Vaccinarea antigripala
In fiecare sezon rece ne confruntam cu un numar mare de viroze respiratorii. Printre acestea, gripa ocupa un loc insemnat atat prin ponderea cazurilor inregistrate, cat si prin epuizarea fizica marcanta, resimtita in convalescenta
VICTORIA PIRVU, farmacist-diriginte CENTROFARM OLTENITEI 162
VICTORIA
Gripa este o infectie virala transmisa de la o persoana bolnava la una sanatoasa pe calea aerului, prin intermediul picaturilor minuscule din secretii, in timpul tusei, stranutului si chiar al vorbitului. Daca alte infectiii respiratorii produc simptome moderate si majoritatea persoanelor isi pot continua activitatile zilnice, simptomele date de gripa pot fi foarte severe, indelungate si deseori este necesara odihna la pat. Pentru a nu ajunge intr-o asemenea situatie, cel mai bine este sa previi imbolnavirea, vaccinandu-te.
Cand se face?
Momentul ideal este toamna (octombrie- noiembrie, chiar si decembrie), deoarece productia de anticorpi dureaza doua - trei saptamani. Vaccinarea asigura o protectie antigripala timp de cel putin sase luni. Daca vaccinarea nu s-a facut toamna, se poate efectua si la inceputul unei epidemii de gripa. La pacientii cu imunodeficiente si copiii sub sase ani, care sunt la prima vaccinare, se recomanda vaccinarea de doua ori, la interval de patru saptamani.
Cine e bine sa faca vaccinul
Categoriile de persoane carora le este recomandata profilaxia prin vaccinare sunt: copiii de peste sase luni, varstnicii de peste 65 ani, bolnavii cronic (astmaticii, cardiacii, hepaticii), gravidele care sunt in trimestrul II si III de sarcina, personalul medical sau care lucreaza in colectivitati de copii sau institutii de ingrijire (crese, gradinite, scoli, aziluri de batrani, spitale, policlinici etc.), precum si toti cei care doresc sa se protejeze.

Cine e bine sa nu-l faca
Vaccinarea este contraindicata persoanelor care au alergie la oricare dintre componentele vaccinului sau la ou, celor ce manifesta o stare febrila moderata sau severa si gravidelor in primul trimestru de sarcina.
Despre reactiile adverse
In general, sunt rare, de scurta durata (una – doua zile), nu necesita tratament si, in comparatie cu posibilele complicatii ale unei infectii gripale, sunt de-a dreptul minore. Acestea pot fi: iritatie si
usoara durere la locul injectarii si, mai rar, febra, frisoane, dureri de cap ori musculare.
Atentie! In fiecare an, virusul gripal sufera modificari fata de anul precedent, ceea ce face vaccinul ineficient atunci cand este utilizat de la un an la altul.
Optionala
Vaccinarea antigripala nu este inclusa in programul national de imunizari. Decizia de a te vaccina iti apartine in totalitate!





Parerea cititorilor despre acest articol