea, in primele luni de viata, micutii trebuie consultati periodic de catre medicul pediatru, pentru evaluarea constanta a acestor automatisme. Prezenta, apoi inlocuirea lor cu alte functii corticale mai importante arata ca bebelusul se dezvolta normal din punct de vedere neurologic. Nu ai de ce sa te ingrijorezi, caci stimulii prin care sunt verificate reflexele nu provoaca durere sau iritatie. Sa le luam in ordine:
Reflexul de aparare
Numit si reflexul „spadasinului”, este poate cel mai amuzant. Cand copilul sta intins pe spate, intoarce-i usor capul intr-o parte. El va intinde piciorul si bratul de pe partea respectiva si le va indoi pe cele de pe partea opusa. Va arata exact ca un spadasin in atac. Acest tip de miscare dispare in jurul varstei de 6 - 7 luni.
Reflexul de orientare
La atingerea usoara sau la mangaierea unuia dintre obrajori, bebelusul se întoarce cu gurita usor
deschisa catre partea respectiva. Astfel se orienteaza în directia stimulului si va începe sa caute sanul mamei. Acest reflex se manifesta pana in jurul varstei de 4-5 luni.
Reflexul de apucare
Odata orientat spre sanul mamei, nou-nascutul se prinde de acesta. Acest reflex favorizeaza comuniunea dintre mama si prunc, stimuland, totodata, secretia de lapte. Reflexul se declanseaza ori de cate ori copilul simte ceva în palma. Astfel ca, daca-i vei da un deget, acesta il va strange automat cu degetutele. Apucarea este atat de puternica incat atunci cand ii dai cate un deget in ambele manute, il poti ridica cu totul, el ramanand agatat ca un atlet de inele. Reflexul, mai pregnant la prematuri, dureaza doar trei luni, fiind inlocuit de miscari voluntare de apucare a diverselor obiecte.
Reflexul de tarare
Cand bebelusul este întins pe burtica în timp ce este treaz, el va lua pozitia de tarare cu funduletul sus si piciorusele putin indoite. Folosind ca suport manutele si piciorusele, micutul va incerca sa-si impinga corpul pentru a inainta, asemeni unei rame. Acest automatism este prezent pana pe la 3-4 luni si trebuie sustinut de parinti, deoarece ajuta la

tonifierea musculaturii cefei, coloanei vertebrale, a feselor si membrelor, cu rol important în dobandirea pozitiei verticale.
Reflexul pasirii
Se activeaza atunci cand copilul este sustinut de torace în pozitie verticala si atinge cu talpile o suprafata dura. Ca raspuns la aceasta atingere el va intinde piciorusele încercand sa paseasca. Acest act reflex se manifesta pana la varsta de 3-4 saptamani, copilul incepand sa mearga cu adevarat in jurul varstei de un an.
Reflexul inotului
Copilul este capabil înca de la nastere sa pluteasca si sa-si coordoneze respiratia. Pana pe la varsta de 6 luni, el isi misca automat mainile si picioarele cand este pus în apa, ridicand capsorul pentru a nu o inghiti. Medicii recomanda stimularea acestui reflex înca de la varsta de 2 luni, dar numai sub supravegherea unui specialist în aquagimnastica. Atentie, nu incercati testarea acestui reflex acasa!
Efectul de suctiune(supt)
Este unul dintre cele mai importante reflexe, care ii asigura micutului posibilitatea de a se hrani. Introducerea în gurita a sanului, degetului sau a tetinei determina nou-nascutul sa înceapa imediat miscari ritmice de suctiune. Cu cat bebelusul este adus mai devreme la sanul mamei, cu atat este mai bine stimulat acest reflex vital pentru sugar, care se mentine pana in jurul varstei de un an. Din pacate, exista cazuri de copii nascuti la termen, fara probleme neurologice, dar care nu au reflex de supt. Unii dintre acesti micuti învata încet-încet sa suga, cu multa rabdare si atentie din partea mamei. Altii, ce-i drept, putini la numar, nu reusesc sa se hraneasca singuri oricat s-ar stradui mamele si medicii, în cele din urma ei fiind hraniti prin sonda gastrica.
Raspunde Specialistul
Intrebare: Acum trei luni am nascut primul meu copilas. Poate ca sunt eu excesiv de cu ochii pe el, dar mi se pare ca se ineaca frecvent si clipeste foarte des uneori. Sunt acestea simptomele unei boli? Ar trebui sa-mi fac griji? Ma gandesc, totusi, ca poate sunt doar niste reflexe la anumiti stimuli, insa as dormi mult mai linistita daca as avea si parerea dumneavoastra. Cu incredere, Anda Dima, Targoviste
Raspuns: Bebelusul prezinta dupa nastere mai multe reflexe, cum ar fi reflexul de supt, de clipire, de apucare etc. Medicul va evalua aceste reflexe la consultatiile periodice, prezenta lor fiind chiar necesara pentru aprecierea dezvoltarii normale a copilului. Daca bebelusul se ineaca frecvent, verificati ca tehnica de alimentatie sa fie corecta. Daca manifestarile persista, este cel mai bine sa fie consultat de medicul pediatru.
DR. IULIANA CALMAC, Medic Specialist Pediatrie, CLINICA DE PEDIATRIE MEDICOVER Vrei sa pui o intrebare doamnei doctor? Scrie-ne pe forum.benessere.ro
Ajuta-l sa creasca nestingherit
Micutul tau are pielea uscata si iritata? Spala-l cu gelul
de dus Bepanthol Baby imbogatit cu Provitamina
B5 si lipide fiziologice, iar apoi unge-l in
zonele cu probleme cu Bepanthen Crema!
Aceasta din urma are dubla actiune: inlatura
discon fortul prin continutul sau ridicat de apa
si accelereaza procesul
natural de vindecare.
Avand o piele sanatoasa, bebelusul
isi va exersa cu
mai multa placere reflexele.
|





Parerea cititorilor despre acest articol