Pe cat de banala, pe atat de neplacuta si, mai ales, periculoasa. Daca iti imaginezi ca te descurci singura cu ea, rau faci

Amigdalita, numita in termeni populari si „galci”, reprezinta o infectie sau o inflamatie a amigdalelor palatine - mase de tesut limfatic, situate de o parte si de alta a gatului, deasupra si in spatele limbii, facand parte din sistemul imunitar al organismului. Practic, amigdalele joaca rolul unui „filtru”, ele impiedicand patrunderea infectiilor in organism, prin intermediul anticorpilor pe care-i secreta. Mai exact, in momentul in care prin gura sau nas dau navala agentii patogeni, amigdalele declanseaza productia de celule luptatoare, ceea ce duce si la cresterea lor in volum, respectiv amigdalita.
Cu ochii pe termometru
Caracterizata de o instalare rapida sau graduala a durerii in gat, amigdalita nu trece fara sa-si faca simtita prezenta si prin febra, de obicei inalta.
Cele mai frecvente cauze
Sunt virale si bacteriene. Bacteria cel mai frecvent implicata in producerea amigdalitelor este streptococul betahemolitic de grup A (SBHGA), care mai provoaca si angina streptococica. Au existat insa cazuri, ce-i drept foarte rare, in care vinovati de umflarea amigdalelor au fost fungii sau parazitii.
Factori de risc
Cap de lista este contactul apropiat cu o persoana bolnava. Atunci cand un purtator al infectiei respira, tuseste sau stranuta, picaturi contagioase ajung in aerul ambiental, iar mai apoi, prin inspirare, in corpurile celor din preajma. Totodata, infectia poate aparea si daca agentii patogeni nimeresc pe piele sau pe obiecte care vin in contact cu gura, nasul, ochii sau alte membrane mucoase. Din acest punct de vedere, nici n-ar mai trebui sa ne indigneze imbolnavirile dese ale copiilor aflati in colectivitate, la cresa, gradinita sau chiar scoala. Este suficient sa stranute un singur copil, o singura data, si gata: infectia isi marcheaza victimele. Si nici n-am avea motive sa ne suparam pe bietul purtator sau pe parintii acestuia, deoarece amigdalita da semnale de-abia dupa 2-5 zile de la contactarea agentului infectant, timp in care poate face alte „victime”. Un alt fenomen care creste riscul de amigdalita este obstructia nazala, intrucat determina respiratia de tip oral, lasand cale libera pentru invazia bacteriilor si virusilor. De asemenea, chiar daca nu exista o dovada clara care sa indice o participare concreta a fumului de tigara in producerea amigdalitelor, s-a constatat o incidenta semnificativa a amigdalectomiilor, procedeu chirurgical de indepartare a amigdalelor palatine, la copiii expusi la acest poluator.
Cum faci diferenta
Atunci cand glandele sunt marite si rosii (rosu in gat), boala poarta numele de amigdalita, daca au si puroi, diagnosticul este de amigdalita.
Ce este aslo?
Streptococul beta-hemolitic A, cel care imbolnaveste ade sea amigdalele, are mai multe parti componente, pe care organismul le percepe ca fiind straine si lupta impotriva lor. In plus, acest microb descarca in corp o serie de substante identificate si ele ca intruse. Una dintre aceste toxine streptococice este streptolizina O (prescurtat SLO). In cazul infectarii cu streptococul beta-hemolitic, organismul fabrica anticorpi atat impotriva segmentelor microbului, cat si impotriva substantelor pe care acesta le descarca. Astfel, „soldatii” inregimentati sa anihileze SLO se numesc anticorpi anti-streptolizina O (prescurtat ASLO). De aceea, pentru confirmarea diagnosticului, se va face si dozajul acestui tip de anticorpi in sange. NB: Cantitatea cea mai mare de ASLO in corp se inregistreaza la aproximativ trei saptamani de la debutul bolii.
Semne care pun pe jar
Principalul simptom al amigdalitelor este gatul dureros, umflat. Tabloul clinic mai poate prezenta insa si febra, respiratie urat mirositoare, congestie nazala, guturai, noduli limfatici inflamati, amigdale rosii, acoperite total sau partial cu puroi, dificultati la

inghitire, cefalee (dureri de cap), dureri abdominale, portiuni sangerande pe suprafata amigdalelor. Este foarte important ca, inca de la prima manifestare a bolii, sa ceri sfatul medicului pediatru. In niciun caz nu te apuca sa-ti „doftoresti” copilul singura, intrucat nu ai experienta necesara stabilirii diagnosticului si, cu atat mai putin, a medicatiei adecvate.
Investigatii recomandate
Cand copilul e in plin atac amigdalian, recoltarea unui exudat faringian care pune in evidenta (sau nu) streptococii, dar si realizarea unei culturi de microbi (punerea la incubator a probei din gat pe un mediu favorabil), pentru a sti cu ce fel de streptococ avem de luptat, sunt litera de lege. O alta analiza revelatoare este cea de sange, numita ASLO.
Amigdalectomie, da ori ba?
Este unul dintre subiectele care au starnit dispute aprinse si inca mai involbureaza spiritele in lumea medicala, dar si in randurile parintilor. Discutiile au loc si pe fondul unei „mode” mai vechi in care, la orice durere in gat sau inflamatie, cele doua glande erau extirpate fara preget. Se ajunsese chiar in punctul in care, la un moment dat, medicii din strainatate propuneau extragerea amigdalelor imediat dupa nastere. Din fericire, acest lucru n-a fost permis, datorita unor studii care au demonstrat contributia amigdalelor in lupta cu infectiile.
Cand trebuie totusi scoase
Una dintre conditiile indicate de orelisti pentru scoaterea amigdalelor este faptul ca un pacient, in cazul nostru un copil, face, pe parcursul a unu-doi ani, mai multe pusee de amigdalita acuta si, in urma unui tratament corect aplicat, boala nu dispare. Mai exact, amigdalectomia este recomandata doar atunci cand probele de laborator confirma ca amigdalele au devenit un organ bolnav. Aceasta prudenta este obligatorie.
Metodele de tratament
De regula, amigdalitele virale sunt combatute cu antitermice pentru scaderea temperaturii, daca aceasta exista, si preparate antialgice pentru ameliorarea disconfortului. In acelasi scop, mai pot fi prescrise spray-uri buco-faringiene special create pentru copii, precum si decongestionante nazale,
daca micutii prezinta dificultate in a respira. In cazul amigdalitelor streptococice, tratamentul antibiotic este cel recomandat. Cu toate ca si amigdalitele bacteriene se pot vindeca de la sine, administrarea antibioticului previne aparitia complicatiilor poststreptococice. De subliniat si retinut este ca, odata instituit, tratamentul antibiotic trebuie urmat cu strictete, conform indicatiilor medicului specialist. Perioada si intervalul de administrare vor fi exact cele prescrise de medic, chiar daca simptome le vor disparea dupa primele doze. Atentie, daca schema de tratament nu va fi respectata, bacteriile vor dezvolta rezistenta la medicamentul respectiv, iar acesta isi va pierde actiunea terapeutica la urmatoarea administrare.
Meritele antibioticelor
Acestea scurteaza perioada de contagiozitate, bolnavul nemaifiind infectios dupa instituirea unui tratament de cel putin 24-48 ore.