Cum te adaptezi la un nou loc de munca
Alti colegi, informatii noi, un nou sistem de lucru, iar tu trebuie sa stralucesti! Nu e asa usor, dar daca stii cum sa abordezi problema, razboiul este pe jumatate castigat!
Intri într-un grup unde relatiile sunt deja formate. Tu esti singura care nu stie unde e toaleta, de unde se iau foi pentru copiator, in ce folder se gasesc formatele pentru documente si faptul ca nu e bine sa vorbesti cu sefa inainte de a-si bea cafeaua de dimineata. Sunt atatea lucruri de invatat, pe langa sarcinile pentru care ai fost angajata! Nu te lasa coplesita, pregateste terenul pas cu pas!
Cum te pregatesti
Daca e posibil, lasa-ti cateva zile libere intre cele doua joburi. Te ajuta sa te poti detasa de fostul loc de munca. De cele mai multe ori, este destul de dificil sa-ti lasi colegii în urma. Numarul de ore pe care le petreci la birou depaseste cu mult timpul petrecut acasa cu familia, iubitul sau prietenii. Relatiile care se formeaza, rele sau bune, sunt, de obicei, destul de puternice. Poate ca nu-ti plac toti colegii sau pe unii dintre ei chiar ii tolerezi cu greu, dar cu siguranta te obisnuiesti sa-I ai in preajma in fiecare zi.Cand schimbi locul de munca, e foarte probabil sa te simti destul de dezorientata. Foloseste timpul pe care il ai la dispozitie ca sa afli cat mai multe despre noul tau angajator. Cerceteaza si vezi care sunt valorile companiei, ce s-a facut in trecut si spre ce se tinteste. Pe scurt, aprofundeaza cunostintele pe care le-ai dobandit inainte de interviul de angajare. Întreaba-ti cunostintele si prietenii daca stiu pe cineva care lucreaza în compania cu pricina. Nu ar fi frumos sa întalnesti o figura prietenoasa cand ajungi la birou in prima zi de munca?
Acorda atentie detaliilor
Gandeste-te cu ce te vei îmbraca în prima zi de serviciu. Cel mai bine este sa alegi o tinuta destul de clasica, pentru a fi sigura ca nu dai gres. Alege haine in care te simti confortabil si stii ca te fac sa stralucesti. Nu te îmbraca „la patru ace“ daca nu e stilul tau, si în zilele urmatoare se va vedea foarte bine acest lucru. Impresia pe care si-o vor face noii colegi nu va fi tocmai buna.Pe langa vestimentatie, atitudinea ta e foarte importanta pentru o prima impresie. Incearca sa pari sigura pe tine, chiar daca nu prea te simti astfel in momentul respectiv. Lasa timiditatea la o parte si priveste-ti colegii in ochi cand ii intalnesti prima oara. Strange mana ferm si incearca sa retii macar doua-trei nume ale colegilor cu care interactionezi în fiecare zi.
Fereste-te sa dai lectii!
E in regula sa folosesti cunostintele pe care le-ai capatat la fostul loc de munca, dar nu uita ca fiecare companie are propriile ei reguli dupa care functioneaza. Primele saptamani sau chiar luni de zile nu e cazul sa incerci sa schimbi felul in care se fac lucrurile. Nu folosi fraze precum: „La cealalta firma nu procedam asa“ sau „Stiu eu cum se poate rezolva aceas ta situatie mai repede si mai usor“. Colegii tai ar putea fi tentati sa spuna: „Ei bine, nu mai esti la compania x, si daca îti placea atat de mult, ai fi putut sa ramai acolo!“.
Cat dureaza adaptarea
Depinde numai de tine. Daca ai asteptari realiste si incredere in tine, te vei adapta mai usor decat crezi.

Construieste-ti drumul catre succes
Nu pierde prea mult timp cu acomodarea si asuma-ti repede responsabilitatile.Ia in primire cea dintaiai sarcina sarcina si indeplineste-o impecabil.
Stabileste-ti cateva prioritati majore. Nu poti face tot ceea ce iti doresti în acelasi timp, iar prioritizarea strategica este singura solutie.
Proiectele pe termen scurt te ajuta sa dovedesti, inca de la inceput, de ce esti capabila. Acorda-le importanta deosebita si asigura-te ca sunt indeplinite fara cusur.
Nu-ti fie teama de greseli, dar asigura-te ca le repari cat mai repede si ca nu repeti aceeasi greseala de doua ori. Daca vrei sa fii originala si inventiva, indiferent de pregatire, n-ai cum sa nu gresesti uneori.
Foloseste-ti timpul cat mai eficient. Noteaza-ti ce ai de facut la începutul fiecarei zile. Astfel iti va fi mai usor sa setezi prioritatile si sa te asiguri ca nu pleci acasa fara sa fi rezolvat ceva important
Sfaturi pentru primele zile:
Vino la birou cu un sfert de ora mai devreme decat ora oficiala de începere. Asigura-te ca pleci din timp de acasa, fie ca vii cu masina, fie cu mijloacele de transport in comun. Ia-ti o marja de siguranta pentru orice eventualitate, gen trafic intens sau lucrari pe unele linii de transport. Trateaza prima zi de lucru la fel cum ai tratat interviul de angajare.
Ia micul dejun inainte sa pleci de acasa. Te vei simti mai energica si mai bine dispusa. In plus, vei evita sa iesi din birou inainte de pauza de pranz.
Fii politicoasa cu orice persoana pe care o intalnesti, fie ca este secretara, soferul, colegii sau noul sef. Prezinta-te si nu uita ca e in regula sa pui intrebari. In general, oamenilor le place sa se simta utili si te vor ajuta cu placere.
Recunoaste cand nu stii ceva. Nimeni nu se asteapta ca cel mai nou coleg sa le stie pe toate. Identifica doua-trei persoane care ti s-au parut mai deschise si nu te feri sa le ceri ajutorul. Asigura-te, insa, ca retii de prima data, ca sa nu dai impresia de neatentie.
Fii prietenoasa si deschisa. Incearca sa cunosti toate persoanele-cheie din companie, cele cu care vei interactiona foarte des. Atentie! Asta nu înseamna sa fii prea insistenta inca din prima zi. Lasa lucrurile sa decurga natural.
Afla, înca de la început, care sunt atributiile tale exacte si ce asteptari are seful tau direct de la tine. Nu te feri sa intrebi daca prefera raportarile scrise, sub forma de prezentare, sau comunicarea verbala.
Acorda-ti timp pentru a intelege bine ce ti se cere. Asculta cu atentie care este problema si pune întrebari mai degraba decat sa vorbesti sau sa actionezi rapid. Nu oferi prea repede solutii!




Parerea cititorilor despre acest articol