benessere by centrofarm - stilul tau de viata
RegisterLogin
cauta
Forum
  • Vedete
  • Sanatate
  • Frumusete
  • Copilul-Tau
  • Sex-&-Planning
  • Cariera
  • Silueta-Ta
  • Tendinte
  • Psiho
  • Jumatatea-Ta
  • Destinatii
  • Reportaj
  • Culinar
  • Special
  • Test
  • Horoscop
  • Articolul-Lunii
  • Parinti
  • Editorial
Cauta
scapa de toxine, broccoli, sex, slabire, Frumusete, sanatate fier, dragoste, dieta, portocala, papa, de, asa, sanatate, roz, din, teste
forum benessere

Recunoaste bolile copilariei

Pentru ca pot aparea oricand, facand oarecum parte din fisa postului fiecarui copil, trebuie sa inveti sa le deosebesti si sa iei masurile adecvate

Daca micutului tau ii apar „bubite”, ai putea sa te gandesti ca are o reactie alergica la vreun aliment, dar la fel de posibil e sa aiba una din bolile eruptive ale copilariei: rujeola, varicela, rubeola sau scarlatina. In orice caz, nu te speria! Pastreaza-ti cumpatul si ajuta-ti puiul sa treaca mai usor peste aceste incercari, utile in fond, intrucat ele contribuie la imunizarea naturala a organismului. Ai putea chiar sa te bucuri ca le face acum, cat este mic, caci la maturitate acestea se manifesta mult mai sever si sunt mult mai greu de suportat. In cazul fetitelor, aceasta imunizare e cu atat mai importanta, cu cat unele dintre aceste boli pot fi extrem de periculoase daca sunt contractate in timpul sarcinii. Asadar, e bine sa vezi partea plina a paharului si sa incepi documentarea pentru a le putea distinge, ca sa poti actiona inca de la primele semne.
Du-l la pediatru!
In cazul in care observi ca e ceva in neregula cu micutul tau, fa-i un consult medical.
Rujeola (pojar)
Este o maladie virala contagioasa, ce se transmite pe cale respiratorie, cu o perioada de incubatie de 10-15 zile. Poate aparea la orice varsta, dar este rara in primul an de viata. Primele simptome sunt ca de raceala: secretii nazale apoase, ochi inlacrimati si rosii, lipsa poftei de mancare, febra, de multe ori de 39-40 grade C! Dupa 2-3 zile, pe mucoasa bucala apar pete albe, mici – semnul Koplik. In continuare, erup pe piele niste pete rosii, usor reliefate, dupa urechi, apoi pe fata, pe gat, pe corp, si, in cele din urma, pe maini si pe picioare. Dupa cateva zile „pojarul se stinge”, petele disparand in ordinea in care au aparut. In toata aceasta perioada, bolnavului i se dau antitermice, insa nu aspirina! (aceasta are contraindicatie absoluta la copii, deoarece are consecinte grave, cum ar fi sindromul Reye). E recomandata administrarea multor lichide si odihna la pat. Se ingrijesc cu atentie mucoasele oculare, bucale si urechile. Daca il dor ochii, pune-i comprese cu apa rece. Copilul trebuie izolat la domiciliu, el fiind contagios incepand cu a 6-a zi inaintea eruptiei si 5 zile dupa aceasta.
Acorda-i atentie!
Ia-l in brate, mangaie-l mereu. Daca esti apropiata de el, iti vei da seama imediat cand nu se simte bine si vei putea lua masurile cuvenite.
Rubeola
De multe ori poate trece neobservata. Atunci cand se face sesizata, prezinta febra usoara, tuse si stranuturi (acestea fiind si calea de transmitere a bolii), precum si o eruptie sub forma unor pete
rozalii in jurul gurii si pe gat, apoi pe trunchi si la baza membrelor. Contagiozitatea e mare cu cateva zile inainte de eruptie si pe toata durata acesteia. De asemenea, se pot mari ganglionii cervicali si pot aparea dureri articulare. Chiar si asa, la copii boala nu este deloc grava, insa pentru femeia insarcinata da, intrucat este puternic teratogena, cauzand malformatii serioase fatului, printre care: anumite cardiopatii, precum persistenta canalului arterial si defectul septal atrial sau ventricular; anomaliile oculare (cataracta, microftalmie, glaucom, coloboma, strabism); defectele auditive, manifestate prin surditate de perceptie si tulburari de echilibru. Tocmai de aceea, imunizarea fetitelor in copilarie este atat de importanta. Tratamentul rubeolei e similar cu cel al rujeolei: antitermice, multe lichide si repaus la pat.
Interpretarile plansului
Daca bebelusul plange, poate ca ii este pur si simplu foame sau sete. Daca se intampla des, s-ar putea sa fie bolnavior, sa aiba dureri.
Varicela (varsatul de vant)
Apare foarte rar la copiii sub 1 an, afectandu-i indeosebi pe cei de pana la 10 ani, dar si mai tarziu. Se manifesta cu febra si eruptie sub forma de pete mici rosii, care in decurs de cateva ore capata relief si se transforma in vezicule cu lichid limpede. La cateva zile apar cruste, care se desprind spontan dupa 1-2 saptamani. O poti recunoaste usor, deoarece eruptia cuprinde tot corpul, predominant trunchiul, dar si pielea capului, organele genitale, palmele si mucoasele. Partea cea mai neplacuta si greu de stapanit este pruritul (mancarimea) specific varicelei.

Recunoaste bolile copilariei

Cu toate acestea, copilul trebuie impiedicat sa se scarpine, pentru a preveni infectarea veziculelor si pentru a nu indeparta crustele, altfel raman mici cicatrici. In acest sens i se taie unghiile si i se acopera mainile cu manusi din bumbac. Cat despre tratament, acesta consta in antitermice si antipruriginos (sirop antihistaminic prescris de medicul pediatru). Pentru a-i reduce senzatia de mancarime, veziculele se tamponeaza cu pomezi cu mentol. N.B.: nu se face baie generala, ci doar o toaleta partiala, cu apa fiarta si racita. Copilul se poate intoarce in colectivitate la 3-4 zile dupa disparitia ultimelor cruste.
Oreionul
Este o afectiune virala, provocata de virusul urlian, ce atinge glandele parotide (glande salivare situate intre ureche si mandibula). Perioada de incubatie este de 12 pana la 21 de zile, copilul fiind molipsitor in zilele de dinaintea aparitiei maladiei si 10 zile dupa. Durerea in spatele urechii este primul semn de infectare. Uneori apare si febra, moderata, de 38 grade C. Umflarea glandelor salivare se produce in doua zile si dureaza 5 zile. Vestea buna este ca aproximativ o treime din cei infectati nu au niciunul din aceste simptome, mai ales copiii sub doi ani. Ca tratament, se vor administra antitermice, in caz de febra, si alte medicamente specifice, la indicatia medicului. Copilul va primi alimente usor de inghitit, multe lichide, insa nu acidulate. Bautul cu paiul poate fi o solutie adecvata. De asemenea, caldura locala poate diminua durerea si inflamatia glandelor. Fii cu bagare de seama insa, deoarece exista si o veste proasta. In cazul acestei boli exista riscul unor complicatii, ale caror simptome sunt rigiditatea cefei, cefaleea severa (indica meningita), testiculele crescute in volum (la baietei), sensibile si dureroase (indica orhita – afectarea testiculului), dureri abdominale difuze ce pot sugera o pancreatita sau o inflamatie a ovarelor (la fetite). Tocmai de aceea, evolutia bolii trebuie urmarita cu mare atentie!
Vaccinarea il scuteste de suferinta
Daca ii doresti micutului tau o copilarie fara boli, te poti consulta cu medicul pediatru in privinta imunizarii impotriva acestora prin metoda vaccinarii. O mica intepatura si puiul tau obtine protectie completa sau cel putin va face o forma mult mai usoara a bolii atunci cand va avea contact cu virusul natural. Important este ca vaccinul sa se faca la timp si corect. Asadar, cel antirujeolic trebuie efectuat la 12-15 luni si rapel la 4-6 ani. Cel antirubeolic – la 15 luni, iar fetitele, daca nu au facut boala, se pot vaccina si dupa varsta de 11 ani. Si vaccinul anti-oreion se face tot la 12-15 luni. In prezent, imunizarea impotriva rujeolei, rubeolei si oreionului se face la varsta de 12 luni, printr-un singur vaccin combinat, numit ROR, devenit de cativa ani obligatoriu si la noi in tara. Se mai poate face rapel între 3 si 6 ani, insa optional. Si pentru varicela exista un vaccin optional, medicul pediatru te poate sfatui daca puiul tau are nevoie de el.
Purifica
Cum toate aceste boli sunt contagioase, dezinfecteaza camera in care sta copilul cu cateva picaturi de ulei de eucalipt in lampa de aromoterapie.


Autor: Natalia Talmacec


copii
boli
rubeola
oreion
pojar
varicela


pastile hyaluronic forte de la biocyte
burtica deranjata
oare bronsita alergica?

Raspunde Specialistul


Intrebare: Buna ziua. Sunt Adriana si am un puiut de patru anisori. Pentru ca muncim de dimineata pana seara, si eu si sotul, suntem obligati sa-l lasam la gradinita. Aici, el vine in contact cu alti copii. Acum cateva luni a facut scarlatina si am tras 2-3 saptamani cu tratamentul. Acum, e epidemie de rubeola, iar ieri am vazut ca i-au aparut cateva bubite pe corp. Cred ca a luat-o. Ce pot face sa previn toate acestea? Cu drag, Marilena Iancu, Ilfov

Raspuns: Cel mai important lucru pe care il puteti face pentru prevenirea imbolnavirilor din colectivitate (gradinita) este efectuarea vaccinarilor obligatorii pentru varsta copilului si chiar a unora optionale. Daca micutului i s-a facut la varsta de un an vaccinul impotriva rubeolei, oreionului si rujeolei, nu va mai face aceste boli, chiar daca este epidemie in colectivitate. Va recomand sa mergeti la medicul de familie sau pediatru pentru a verifica daca are toate dozele de vaccin recomandate pentru varsta lui si sa apelati si la alte vaccinari si anume: impotriva varicelei, streptococului pneumoniae.

DR. CAMELIA TOADER Medic Specialist Pediatrie, CENTRUL MEDICAL SANADOR Vrei sa pui o intrebare doamnei doctor? Scrie-ne pe forum.benessere.ro

Amelioreaza-i disconfortul
Desi nu-s de speriat, bolile copilariei vin cu un cortegiu intreg de simptome neplacute pentru micut, printre care si febra, uneori chiar foarte mare, careia ii poti face fata cu succes cu siropul Panadol Baby. Iar pentru pielea „impestritata” de bubite va trebui sa alegi o solutie de curatare mai blanda, asa cum este si Bepanthol Baby.*

Panadol Baby Bepanthol Baby - gel de dus
Panadol Baby
Bepanthol Baby - gel de dus

Alte articole

Citomegalovirusul

Masajul bebelusului

Infectiile respiratorii

Despre reflexele bebelusului

Hernia inghinala la fetite

Top articole

Hiperactivitatea!

Iritatia de scutec

Vitamina D si rahitismul

Cu bebe in vacanta

Intareste-i imunitatea!

Parerea cititorilor despre acest articol

Adauga un comentariu

Recomanda unui prieten Trimite link pe messenger
centrofarm
Aboneaza-te Feedburner Benessere  |   Termeni si conditii   |    |    Forum   |    Contact 

  Copyright © 2007-2012 Centrofarm

Centrofarm   |   Revista Plafar  |   Plafar.net   |   Fitnesskit   |   Enetural  |   Produse Naturiste  |   Become a model  |   Nutri-City  |   Retete Culinare  |   Aparate auditive  |   Cariere Sanatatea copilului